Promo

Copii din Moldova şi România au învăţat unii de la alţii





Distribuie prietenilor:


Cincisprezece copii din instituţii rezidenţiale din Moldova şi alţi cincisprezece din familii din România au învăţat unii de la alţii să comunice, în cadrul proiectul „Unificarea naturii şi culturii prin activităţi în aer liber în zona de graniţă”. „Dacă cei din Moldova au învăţat a interacţiona, atunci cei din România au învăţat să se joace”, a declarat  preşedintele asociaţiei „Amici dei Bambini” Moldova, Stela Vasluian.

„Am vrut să-i facem pe copii să cunoască locurile pitoreşti ale acestor două state. Totodată, prin interacţiune am încercat să-i facem să se împrietenească, să petreacă mai mult timp în aer liber. Astfel, cei din Moldova au devenit mult mai comunicabili după câteva zile petrecute împreună, iar cei din România au renunţat la aparatajul electronic şi au început să se joace mai mult cu semenii lor”, a comunicat preşedintele asociaţiei.

Copiilor li s-a propus să-şi facă notiţe în jurnalul intim la sfârşitul fiecărei zile, iar la finele proiectului aceştia au scris câte un eseu despre prietenie.

Unul dintre obiectivele proiectului a fost şi redactarea Ghidului de bune practici pentru educatori, în baza observărilor a 10 adulţi care i-au însoţit pe copii în excursii.
„În această broşură am adunat rezultatele proiectului nostru, am descris detaliat jocurile în aer liber care pot fi practicate pentru educare. Partenerii noştri din România au rămas impresionaţi când au văzut că noi punem accentul pe jocuri educative. Ei au spus că după ore de obicei practicau cursuri suplimentare şi nu s-au gândit niciodată să se joace cu cei mici. Ba mai mult, au recunoscut că le era foarte greu să-i ia pe copii din faţa calculatorului”, a spus Stela Vasluian.

„Ghidul de bune practici pentru educatori” va fi repartizat prin instituţiile rezidenţiale din ţară. „Amici dei Bambini” Moldova este dispusă să-i ajute pe toţi cei care vor să practice aceste jocuri dar nu au personal pregătit sau echipamentul necesar.

Proiectul a fost lansat în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Educaţie şi Familie Doxamus din România, cu susţinerea financiară a UE prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013.

Sursa Info-Prim Neo




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Promo