Promo

Ion Cebanu: Avem cea mai bună Lege a Voluntariatului din Europa de Est





Distribuie prietenilor:


"Republica Moldova are cea mai bună Lege cu privire la voluntariat din Europa de Est. Ne propunem în acest an să implementăm aeastă lege, pentru ca tinerii să beneficieze de toate drepturile prevăzute în ea". Declaraţia aparţine ministrului Tineretului şi Sportului Ion Cebanu, şi a fost lansată ieri, 5 februarie 2011, în cadrul emisiunii "Viaţa publică", la Radio Moldova.

Legea enunţată, potrivit lui Cebanu, va recunoaşte voluntariatul ca stagiu de muncă, va acorda tinerilor anumite facilităţi universitare, precum şi posibilitatea de a obţine credite preferenţiale. "Ne propunem ca această lege să funcţioneze şi în mediul privat şi nu doar în administraţiile publice", a spus Cebanu.

În acelaşi context, ministrul a menţionat că vor fi operate anumite modificări la Legea cu privire la tineret, care este în vigoare din 1999. "Nu vor fi schimbări substanţiale, dar vor conferi legii un caracter mai concret. Am obţinut toate avizele necesare şi legea urmează în curând să fie prezentată în Guvern", a declarat Ion Cebanu. El menţionează că legea va susţine iniţiativele antreprenoriale ale tinerilor, precum şi va spori accesibilitatea acestora la locuinţe procurate în condiţii preferenţiale, cum ar fi cele ale programului Prima Casă.

Pentru implementarea eficientă a acestor legi, Ministerul Tineretului şi Sportului va solicita pentru anul 2011 un buget mai mare decât cel avut anul trecut, de circa 1,9 milioane lei. "Vom pune foarte serios problema bugetului Ministerului atât în Guvern, cât şi în Parlament. Avem nevoie de un buget majorat cu atât mai mult că anul acesta este premergător anului 2012, când vor fi organizate Jocurile Olimpice din Londra", a spus Ion Cebanu. Acesta a menţionat de asemenea că susţinerea financiară influenţează în mod direct performanţele obţinute de sportivii moldoveni.

UNIMEDIA



Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Promo