SC. Summit Events

Schimb de tineret realizat în Italia


perspectiva100_0561În perioada 1-9 septembrie 2009, 5 tineri, reprezentanţi ai Asociaţiei Obşteşti „Perspectiva” din or. Cahul,  au participat la un seminar internaţional cu tema „Europa la tine acasa” („Europe at your home”). Aceasta activitate este parte a programului Tineret în acţiune acţiunea 3.1, finanţat de Uniunea Europeană.

Treningul s-a organizat în oraşul Bari, Sudul Italiei pentru tineri cu vîrsta de 18-25 ani.

Limba de lucru a treningului a fost limba engleză.

A O Perspectiva a fost partenera în cadrul acestui proiect alături de alte 5 organizaţii: Terra del Fuoco Mediterranea (Italia), Organizaţia Studenţească a Universităţii din Vilnius (Lituania), Centrul de Cooperare a tinerilor din Dilijan (Armenia), Culture Goes Europe (Germania) şi Asociaţia Civică „Generator” (Serbia).

Programul si-a propus să răspundă la următoarele întrebări: Ce înseamnă Europa?, Este doar o institutie departe de cetăţeni şi necesităţile tinerilor? Or, poate reprezintă un model de gîndire, un stil de viaţă sau o societate care cuprinde diferite obiceiuri, tradiţii şi mentalităţi?.

Scopul activităţii a fost ca prin muzică şi teatru, tinerii din diverse ţări să înţeleaga fiecare cultura străină, să discute şi să coopereze toţi împreună.

Participanţii au lucrat in 3 grupuri: media, teatru şi muzică. Primul grup a utilizat diverse  mijloace tehnico-electronice pentru a promova valorile cultural europene.

Al doilea grup au arătat prin teatru valorile europene, punînd în scene diverse momente interesante.

Prin muzică s-au prezentat diversitatea valorilor europene. Fiecare ţară a prezentat cintece naţionale, caracteristice ţării lor.

In fiecare seară fiecare ţară participantă a prezentat culura naţională.

Reprezentanţii Moldovei au cîntat şi au dansat muzică populară, au prezentat diverse obiecte specifice culturei nostre naţionale.

Cel mai deosebit moment a fost la finalul treningului, cînd s-a organizat o prezentare artistică pentru locuitorii oraşului italian, unde s-a arătat cum tinerii din diverse ţări, chiar şi din afara UE au o mentalitate europeana, valori comune.

Ivancioglo Victoria

AO Perspectiva




Asociația Obșteascǎ Centrul de Instruire și Consultanțǎ Organizaționalǎ

PORTALUL INFORMATIONAL CIVIC.MD

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Toate anunțurile și articolele sunt adăugate de către membrii comunității. Dacă aveți îngrijorări sau dubii față de un material apărut pe site expediați-ne un mesaj la support@portal.civic.md.

Administrația portalului va șterge orice material care instigă la ură sau violență.
Utilizaţi informaţia din acest site pe propriul risc!

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale, folosiți butonul de mai jos.

Înregistrează-te

Am uitat Login-ul | Am uitat parola