Bibliotecarele din Moldova – în vizită de studiu la Riga

Ajută-ne să distribuim acest articol:

Un grup de 10 bibliotecare din R. Moldova a efectuat o vizită de studiu la Riga, Letonia în perioada 23-24 noiembrie curent. Scopul a fost de a afla cum este percepută Educația Mediatică de către bibliotecari și alte organizații de presă și de a preluarea experiența letonă în domeniul serviciilor moderne de bibliotecă.

În cele 2 zile, bibliotecarii moldoveni au avut posibilitatea să afle cum colegii de breaslă letoni învață despre educația mediatică și care este modalitatea de împărtășire a cunoștințelor. Astfel, au aflat că la Riga există un Centru de dezvoltare a competențelor pentru bibliotecari în cadrul Bibliotecii Naționale, unde aceștia au diferite instruiri, inclusiv în Educație Mediatică, iar la întoarcerea lor în comunitățile natale transmit ceea ce au învățat diferitor categorii de vârstă, de la copiii de grădiniță până la seniori. ”Bibliotecarii noștri sunt încurajați să lucreze cu fiecare utilizator individual. Atunci când îi văd că răsfoiesc presa sau navighează pe net, să  le explice în ce constă manipularea, dezinformarea și propaganda”, a menționat coordonatorul de proiecte la Biblioteca națională și responsabilă de Educația Mediatică, Marta Dziulma.

Picii de la grădiniță au cărți special create pentru cursul de Educație Mediatică, cu multe desene și cu foarte puțin text, iar personajele negative apar în ipostaze favorabile. ”Deoarece suntem bibliotecari, noi încercăm să discutăm mai mult cu ei, îi încurajăm să pună cât mai multe întrebări. Educația vizuală le îmbunătățește înțelegerea vizuală,” spune șefa departamentului pentru copii.

Mai detaliat despre ce se întâmplă în domeniul Educației Mediatice în Letonia,  bibliotecarele au aflat direct de la experții din domeniul mass-media. Ele au fost în vizită la Centrul Baltic de Excelență în Media (BCME), unde le-au avut ca moderatoare pe directoarea executivă a centrului, Rita Rudusa și Solvita Denisa-Liepniece, doctor în științele comunicării. Au aflat despre specificul Educației Mediatice în Letonia, domeniu ce este în vizorul Ministerului Culturii. Acesta este responsabil și de elaborarea principiilor și a directivelor pe acest segment. De asemenea, au făcut cunoștință cu resursele din internet și cu  multe alte exemple axate pe Educația Mediatică, pe care le pot folosi când vor reveni acasă.  

Bibliotecarii au avut ocazia să viziteze și Biblioteca Națională a Letoniei, una dintre cele mai mari biblioteci din spațiul UE, atât ca suprafață – 42.000 de m.p, cât și ca fond de carte – în jur de 6 mln. de exemplare. Au avut 5 ghizi diferiți, care le-au arătat toate departamentele ”Templului Luminii”, situate la cele 12 nivele ale clădirii, construite în stil post modernist de către arhitectul leton – Gunars Birkerts.

Au avut posibilitatea să pășească pragul departamentelor de carte rară și manuscrise, de cultură orientală, centrului pentru muzică și arte, centrului pentru adolescenți ”-15+”, centrului de dezvoltare a competențelor la bibliotecari, departamentului de comunicare și PR, centrului de expoziții, sălii de joacă și de studiu pentru copii, unde aceștia învață despre Educația mediatică și încă multe alte săli de studiu, conferințe și concerte, toate amenajate într-un stil modern și conectate la tehnologiile de ultimă generație.

”Este ceva nemaipomenit: foarte frumos și confortabil. Se pune accentul pe utilizatori – ca să se simtă bine, având la dispoziție toate resursele: calculatoare, cărți, informații digitale, săli de relaxare și meditație, servicii de care pot beneficia gratuit și o vedere extraordinară a părții vechi a orașului. Aș veni cu tare mare plăcere la așa un serviciu”, și-a împărtășit impresiile bibliotecara din s. Gura Bîcului, Anenii Noi , Svetlana Palii, care pentru prima dată participă la o vizită de studiu în străinătate.

Chiar dacă este supertehnologizată – cărțile și utilizatorii se monitorizează printr-un sistem sofisticat de radio frecvență – biblioteca menține un echilibru între cărți și tehnologie. ”Dacă în internet găsim informații, atunci în bibliotecă căpătăm cunoștințe”, ne spune Marta Dziulma.

La finele vizitei, au mers la Ambasada R. Moldova în Letonia unde au avut o întâlnire cu ambasadorul Eugeniu Revenco.

La vizită au participat bibliotecare din raioanele Fălești, Telenești, Ungheni, Cantemir, Anenii Noi, Strășeni, Orhei, Ialoveni și mun. Bălți, instruite anterior în Educație Mediatică. După întoarcerea acasă, participantele vor pune în practică o serie din serviciile și din practicile preluate din Letonia.

Această vizită a fost organizată de către Programul Novateca al IREX Moldova, în parteneriat cu programul Media al IREX Europa și Centrul Baltic de Excelență în Media (BCME).



Organizații vizate: IREX Moldova |


Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.