Avertizare
  • JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 62

Proiectul "Monitorizarea implementarii prevederilor Codului audiovizualului"

Distribuie prietenilor:


Comunicat de presa

Echipa de experti constituita din reprezentanti ai 11 organizatii neguvernamentate din domeniul mass-media si drepturile omului, implicata in realizarea proiectului "Monitorizarea implementarii prevederilor Codului audiovizualului", lansat la 1 ianuarie 2007, aduce la cunostinta publica raportul intermediar privind desfasurarea activitatilor timp de 6 luni. Monitorizarea respectiva constituie o reactie a societatii civile la modificarea esentiala a cadrului legislativ din domeniu si a fost dictata atat de menirea institutionala a sectorului asociativ, in ansamblu, cit si de abaterile esentiale de la principiile democratice si recomandarile europene in procesul de elaborare si adoptare a noului Cod al audiovizualului, in particular, constatate in repetate randuri de majoritatea actorilor, interni si externi, interesati de dezvoltarea audiovizualului din Republica Moldova.

Proiectul si-a stabilit urmatoarele obiective: monitorizarea corespunderii cu legislatia nationala si recomandarile Consiliului Europei (CE) a constituirii Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), Consiliului de Observatori (CO) al Institutiei publice nationale a audiovizualului (IPNA) si a organelor de administrare a IPNA; monitorizarea activitatii CCA, a CO al IPNA, a administratiei IPNA; analiza selectiva a programelor IPNA (studii de caz); analiza fenomenelor din domeniu si evaluarea schimbarilor pe segmentul audiovizual in urma aplicarii prevederilor noii legislatii; sensibilizarea opiniei publice asupra eventualelor abateri de la prevederile Codului audiovizualului si recomandarilor CE.

Pe parcursul primelor 6 luni de derulare a proiectului, echipa de monitorizare a efectuat studii de caz, monitorizari ale programelor de actualitati radio si TV ale IPNA, a urmarit, prin persoanele special acreditate, si a sistematizat toate activitatile publice ale CCA si CO al IPNA. Rezultatele relevante ale actiunilor intreprinse au fost facute publice in cadrul a 3 conferinte de presa, au fost prezentate factorilor decizionali nationali si organismelor internationale acreditate la Chisinau si sunt publicate pe site-ul Asociatiei: http://www.apel.md/.

Activitatile din prima perioada de desfasurare a proiectului au permis formulare unei serii de concluzii la tema, inclusiv:

- Procesul de implementare a prevederilor Codului audiovizualului decurge anevoios si defectuos;
Implementarea Codului audiovizualului nu a adus deocamdata schimbarile si transformarile necesare instituirii principiilor democratice de functionare a audiovizualului din R. Moldova;
Maniera in care au fost implementate prevederile referitoare la IPNA nu a condus la accelerarea procesului de edificare a unui veritabil serviciu public national;
Aplicarea defectuoasa a Codului Audiovizualului a prejudiciat drepturile publicului la informatie pluralista, veridica si completa prin disparitia unui post de radio cu traditii la Balti si prin reorganizarea neavenita a statiilor publice municipale "Antena C" si "Euro TV Chisinau";
Responsabilitatea pentru aceasta stare de lucruri revine Consiliului Coordonator al Audiovizualului care nu in toate situatiile face fata misiunii sale fundamentale de autoritate publica independenta si de garant al interesului public in domeniu;
Consiliul de Observatori al IPNA nu si-a onorat competentele atribuite prin lege compromitand astfel asteptarile societatii;
Obiectivele de transformare democratica a sectorului audiovizual au constituit una din prioritatile actualei componente a Parlamentului R. Moldova, dar, dincolo de adoptarea Codului audiovizualului (si de desemnarea componentelor CCA si CO al IPNA), nu au existat alte preocupari de atingere a acestor obiective;
Comisia parlamentara de profil nu s-a autosesizat la semnalele societatii civile privind conflictele majore care s-au produs in perioada de monitorizare.

In realizarea proiectului "Monitorizarea implementarii Codului Audiovizualului", realizat sub egida Asociatiei Presei Electronice APEL si cu sustinerea Fundatiei Soros-Moldova, sunt implicate organizatiile neguvernamentate din domeniul mass-media si drepturile omului Asociatia Juristilor Independenti, Asociatia Presei Independente, Asociatia Telejurnalistilor Independenti, Centrul Acces-Info, Centrul Independent de Jurnalism, Comitetul pentru Libertatea Presei, Comitetul pentru Apararea Drepturilor Umane si Profesionale, Federatia Oamenilor de Radio si de Televiziune, Juristii pentru Drepturile Omului, Uniunea Jurnalistilor din Moldova, precum si reprezentanti ai mediului universitar, juristi si profesionisti din sectorul audiovizual.

24 iulie 2007

 

 


Distribuie prietenilor:


Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet