hackathon

Compania de cercetare/ consultant in evaluarea pilotarii Programului de Autogestionare a Bolilor Cronice pentru pacientii cu bolile netransmisibile

Ajută-ne să distribuim acest articol:

logo h viatasan 

 

 

Termeni de referință pentru compania de cercetare/ consultant independent

 în evaluarea pilotării Programului de Autogestionare a Bolilor Cronice pentru pacienții cu bolile netransmisibile

Context

Bolile netransmisibile (BNT) așa ca diabetul, hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică și cancerul sunt principalele cauze ale mortalității în Republica Moldova, atât în rândul bărbaților cât și a femeilor. Factorii de risc ce duc la incidența BNT rezultă de cele mai multe ori din modul de viață și anume regimul alimentar necorespunzător, fumatul, nivelul scăzut de activitate fizică și consumul de alcool.

BNT constituie o prioritate urgentă în domeniul sănătății în Republica Moldova, iar Proiectul „Viață Sănătoasă” ce vine în susținerea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova,  în strânsă colaborare cu partenerii locali și internaționali, are drept scop abordarea acestei probleme. Obiectivul său general este de a contribui la îmbunătățirea stării sănătății populației din Republica Moldova, în special în zonele rurale, prin reducerea poverii BNT. Prima etapă a proiectului se desfășoară între anii 2016-2020.

Proiectul „Viață Sănătoasă” este implementat în 10 raioane-pilot (Briceni, Edineț, Fălești, Ungheni, Orhei, Criuleni, Ștefan-Vodă, Cahul, Taraclia, Vulcănești).

Ca parte a Rezultatului 3 al proiectului „Populația din raioanele-ţintă şi-a îmbunătățit comportamentul față de propria sănătate şi a redus riscurile legate de BNT”, se preconizează dezvoltarea și pilotarea unui Program de Autogestionare a Bolilor Cronice.

Programul de Autogestionare a Bolilor Cronice (PABC) este cel mai pe larg experimentat model pentru susținerea și abilitarea pacienților cu afecțiunile cronice, care le poate oferi mai multă încredere în capacitățile lor și i-ar ajuta să preia controlul asupra problemelor de sănătate cu care se confruntă. Proiectul „Viață Sănătoasă” își propune să piloteze acest program în 5 comunități din raioanele-pilot: Peresecina și Susleni, r-l Orhei; Boșcana și Ohrincea, r-l și Criuleni și Mărăndeni în r-l Fălești.

În acest context, Proiectul este în căutarea unei companii de cercetare/ consultant  independent care va oferi asistență în evaluarea Programului de Autogestionare a Bolilor Cronice pentru pacienții cu BNT din localitățile-pilot menționate mai-sus.

Obiectiv

Compania de cercetare/ consultant independent va evalua impactul Programului de Autogestionare a Bolilor Cronice la pacienții cu BNT care au beneficiat de programul dat prin stabilirea tendinței de îmbunătățire a următorilor indicatori comportamentali:

  • nivelul de auto-eficiență a participanților
  • încrederea în sine și capacitatea de a-și gestiona unele simptome ale BNT
  • îmbunătățirea stării generale de sănătate și ameliorarea calității vieții
  • îmbunătățirea rolurilor sociale
  • consolidarea relației pacient-medic.

Sarcinile de bază

Sub supravegherea Coordonatorului Comunitar al Proiectului compania de cercetare/ consultantul independent va efectua următoarele activități:

  • va elabora metodologia studiului specifică obiectivului de evaluare
  • va elabora planul de lucru pe teren
  • va elabora și adapta instrumentele aferente studiului (ghidul de intervievare, chestionarul pentru participant și facilitatori, testele psihologice etc.)
  • va realiza intervievarea și colectarea datelor pe eșantionul preselectat de proiect
  • va compila și analiza rezultatele interviurilor, etc. într-un raport cu privire la studiul efectuat.

Aspectele de logistică în cadrului evaluării

Compania de cercetare/ consultantul independent va fi responsabil/ă de toate aspectele de logistică, transportul, imprimarea materialelor etc.

Calificarea necesară

  • Experiență în elaborarea metodologiei cercetării, aplicarea diferitor metode și tehnici de colectare a datelor (intervievare, aplicare teste, observare, etc.);
  • Experiență anterioară în efectuarea de cercetări/ studii în domeniile sănătății, socio-uman (psihologie, social);
  • Experiență în organizarea procesului de colectare a datelor și comunicare cu grupurile-țintă;
  • Cunoașterea limbii engleze se va considera un avantaj.

Livrabile

  • Metodologia studiului și instrumentele aplicate (ghidul de intervievare, etc.);
  • Planul desfășurării activităților în teritoriu;
  • Raportul final care să conțină rezultatele intervievării, problemele întimpinate, concluziile și recomandările.

Durata de executare a lucrărilor

Evaluarea se va desfășura în perioada martie – aprilie, iar raportul final va fi expediat proiectului până pe data de 31.05.2019.

Modalitatea de aplicare

Companiile de cercetare/ consultanții independenți care îndeplinesc criteriile de eligibilitate sunt invitați să expedieze prin e-mail o scrisoare de intenție, Curriculum Vitae și oferta financiară (inclusiv cheltuielile pentru experți, cheltuielile de logistică, etc.) la următoarea adresă: info@viatasan.md.

Data limită pentru depunere a ofertelor de participare este 17 februarie 2019.

Doar candidații preselecționați vor fi contactați pentru interviu.




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.