IDIS ”Viitorul” a desfășurat o Școală de Iarnă pentru femeile reprezentante ale partidelor politice și ale minorităților etnice

Distribuie prietenilor:


IDIS ”Viitorul”, cu suportul Ambasadei Canadei prin Fondul Canadian de Inițiative Locale, a organizat o Școală de Iarnă, unde au participat femei din mai multe localități ale țării, reprezentante ale mai multor partide politice și minorități etnice din Republica Moldova. Timp de trei zile (11-13 decembrie), experții și invitații IDIS au abordat subiecte privind egalitatea de gen, feminismul în R. Moldova, implicarea femeilor în politică, și le-au încurajat să fie mai active, mai încrezătoare în forțele proprii, și mai implicate în activități decizionale.

Silvia Bicenco, Coordonator CFLI Moldova (Fondul Canadian pentru Inițiative Locale) a argumentat necesitatea acestor instruiri menționând că ”ne dorim o implicare mai activă a femeilor în politica din Republica Moldova. În statele europene sunt mai multe exemple care ne vorbesc despre femei care au reușit să obțină succese remarcabile în politică. Este vorba despre Margareth Thatcher sau Angela Merkel, care constituie un exemplu de succes al femeilor în viața politică. Recent, de exemplu, Angela Merkel a fost desemnată Omul Anului, potrivit revistei Time”.

Corneliu Ciurea, expert IDIS, a vorbit participantelor despre feminismul în Moldova, care, potrivit lui, ”este încă în faza incipientă și repetă dinamica celui din Occident. Activismul femeilor este caracteristic primului val feminist din secolul 19, care revendica preponderant drepturi politice. La acest seminar, încercăm să gândim mai mult fenomenul feminismului, un aspect ignorat deseori în Moldova. Din acest punct de vedere, vrem să valorificăm și latura teoretică a feminismului, care este astăzi extrem de prezentă în Occident”.

Expertul a menționat despre cele trei valuri mari ale feminismului din Europa și SUA – liberal, din anii 60 și postmodernist din anii 90. ”Fiecare din aceste curente au afirmat idei noi care pot fi regăsite sporadic în Republica Moldova. Cu toate acestea, feminismul din țara noastră este încă artificial și nesincer, cu puternice valențe tradiționaliste și creștine, acceptând primatul bărbatului în viața cotidiană și politică. Chiar și feministele moldovene sunt, de multe ori, tributare unei abordări tradiționaliste, acceptând cu plăcere flori de 8 martie”, a mai spus Corneliu Ciurea.

Politologul Ion Tăbîrță, invitatul IDIS la Școala de Iarnă, a vorbit participantelor despre sistemul politic din R. Moldova, modelul de guvernare și fenomenul statului captiv. La fel, a făcut o incursiune privind partidele politice și sistemul electoral. Discuțiile au abordat și vectorul geopolitic al țării noastre. Potrivit expertului, ”în funcționalitatea sa, sistemul politic din RM are două carențe majore care au dus la proasta funcționare a instituțiilor statului: caracterul contextual-personalizat al modelelor republican-constituționale și fenomenul statului captiv. Partidele politice se confruntă cu mai multe probleme cum ar fi, instituționalizarea și funcționare, și impactul lor asupra sistemului electoral. O altă problemă este criteriul politic al societății moldovenești, care divizează Moldova în două părți”.

Erica Zucec, expertă gender, a explicat femeilor participante la Școală cum pot deveni persoane publice, cât este de importantă imaginea publică și ce instrumente pot utiliza pentru a-și crea propriul brand. De asemenea, femeile prezente, au aflat despre importanța mass-media și au simulat organizarea unor campanii media.

Olga Nicolenco, invitata Școlii de Iarnă, a vorbit femeilor prezente în sală despre importanța implicării femeilor în viața politică a țării și participarea lor în funcții de conducere. A explicat ce calități trebuie să aibă o femeie lider, cum să-și construiască echipa și cum să aibă încredere în propriile forțe. Participantele au rămas încântate de exemplele și încurajările oferite.

De asemenea, la acest seminar a participat un invitat special, primarul comunei Bălțata, Olga Coronciuc, care și-a împărtășit experiența politică cu participantele seminarului. Dânsa a vorbit despre problemele cu care se confruntă în activitatea sa în funcție de primar, dar și soluțiile la care recurge pentru a depăși situațiile complicate.

Activitățile au loc în cadrul proiectului proiectul “Consolidarea participării femeilor reprezentante ale minorităților etnice în procesul de luare a deciziilor”, finanțat de Ambasada Canadei şi implementat de IDIS “Viitorul”. Proiectul are drept scop consolidarea capacităților femeilor reprezentante ale minoritățile etnice în procesul de luare a deciziilor. Beneficiarele au fost selectate din localitățile cu cel mai mare număr de minorități etnice: Vulcănești, Ceadîr-Lunga, Edinet, Ocnița, Râșcani, Briceni, Dondușeni, Căușeni.

Pentru detalii: Diana Lungu, responsabilă de comunicare; 0 22 221844; diana.lungu@viitorul.org


Distribuie prietenilor:


Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet