Promo

Lansarea proiectului „Decizii mai bune prin implicare şi angajament public”





Distribuie prietenilor:


În data de 15 iulie, curent a fost dat startul proiectului„Decizii mai bune prin implicare şi angajament public”. La această activitate au participat primarii,secretarii, reprezentanţii consiliului raional şi ai societăţii civile din raionul Ungheni. În cadrul acestei activităţi managerul proiectui Eudochia Viziru,a  făcut o prezentare  a scopului , obiectivelor, activităţilor ,rezultatelor şi a impactului aşteptat în urma realizării acestui proiect. În această prezentare s-a menţionat că scopul acestui proiect care ţine de  creşterea angajamentului  participării  publice prin implicarea cetăţenilor în procesul decizional al autorităţilor publice locale pentru a asigura o dezvoltare durabilă  este de fapt un scop al întregii societăţi. În cadrul acestui proiect se va contribui la elaborarea/actualizarea Strategiilor de Dezvoltare Socio-Economică a trei primării din raion(Pîrliţa,Todireşti,Chirileni).

Pentru consolidarea parteneriatelor dintre principalii actori locali ,mobilizarea implicării active a cetăţenilor în acest proces de planificare participativă vor fi  organizate mese rotunde,instruiri prin organizarea şi desfăşurarea  seminarelor, dezbateri publice ,ziua uşilor deschise, vor fi elaborate  şi diseminate  chestionare care vor ajuta la identificarea problemelor şi găsirea soluţiilor în localităţile  celor trei primării .Un produs umportant al proiectului va fi elaborarea şi  ediatea unui Ghid „Pas cu pas: Planificarea participativă pentru o dezvoltare durabilă”.Acest Ghid va fi recomandat pentru a fi utilizat de către toate primăriile din raion.

Activitatea a fost implementata de Agentia pentru Dezvoltare Regionala si Integrare Europeana din Ungheni (ADRIEU) cu sustinerea financiara a Ambasadei SUA in Moldova.

ADRIEU a fost creată in anul 2001  cu scopul de a promova  şi sprijini valorile democratice, de a contribui la dezvoltarea comunitară , a capacităţilor umane şi instituţionale.

 

http://initiativedemocratice.wordpress.com

 



Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Promo