Zilele Libertăţii Presei 2020 – Interesul public bate „starea de urgenţă”

Distribuie prietenilor:


Pe 3 mai, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează Zilele Libertăţii Presei. În 2020, evenimentele organizate cu acest prilej vor fi realizate sub sloganul Interesul public bate „starea de urgenţă”.

Activităţile urmăresc scopul de a atrage atenţia instituţiilor de stat asupra necesităţii de a manifesta o mai mare deschidere faţă de presă, de a asigura transparenţa actului decizional şi de a facilita accesul la informaţie pentru jurnalişti, toate pentru a respecta interesul public chiar şi în condiţiile unei „stări de urgenţă”. În acest context, CJI va lansa o petiţie în adresa autorităţilor şi invită toate instituţiile de presă şi asociaţiile de media să o semneze.

Pe data de 3 mai, CJI va desfăşura un flash-mob online sub genericul Interesul public bate „starea de urgenţă”. Încurajăm asociaţiile de media, instituţiile de presă, jurnaliştii şi consumatorii de media să se alăture acestui flash-mob, distribuind pe reţelele sociale un banner cu aceeaşi denumire.

De asemenea, ediţia din acest an a Zilelor Libertăţii Presei urmăreşte să evidenţieze impactul crizei economice, generată de COVID-19, asupra instituţiilor media. În acest sens, pe Facebook va fi creat un grup cu îndemnul #SUSŢINEMPRESA, prin care vom încerca să identificăm soluţii comune pentru a depăşi noile provocări!

Pe data de 4 mai, CJI va lansa „Cartea Albă a mass-media”, ce reprezintă istoriile a 10 instituţii media din Republica Moldova, care pe parcursul anilor au vegheat asupra interesului public, au bătut cu insistenţă la uşa autorităţilor, au scris „poveşti” despre oameni care nu se află în lumina reflectoarelor, dar care au experienţe de viaţă impresionante, au realizat investigaţii prin care au deconspirat scheme frauduloase cu implicarea demnitarilor, au rezistat în faţa „cutremurelor” politice şi nu s-au lăsat „ispitiţi”, reuşind să facă jurnalism de calitate.

În contextul marcării Zilelor Libertății Presei, pe parcursul lunii mai vor fi lansate şi alte produse media ce vor scoate în evidenţă mai multe provocări şi lacune ale domeniului mass-media din Republica Moldova.

Vă invităm să vă alăturaţi evenimentelor noastre pentru a susţine împreună libertatea presei în Republica Moldova!


Distribuie prietenilor:


helpVă place portalul CIVIC.MD? Vă invităm să contribuiți lunar cu suma de 1 Euro pentru menținerea portalului.

Click AICI pentru a contribui lunar  (Card Bancar sau PayPal)

Toate serviciile comerciale oferite de portal până recent au fost suspendate. Dacă reușim să acoperim minimul necesar din aceste contribuții - toate spațiile pentru bannere vor fi oferite gratuit organizațiilor necomerciale sau agenților economici cu puternice elemente de responsabilitate socială. Absolut toate serviciile vor fi gratuite! 

Sperăm că vă veți alătura! 

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet