Asociația Presei Independente (API) și portalul Moldovacurata.md vă invită la masa rotundă „Avertizorul de integritate - un element esențial în lupta împotriva corupției”



Evenimentul va avea loc joi, 25 aprilie 2019, cu începere de la ora 11.00, în sala de conferințe a Hotelului „Jolly Alon” (mun. Chișinău, str. Maria Cebotari 37).

La eveniment sunt invitați reprezentanți ai Procuraturii Generale, Procuraturii Anticorupție, Centrului Național Anticorupție, Ministerului Justiției, Avocatului Poporului ș.a., dar și jurnaliști, reprezentanți ai ONG-urilor anticorupție, lideri de opinie, alte persoane interesate.

Participanții vor discuta despre reglementările și practicile europene și naționale de semnalare a ilegalităților în instituțiile publice și private de către avertizorii de integritate, drepturile avertizorilor de integritate și obligațiile angajatorului, măsurile de protecție și competențele  autorităților de a face față lucrurilor ș.a.

Pentru alte detalii, îl puteți contacta pe Ion Mazur la adresa de email ion.mazur@api.md  sau la numărul de telefon: 022/220995.