ADEPT a dat startul unei noi ediţii a Şcolii Tînărului Lider Politic

IMG 5467Pe 31 octombrie 2013, la Chişinău, Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT a lansat cea de-a XIII-a ediţie a Şcolii Tînărului Lider Politic (ŞTLP). La şedinţa festivă au participat cei 46 de audienţi ai şcolii – reprezentanţi ai organizaţiilor de tineret din 12 partide politice şi ai societăţii civile care au fost selectaţi în baza unui concurs anunţat public.

Prezent la eveniment, directorul executiv al Asociaţiei ADEPT, Igor Boţan, a făcut o scurtă prezentare a proiectului menţionînd importanţa culturii politice în societate şi a trecut în revistă realizările echipei ADEPT în cadrul acestui proiect, prin intermediul căruia au fost instruiţi generaţii de tineri lideri politici.

La şedinţa de lansare a participat şi dr. Mihai Cernencu, şeful Catedrei Ştiinţe Umanistice de la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM), moderatorul şedinţelor ŞTLP, care şi-a exprimat speranţa că tinerii vor da dovadă de implicare în cadrul şedinţelor şi de respect reciproc faţă de colegi, menţionînd că „indiferent de viziune sau culoare politică, la Şcoala Tînărului Lider Politic, pînă la încheierea şedinţelor - toţi devin foarte buni prieteni”.

Cu un cuvînt de salut au venit mai mulţi absolvenţi ai ŞTLP din ediţiile precedente, care activează actualmente în diverse funcţii de conducere în cadrul partidelor sau în cadrul instituţiilor publice şi private. Tinerii au vorbit despre experienţa acumulată în cadrul proiectului şi contribuţia semnificativă în procesul de dezvoltare a abilităţilor de lider. Ei au transmis un mesaj de încurajare pentru noua promoţie, îndemnîndu-i la responsabilitate şi eficacitate în timpul şedinţelor cît şi la organizarea diverselor activităţi extracurriculare.

Şcoala Tînărului Lider Politic  este un proiect al Asociaţiei ADEPT, lansat în 1999 şi care îşi propune să contribuie la consolidarea sistemului de partide politice din Republica Moldova şi la modernizarea politică a ţării prin formarea şi instruirea unei noi generaţii de lideri politici şi ai societăţii civile. Pînă în prezent, în cadrul celor 12 ediţii ale Şcolii Tânărului Lider Politic au fost instruiţi circa 600 de tineri.

Ediţia 2013 – 2014 a Şcolii TînăruluiLider Politic este organizată în cadrul proiectului „Tînărul Lider Politic – promotor al valorilor europene”, cu sprijinul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova în cadrul programului „Buna Guvernare”.

 




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.