Concurs de selectarea a doi experți/două experte pentru elaborarea programelor de activități extra-curriculare pentru copiii claselor V-VI-VII

Distribuie prietenilor:


Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova (Fundația) cu suportul Fundaţiei pentru Copii „Pestalozzi” (PCF), implementează Proiectul: „Incluziunea educațională și socio-psihologică a copiilor de migranți”.

Scopul proiectului este îmbunătățirea mediului școlar pentru a oferi servicii educaționale incluzive cu accent pe copiii, părinții cărora sunt plecați peste hotare (în continuare – copii de migranți); fortificarea cooperării intersectoriale și îmbunătățirea mecanismelor de colectare a informației despre copiii de migranți.

Fundația anunță concurs de selectare a doi experți care vor elabora 2 programe de activități extra-curriculare pentru copiii claselor gimnaziale V-VI-VII, inclusiv pentru copiii de migranți. La baza acestor programe vor sta rezultatele evaluării inițiale psiho-educaționale cât și interesele/hobby-urile acestor copii.

Orele din cadrul programului extra-curricular se vor desfășura în paralel cu activitățile extra-curriculare prevăzute în fiecare școală.

Responsabilitățile experților:

Experții selectați vor elabora câte un Program de activități extra-curriculare al unităților de curs și conținutul suportului de curs, care prevede activități didactice, reieșind din normarea de 2 ore per săptămână (1 oră reprezintă îmbunătățirea reușitei școlare prin abordarea integrată STEAM, și 1 oră – dezvoltarea deprinderilor de viață)

  • Expertul 1 va elabora Programul și Suportul didactic al cursului privind abordarea STEAM  în învățământul gimnazial (clasele V-VII)
  • Expertul 2 va elabora Programul și Suportul didactic privind tematica formarii deprinderilor de viață al elevilor în învățământul gimnazial (clasele V-VII).

Pentru mai multe informații citiți termenii de referință.

Cerințe față de candidați:

  • Studii superioare în domeniile pedagogie, psihopedagogie, alte domenii relevante.
  • Experienţă în elaborarea programelor educaționale extra-curriculare, materialelor didactice;
  • Cunoașterea specificului problemelor cu care se confruntă copiii care trăiesc în familii incomplete sau fără un părinte/părinți din cauza aflării acestora peste hotare
  • Cunoașterea intereselor și provocărilor preadolescenților
  • Cunoaşterea limbilor română şi rusă obligatoriu
  • Abilități de utilizare ale calculatorului
  • Experiență de lucru cu copiii și instituțiile de învățământ preuniversitare

Pentru participare la concurs, consultanții vor expedia prin email următoarele documente:

  • Scrisoare de motivare;
  • CV-ul actualizat cu indicarea experienței relevante sarcinii (max. 3 pagini);
  • Exemple de materiale similare elaborate sau link-urile unde pot fi accesate
  • Oferta financiară cu toate taxele incluse.

Dosarul va fi expediat la adresa de email victoria.barbulat@proeducatie.md.

Candidații sunt rugați să indice în linia de subiect al e-mail-ului pentru care sarcină aplică ”Program STEAM” sau ”Program deprinderi de viata”.

Termen limită de aplicare: 17 iunie 2020 (inclusiv).

Pentru orice informații adiționale ne puteți contacta la tel. 069 99 87 48, persoana de contact – Victoria Barbulat.


Distribuie prietenilor:


Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet