Centrul republican pentru copii si tineret - o institutie luxoasa, dar pustie
La sfarsitul anului 2008, decretat drept An al tineretului, a fost inaugurat, cu mult fast, Centrul republican pentru copii si tineret (CRCT) reconstruit intr-o perioada-record - timp de jumatate de an. Anterior, TIMPUL a scris ca CRCT a beneficiat, in urma rectificarilor la Legea bugetului de stat pentru anul 2008, de 60,4 milioane lei, pe langa cele 40 milioane lei aprobate initial. Modificarile erau facute pe ultima suta de metri, cand guvernul a distribuit milioane de lei pentru proiecte electorale.
Am vrut sa vedem daca banii investiti in Centru nu
sunt aruncati in vant si cat de des este acesta vizitat de copii si
tineri. Directoarea institutiei, Aurelia Hancu, prin vocea secretarei,
ne-a recomandat sa discutam cu vicedirectorul CRCT, Stanislav Skritki.
Skritki ne-a vorbit despre posibilitatile Centrului, despre cat de
„importanta este investitia in oameni", chiar daca e problematic pentru
bugetul tarii, si despre grija pe care o poarta statul fata de copii.
Am solicitat permisiunea de a face o mica excursie prin sediul
Centrului, dar vicedirectorul ne-a raspuns ca „toate aceste intrebari
trebuie coordonate cu directoarea". La insistentele noastre, Skritki
ne-a insotit prin cateva holuri, unde erau mai multe oficii, decat
sali. „Iata aici e Sala de festivitati (usa e incuiata - n.n.). Aici
este o expozitie de creatii ale tinerelor talente, care a fost
vernisata de Ziua Europei (usa e incuiata - n.n.). La capatul
coridorului e sala de calculatoare, dar acum ele inca-s impachetate si
usa e sigilata. Dupa cum vedeti, accesul nu se permite", ne-a spus
„ghidul" Stanislav Skritki. Astfel, in afara de holurile de lux si
usile birourilor sefilor de sectii, n-am avut posibilitatea de a admira
nicio sala de activitati.
De remarcat e faptul ca in tot timpul cat am colindat coridoarele de la
doua etaje, inclusiv parterul, n-am intalnit pe nimeni. Sau poate
conducerea a dorit sa nu vedem pe nimeni? Singura exceptie a fost
trainingul organizat, in ziua respectiva, de AIESEC.
Solicitat sa ne spuna cam cate persoane vin la Centru, Skritki a evitat
sa ne dea un raspuns concret. „Multi. În fiecare zi vin copii. Nu pot
sa va spun o cifra concreta, nici una aproximativa. Poate 100, dar cred
ca mai multi... Cam 2000", cauta o solutie interlocutorul. În ceea ce
priveste intretinerea financiara a Centrului, vicedirectorul ne-a spus
ca nu are date, dar putem sa revenim a doua zi, dupa ce se va interesa
la contabilitate. A doua zi insa, Skritki si-a adus aminte ca „lucrul
acesta nu intra in competenta mea", dar „pot sa va spun ca statul
cheltuieste bani multi pentru serviciile comunale".
„O sa luati o dubinka pe spinare!"
Între timp, doamna de la paza, suparata pe cativa tineri care se
perindau prin sediu, a strigat la ei: „Mai aveti sa umblati pe usa?
Acusi o sa luati o dubinka pe spinare!". Tinerii se duceau la un
concert, sustinut, probabil, de ei insisi. La rugamintea noastra de a
asista la concertul respectiv, doamna de serviciu a telefonat in
anticamera directoarei pentru a cere permisiunea. Raspunsul a fost,
evident, negativ. Mai devreme, insa, vicedirectorul institutiei ne-a
asigurat ca „noi suntem deschisi pentru presa".
De asemenea, in dialogul cu Skritki, am fost informati ca „in Centru
absolut totul este gratis". O vizitatoare ne-a marturisit altceva: „Ne
place, e interesant aici. Nu platim nimic. Strangem numai cate 40 de
lei pentru costume, cand o sa fie concerte". La auzul acestor vorbe,
doamna de serviciu s-a rastit la femeie: „El e de la gazeta, dar
dumneavoastra ii spuneti ceea ce nu trebuie de spus...".
Timpul