Distribuie prietenilor:


Planificator inteligent pentru ocupare este o platformă care oferă servicii de asistență în carieră pentru șomerii cu studii superioare din Republica Moldova.

Șomajul este una dintre cele mai critice probleme care afectează oameni din Republica Moldova, în special femei, tineri și emigranții întorși acasă. Mulți oameni calificați nu dispun de abilități specifice pentru a căuta și aplica pentru locurile de muncă existente. Servicii de dezvoltare de cariera oferite de PNUD necesită prezența fizică full-time a șomerilor pentru o perioadă de până la 4 luni. Acest lucru nu este fezabil pentru femeile șomere care îngrijesc copii, persoanele cu handicap, precum și tinerii care nu au mijloace financiare suficiente pentru a acoperi costul de transport zilnic la centre. Mai mult decât atât, autoritățile de pe piața locală a muncii sunt în mai multe aspecte mai puțin informate cu privire la problemele cu care se confruntă șomerii calificați de pe piața locală și incapabile să reacționeze prompt și oferi suport acestei categorii de beneficiari.

Planificatorul inteligent este o soluție complet nouă care are ca scop să răspundă la două nevoi: în primul rând, ea va permite șomerilor care nu își pot permite naveta zilnic la centrele de dezvoltare a carierei să se bucure de sprijin în carieră de la distanță; și în al doilea rând, se va oferi factorilor de decizie pe piața forței de muncă a datelor dezagregate "etnografice", pentru a informa proiectarea și implementarea politicilor privind piața forței de muncă.

Platforma va fi disponibilă online și offline și va incude: Planificator, Forum, Motor de Căutare de locuri vacante, și Rețeaua participanților. Planificatorul va oferi utilizatorilor planuri individuale adaptate și mai multe instrumente (de exemplu chestionare scurte, cursuri on-line adaptate, video de simulare). Motorul de căutare va remite în timp real utilizatorilor informație despre locurile vacante pe domenii.  Forumul va permite interacțiunea între șomeri pentru schimb de experiență și cu angajatorii. Rețeaua participanților va permite menținerea contactului cu utilizatorii de succes, care vor reuși să se angajeze în rezultatul utilizării platformei.

Pentru a susține ideea creării unei asemenea platforme, solicităm respectuos să vă logați la http://mahallae.org/challenge-idea/smart-employment-planner, să creați un scurt profil personal. Ulterior puteți da un vot pozitiv la această idee prin a apasă butonul Endorse sau prin a voluntaria pentru testarea platformei prin a apăsa la Contribute. Viitorii utilizatori sunt îndemnați să lase și comentarii cu sugestii de îmbunătățire.

Alte articole de acest autor:
Author: Jana Midoni


logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet


Ajută-ne să distribuim acest articol: