Concurs de granturi mici: CJI selectează parteneri media care doresc să-şi extindă audienţa online

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI ) invită instituțiile media din Republica Moldova să participe la un nou concurs de granturi mici, desfăşurat în cadrul proiectului „Înţelegerea audienţei prin asistenţă digitală”, implementat de CJI cu suportul Internews Europe şi finanţat de Suedia. Proiectul își propune să contribuie la îmbunătăţirea calităţii conţinutului media şi a sustenabilităţii financiare a instituţiilor de presă printr-o mai bună înţelegere a necesităţilor publicului.
 
Astfel, redacțiile vor beneficia de suport financiar şi consultanţă specializată în domenii, precum analiza datelor privind audienţa, SEO sau vânzări online. Granturile sunt destinate implementării proiectelor care vor contribui la sporirea audienţei, creşterea veniturilor şi îmbunătăţirea conţinutului online.
 
Concursul se va desfășura în două etape:
 

  1. În prima etapă, vor fi selectate șase instituţii media, care vor beneficia de o instruire cu participarea unui expert internaţional. Reprezentanţii instituţiilor media îşi vor îmbunătăţi cunoştinţele în materie de planificare a conţinutului editorial, analiză a datelor privind audienţa sau dezvoltare digitală.
  1. În a doua etapă, cele șase instituţii media vor expedia propunerile detaliate de proiecte privind sporirea audienţei online şi vor prezenta un buget pentru realizarea activităţilor. Un juriu profesionist va selecta patru instituţii, care vor deveni partenere media ale proiectului şi vor obţine granturi în valoare de 5000 de euro pentru implementarea inițiativelor pe parcursul a șase luni (1 iunie – 31 noiembrie 2019). De asemenea, în perioada desfășurării activităților, cei patru parteneri media vor beneficia de consultaţii in house cu participarea a doi experţi internaţionali şi a unui expert local în domenii precum analiza audienţei (Google Analytics, YouTube Analytics etc.), planificarea producţiei de conţinut, vânzarea publicității şi monetizarea online.

 
Granturile vor ajuta instituțiile media să dezvolte şi să implementeze iniţiative menite să răspundă nevoilor de informare a anumitor segmente ale publicului, să-şi extindă audienţa sau să atragă venituri suplimentare.
 
Cu ajutorul granturilor beneficiarii selectaţi vor putea:
 

  • să elaboreze conţinut tematic, rubrici sau cicluri de materiale, care vor contribui la atragerea noului auditoriu, sporirea segmentelor publicului-ţintă, inclusiv a auditoriului feminin sau a audienţelor marginalizate, despre care s-a scris mai puţin;
  • să dezvolte instrumente şi produse pentru îmbunătăţirea procesului de monetizare a platformelor online - secţiuni standard ale site-urilor, cataloage de vânzări, subdiviziuni cu informaţii privind serviciile oferite cu plată;
  • să creeze instrumente inovatoare noi - aplicaţii, jocuri, extensii, plug-inuri, servicii auxiliare etc.

 
Cine poate participa?
 
Instituţiile media independente din Republica Moldova, care dispun de o platformă online, au un auditoriu constant şi un cont GoogleAnalytics.
 
Cerinţe pentru depunerea dosarelor
 
Dosarele de participare la prima etapă a concursului trebuie să includă următoarele informaţii:
 

  • O prezentare generală a solicitantului, utilizând formularul standard pentru propunerea de proiect, care trebuie să conţină o descriere succintă a ideii de proiect ce ar contribui la sporirea audienţei, îmbunătăţirea interacţiunii cu publicul sau atragerea/creşterea numărului de agenţi de publicitate/parteneri. O atenţie deosebită va fi acordată proiectelor ce vizează nevoile de informare ale femeilor şi fetelor.
  • CV-urile membrilor echipei care se va implica în implementarea proiectului.

 
Condiţii pentru depunerea dosarelor
 
Dosarele de participare urmează a fi expediate prin poşta electronică, la adresa: comunicare@ijc.md până pe data de 31 martie 2019. Persoana de contact: Mariana Tabuncic, coordonatoare de programe, CJI . Telefon: 022 213 652.
 
Rezultatele privind selectarea celor șase instituţii media vor fi anunţate până pe 10 aprilie 2019.
 
Modul de evaluare a dosarelor
 
Participanţii la concurs vor beneficia de libertate deplină pentru a-și dezvolta ideile de proiect. În acelaşi timp, în procesul de selectare juriul va ţine cont de următoarele aspecte:
 
Caracterul inovativ, realist şi original al proiectului. Solicitantul trebuie să propună abordări inovative, inclusiv în ceea ce priveşte utilizarea tehnologiilor moderne pentru distribuirea conţinutului.
 
Publicul-ţintă. Solicitantul va demonstra că își cunoaște publicul-ţintă sau pe cel pe care şi-l doreşte, știe cum să atragă acest auditoriu şi cum să-i satisfacă necesităţile în materie de informare.
 
Abilităţi organizaţionale şi de dezvoltare. Solicitantul trebuie să fie conștient de faptul  că personalul editorial are nevoie de suport specializat pentru implementarea proiectului și dezvoltarea acestuia pe termen scurt şi mediu. De asemenea, acesta este dispus să colaboreze cu experţii CJI şi Internews Europe pentru a-şi dezvolta capacităţile.
 
Realizarea obiectivelor competiţiei. Proiectul trebuie să contribuie la creşterea şi / sau apariţia unui public nou, la colaborarea cu noi agenţi de publicitate, la sporirea profitului media şi, în acelați timp, să ajute instituţia media în crearea unui conţinut de calitate. Totodată, proiectul va contribui la crearea de conţinut, servicii sau alte produse calitative, destinate publicului feminin.
 
Responsabilitatea socială. Conţinutul creat în cadrul proiectului va ajuta redacţia să-și informeze auditoriul cu privire la anumite probleme sociale importante. Editorii nu vor contribui sub nicio formă la formarea stereotipurilor negative în raport cu diferite grupuri sociale (vârstă, sex, orientare sexuală, boală, naţionalitate etc.).




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.