Consultări publice privind stagiile de practică: statul nu trebuie să ajute, e suficient uneori să nu pună piedici

george mocanu

Pe 27 mai Comisia protecţie socială, sănătate şi familie în comun cu Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media a organizat consultări publice asupra proiectului de lege nr. 459 din 15 noiembrie 2013. La consultări au participat reprezentaţi ai societăţii civile, reprezentanti ai sindicatelor şi ai administraţiei publice centrale de specialitate.

Vladimir Hotineanu, preşedintele Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie, a explicat necesitatea acestui proiect şi a susţinut că statul trebuie să facă mai mult pentru tineri. Deputatul George Mocanu, iniţiatorul proiectului, a punctat principalele modificări făcute în legislaţie şi a explicat participanţilor necesitatea votării proiectului într-un timp cât mai scurt: „Este un proiect de lege care deschide oportunităţi noi pentru tineri. Autorităţile publice vor scoate la concurs stagii de practică în mărime de 10% din numărul de angajaţi. Mai mult, prin votarea acestui proiect de lege stagiile de practică vor fi considerate experiență de muncă.”

Participanţii la consultări au afirmat că proiectul este unul necesar. „Noi susţinem această idee cu stagiile de practică, dar ne-am dori să se meargă mai departe: există ucenicia sau internship-ul, forme prin care statul poate stimula angajarea tinerilor” a declarat Alexandru Petrov, secretar general CNTM.

Chiril Lucinschi, preşedintele Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media a intervenit spunând că trebuie să mergem înainte cu acest proiect de lege, iar Guvernul să vină cu regulamente care să facă legea funcţională.

În finalul dezbaterii participanţii la consultări au concluzionat că proiectul de lege oferă mai multe drepturi tinerilor, iar Comisia sesizată în fond va propune ca proiectul de lege să fie votat în lectura a doua.




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.