IREX Europe anunță apel de depunere a cererilor în vederea obținerii granturilor pentru implementarea campaniilor și acțiunilor de advocacy

Distribuie prietenilor:


DESPRE NOI

“Dezvoltarea capacităților organizațiilor societății civile” este un proiect regional implementat de IREX Europe și finanțat de Uniunea Europeană.

Proiectul își propune să consolideze organizațiile societății civile și să îmbunătățească capacitatea lor operațională și organizațională, inclusiv prin evaluarea organizațională, instruirea internă și oferirea de granturi mici.

 

DESPRE OPORTUNITATE

Suntem în căutarea unor OSC-uri și organizații locale mici și mijlocii care doresc să implementeze o campanie sau acțiuni de advocacy.

Exemple de campanii / acțiuni de advocacy pot include dar nu se limitează la:

  • campanie mediatică/publică orientată spre sporirea implicării cetățenilor/elor în promovarea și susținerea unei cauze (spre exemplu, campanii de sensibilizare asupra violenței împotriva femeilor, drepturilor comunității LGBTQ+, crizei ecologice, educației inclusive, etc.);
  • acțiuni de advocacy ce vizează colaborarea cu factorii de decizie pentru soluționarea unei probleme specifice (spre exemplu, acțiuni de advocacy pentru adoptarea unei politici publice, îmbunătățirea legislației, implementarea bugetării sensibile la gen la nivel local, etc.).

OSC-urile selectate vor beneficia de un grant de până la 7.500 de Euro pentru a finanța realizarea campaniei sau pentru a beneficia de instruire și alt suport necesar pentru implementarea acesteia. Totodată, OSC-urile vor putea beneficia de sprijin și consiliere din partea unui/ei expert/e în mass-media și campanii.

 

DESPRE TINE 

Suntem în căutarea unor OSC-uri care:

  • doresc să organizeze o campanie / activități de advocacy pentru promovarea și susținerea unei cauze sociale sau ecologice;
  • prezintă un plan coerent și clar de desfășurare a activităților;
  • descriu în mod clar impactul și rezultatul așteptat ca urmare a implementării acțiunilor / campaniei;
  • au potențialul de a contribui la sustenabilitatea activităților și eforturilor întreprinse chiar și după implementarea grantului.

OSC-urile sunt eligibile să aplice în mod individual sau în parteneriat cu alte organizații.

Se va acorda prioritate cererilor parvenite de la organizațiile care nu au beneficiat anterior de sprijinul nostru. Cererile parvenite din afara Chișinăului sunt încurajate și binevenite. 

Cererile de la organizațiile politice sau religioase nu vor fi luate în considerare.

Campaniile / activitățile de advocacy pot fi desfășurate până în septembrie 2021.

CUM SĂ APLICI

Cererile pot fi depuse până la 14 August 2020, ora 23:59 (fusul orar al Republicii Moldova), în română, rusă sau engleză, la următoarea adresă de e-mail: moldova-csocd@irexeurope.eu cu subiectul “Concurs granturi - campanii și advocacy”.

Cererile incomplete sau trimise după data limită nu vor fi admise.

Dosarul de aplicare trebuie să conțină:

  • formularul de aplicare completat ce poate fi descărcat accesând următoarele link-uri: RO, RU, EN;
  • certificatul de înregistrare în cazul OSC-urilor oficial înregistrate. 

 

ÎNTREBĂRI ȘI CLARIFICĂRI

Pentru mai multe detalii cu privire la această oportunitate, puteți descărca ghidul solicitantului / solicitantei accesând următoarele link-uri: RO, RU

Dacă în urma consultării ghidului, doriți să aflați mai multe informații, întrebările pot fi adresate prin e-mail cu cel mult 10 zile până la expirarea termenului de depunere a cererilor la următoarea adresă: moldova-csocd@irexeurope.eu cu subiectul “Întrebări - campanii și advocacy”.

 

SESIUNE DE INFORMARE

IREX Europe va organiza o sesiune de informare pentru persoanele interesate în data de 15 iulie 2020, ora 11:00 (fusul orar al Republicii Moldova). Întâlnirea va avea loc online prin intermediul platformei www.jitsi.org. Pentru a participa, accesați linkul https://meet.jit.si/SesiuneInformare_IREXEurope. Conexiunea va începe cu 10 minute înainte de ora ședinței, la ora 10.50. În cazul în care nu ați reușit să vă conectați, vă rugăm să ne informați prin e-mail: moldova-csocd@irexeurope.eu.

 

Disclaimer: IREX Europe este responsabilă de conținutul acestui document și în el nu se reflectă neaparat opinia Uniunii Europene.

 

 


Distribuie prietenilor:


Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet