×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 62




Distribuie prietenilor:


Campania de informare si educare electorala a Coalitiei Civice pentru Alegeri Libere si Corecte - Coalitia 2007, lansata in aprilie, intra pe ultima suta de metri odata cu organizarea mai multor activitati de formare civica a tinerilor din Moldova cu mesajul "Mergi la VOT!"

Incepand cu 28 mai, in 11 orase si peste 30 de localitati, Consiliul National al Tineretului din Moldova (CNTM) si Asociatia pentru Promovarea Clinicilor Juridice din Moldova (APCJM) vor distribui materiale informationale, vor organiza mese rotunde, sesiuni de informare si actiuni stradale, in timp ce la mai multe posturi de televiziune si radio vor fi difuzate spoturi educative. Circa 1000 de reprezentanti ai CNTM si organizatiilor membre vor informa despre importanta participarii la alegeri, vor explica procedurile de votare si vor raspunde la intrebarile tinerilor privind campania electorala si ziua alegerilor. In special, se va pune accentul pe comunicarea cu persoanele care vor vota pentru prima data in acest an.

Pe 30 si 31 mai, in Causeni, Nisporeni, Cahul, Hancesti, Edinet, Orhei, Briceni, Stefan Voda, Soroca si Rascani vor fi organizate simultan mese rotunde si actiuni stradale cu mesajul "Mergi la VOT!"

APCJM va organiza pana pe 31 mai cel putin 10 vizite mobile in satele in care s-a inregistrat cea mai mica participare la vot in alegerile locale generale din 2003 si cele parlamentare din 2005. Reprezentantii Clinicilor Juridice din Balti, Cahul si Comrat vor explica tinerilor alegatori care sunt procedurile electorale si care le sunt drepturile. Acestia vor distribui si materiale informative.

Totodata, Liga pentru Apararea Drepturilor Omului din Moldova incepe pe 26 mai seminarele de instruire a celor peste 1800 de observatori la alegerile generale locale din 3 iunie, selectati pana-n prezent. In total, vor fi organizate 35 de seminare in toate raioanele. LADOM a depus la Comisia Electorala Centrala listele observatorilor nationali independenti ce urmeaza sa fie acreditati pentru ziua alegerilor. Observatorii sunt persoane cu drept de vot, neafiliate politic, care activeaza pe baza de voluntariat. Acestia se vor afla pe 3 iunie la toate sectiile de votare si vor raporta despre modul in care se desfasoara votarea. De asemenea, LADOM va efectua numararea in paralel a voturilor pentru functia de primar la Chisinau, Cahul, Comrat, Balti si Orhei.

 

 


Ajută-ne să distribuim acest articol: