CIDP ANIMA//Programul de minigranturi YOUthCATalizator Concurs de sub grantare – Câștigătoarea concursului



Concurs

În toamna 2022 un grup de tineri din nord au participat la programul de formare și abilitare în dezvoltarea Planurilor antreprenoriale. La program au participat tineri și tinere dornici/dornice de a dezvolta comunitatea și economia din regiune. Drept urmare a cursurilor de abilitare, a fost lansată perioada de depunere a proiectelor antreprenoriale din partea tinerilor și tinerelor  NEET din Nord. Urmare a apelului de minigrant, au fost recepționate 11 cereri de finanțare. Tinerii aplicanți au participat la sesiunea de interviu cu juriul, prezentarea proiectelor, și îmbunătățirea propunerilor. În urma procesului de analiză finală a juriului,  s-au propus către finanțare 6 proiecte din 3 regiuni – Sângerei, Dondușeni și Fălești. Printre finaliști se enumeră 4 fete și 2 băieți din satele celor 3 raioane de proiect.  Inițiativa YOUthCATalizator – contul activ al tinerilor antreprenori” în cadrul proiectului “Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă şi durabilă în R. Moldova” a susținut 6 tineri NEET din nord în dezvoltarea/lansarea afacerilor proprii.

În lista afacerilor locale finaliste la programul de minigranturi sunt: 

  1. Servicii auto (Dondușeni);
  2. Servicii frizerie (Sângerei);
  3. Servicii de alungirea unghiilor (2 proiecte în Dondușeni și Fălești);
  4. Servicii tehnice de IT (Dondușeni);
  5. Servicii de alungire și vopsirea genelor și sprâncenelor (Sângerei);

În primăvara 2023 câștigătorii programului au avut parte de finanțare în sumă a câte 2000 euro fiecare proiect antreprenorial. În vara și toamna 2023 tinerii au avut parte de mentorat gratis în format online și offline în marketing, management financiar, resurse umane, digitalizare și asistență juridică. În luna decembrie 2023, programul CATalizator a lansat etapa de subgrantare a proiectelor de afaceri câștigătoare în prima rundă de minigrant. Astfel, un/o grantist/ă va putea beneficia de o sumă de 12 000 lei, drept subgrantare pentru dezvoltarea inițiativei antreprenoriale lansate în urma susținerii programului CATalizator_contul activ al tinerilor din nord.

Apelul a câștigat o tânără antreprenoare din nordul țării. Aceasta a lansat împreună cu familia sa activitatea unei vulcanizări în regiune rurală. Drept urmare a deschiderii vulcanizării, tânăra a reușit să angajeze încă 2 persoane în câmpul muncii dar și să presteze servicii de calitate pentru locuitorii satelor din nord. Subgrantarea a ajutat-o să procure 3 seturi de instrument necesar pentru a oferi servicii calitative dar și a economisi timpul pentru a deservi un client. Apelul de subgrantare a fost unul de interes pentru toți câștigătorii primei runde. La apel au participat 3 din 6 tineri, fiecare a venit cu perspective de dezvoltare și creștere a afacerii lansate. Tânăra Pozneacov Ecaterina din Teleșeuca a venit cu un dosar bine gândit și pregătit, cu un buget detaliat și realist, SMART în bază căruia impactul social și economic va susține creșterea afacerii lansate. CATalizator, este programul care susține tinerii din NORD în dezvoltarea afacerilor sale în regiuni rurale.

Programul CATalizator economic poate fi analizat și urmărit la http://anima.md/catalizator/ , precum și alte oportunități pentru Tine http://anima.md/ .

 

_________

Centrul de Instruire și Dezvoltare Personală ”ANIMA” implementează inițiativa ” YOUthCATalizator – contul activ al tinerilor antreprenori” în cadrul proiectului “Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă şi durabilă în R. Moldova” Acest grant este finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat/ă de Suedia prin intermediul Fundației Est-Europene