hackathon

„Trebuie să promovăm voluntariatul. Trebuie”


ana

„Trebuie să promovăm voluntariatul. Trebuie...” Aşa am început discuţia cu Sergiu Vatamaniuc, student în anul I la Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice, USM. Ştiu, după cele menţionate anterior veţi spune: Şi ce legătură este între promovarea voluntariatului şi acest tînăr de la politologie? Dar să le luăm pe rînd.

Sergiu Vatamaniuc vine din satul Balatina, r-nul Glodeni. Chiar dacă iniţial a optat pentru o carieră în jurnalism şi asta după ce şi-a încercat norocul la radioul şi televiziunea locală, acesta a decis să îşi depună actele la politologie. „Am fost sfătuit de o cunoştinţă să fac această specialitate, iar în paralel, o parte din timp să o acord şi activităţii de jurnalism” menţionează tînărul.

Dar să ne întoarcem la una din importantele activităţi ale lui Sergiu, cea de voluntar. Acesta este jurnalist la buletinul lunar „Fără Tabu” al Fondului ONU pentru Populaţie. În paralel mai este şi membru al reţelei Y-Peer. Este participant activ la o serie de traininguri de jurnalism, voluntariat, sănătate reproductivă etc. Îşi are propriul blog, unde tratează probleme ce ţin de viaţa tinerilor. A fost selectat la un training organizat de CNRT şi Y-PEER, care avea ca scop instruirea tinerilor participanţi, în informarea prin diverse mijloace media, a semenilor lor despre sănătatea reproductivă şi HIV/SIDA. Sergiu a mai tratat subiecte precum migraţia părinţilor, traficul de fiinţe umane, materiale ce au fost publicate pe diverse site-uri şi ziare din ţară. „Am avut şansa se interacţionez cu o serie de personalităţi ale mass-media din ţară, precum Vasile Botnaru, Tatiana Ţîbuleac, Angela Sîrbu, Tudor Darie, etc. Şi asta după ce am participat la Tabăra de Vară “Youth in the 21st Century Debating and Producing Media" desfăşurată în premieră în Moldova”. Spune că a aflat o serie de „secrete” legate de jurnalism, genurile jurnalismului, dar şi despre dezbateri. Alte succese cu care se poate lăuda Sergiu ar fi cîştigătorul locului I la Concursulu dedicat Zilei comemorării persoanelor decedate în urma HIV/SIDA , secţiunea eseu, organizat de UNAIDS. “Am concurat cu 1600 de lucrări din toată republica. Sunt bucuros că am obţinut premiul I, iar acest lucru mi-a dat forţe să merg mai departe în activitatea mea de informator despre sănătatea reproductivă” menţionează Sergiu. Participant la proiectul “City Game” organizat de Centrul Tînărului Jurnalist, la Şcoala de Vară „Mass Media în Republica Moldova. Creăm o nouă media sau o nouă societate” CTJM, şi alte traininguri similare, nu au făcut decît să îi aducă o serie de cunoştinţe, prieteni şi experienţă de muncă. Acum îşi dedică mai mult timp facultăţii, dar nu uită şi de pasiunile sale: jurnalismul şi voluntariatul!

Iuliana Mămăligă




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.