SC. Summit Events

"Doina" a fost înscrisă în patrimoniul intangibil al UNESCO


doinaromaneascaCîntecul popular românesc "Doina" a fost înscris în patrimoniul spiritual al UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură), alături de tangoul argentinian şi cel uruguaian.

Decizia a fost luată recent, în cadrul unei reuniuni de la Abu-Dhabi, Emiratele Arabe Unite.

Pe site-ul UNESCO, doina este descrisă ca un cîntec liric, adeseori avînd un caracter improvizat, care poate fi interpretat solo sau cu acompaniament orchestral. Doina acoperă o gamă largă de sentimente - de la tristeţe, bucurie, singurătate, pînă la conflicte sociale şi dragoste.

Patrimoniul intangibil, uneori ameninţat de degradare sau dispariţie, este format din practici şi cunoştinte, recunoscute de comunităţi umane ca făcînd parte din patrimoniul lor cultural.

Bulgaria a reuşit să înscrie pe lista patrimoniului intangibil al UNESCO Panegiricul Sfinţilor Constantin şi Elena, iar Ungaria - carnavalul de la Mohacs.

Sursa: Moldpres

Site UNESCO


CIVIC.MD

PORTALUL INFORMATIONAL CIVIC.MD

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Toate anunțurile și articolele sunt adăugate de către membrii comunității. Dacă aveți îngrijorări sau dubii față de un material apărut pe site expediați-ne un mesaj la support@portal.civic.md.

Administrația portalului va șterge orice material care instigă la ură sau violență.
Utilizaţi informaţia din acest site pe propriul risc!

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale, folosiți butonul de mai jos.

Înregistrează-te

Am uitat Login-ul | Am uitat parola