Mariana Buruiană, Fundația Est-Europeană: „Când tinerii se implică, comunitatea se dezvoltă“



photo2

 

Coordonatoarea de programe a Fundației Est-Europene ne-a vorbit despre Fondul pentru Tineri Moldova, precum și despre rolul determinant al autorităților locale în dezvoltarea de proiecte comunitare durabile.

Vă rog să ne spuneți în ce a constat cea mai recentă acțiune la care ați participat în calitate de voluntar.

A fost o activitate de instruire a unui grup de tineri în domeniul dezvoltării comunitare și managementul proiectelor comunitare. M-am bucurat mult că inițiativa a venit din partea lor și de fiecare dată când voi fi invitată, voi accepta cu cea mai mare plăcere. Personal, pornesc în fiecare zi de viață cu gândul că pot contribui la un viitor mai bun, iar activitățile de voluntariat reprezintă mijloace propice ca s-o fac.

Care este cel mai important proiect pe care l-ați realizat în acest an împreună cu organizația pe care o reprezentați?

Sunt multe proiecte importante realizate sau în proces de implementare de către organizațiile non-guvernamentale locale și naționale cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele partenerilor externi. Dar dacă e să menționez un proiect pe care îl coordonez, acesta ar fi Fondul pentru Tineri Moldova, care este proiectul meu de suflet până acum, fiindcă implică tineri și comunități care se conjugă cu verbul dezvoltare. Începînd cu anul 2010, Fundația Est-Europeană a creat opt Fonduri ale Tinerilor care implicit înseamnă peste 150 de proiecte comunitare implementate, 100 de istorii de succes, 5.000 de tineri implicați, soluții identificate și probleme soluționate și potențial uman valorificat.

Care sunt acțiunile desfășurate de ONG-uri în care ați observat o implicare comunitară substanțială, în Republica Moldova?

Implicarea comunitară începe de la atitudinea responsabilă pentru ceea ce se întâmplă în jurul tău. Aceasta n-are vârstă și nici număr fix de participanți. Un singur om poate mobiliza o întreagă comunitate în jurul unei inițiative de interes comun, iar o comunitate poate amplifica schimbările pozitive într-o societate. Rolul ONG-urilor este unul foarte important în crearea unui mediu propice pentru participare cetățenească și creşterea puterii unei comunităţi de a contribui la schimbare.

Sunt numeroase exemple care pot fi prezentate drept bune practici în implicarea comunitară substanțială, ca de exemplu diverse campanii ecologice de salvare a râurilor, spațiiilor verzi, amenajarea parcurilor, reabilitarea spațiilor culturale și istorice  dar și altele. Acum mă gândesc că ar fi excelent să le avem prezentate ca istorii de success într-un Ghid de mobilizare comunitară.

Allea Fericirii

Cât de importantă este implicarea tinerilor în acțiunile de dezvoltare comunitară? Vă rog să argumentați răspunsul Dumneavoastră.

Participarea tinerilor este importantă atât pentru dezvoltarea comunitară, cât și pentru dezvoltarea personală a tinerilor. Și această interdependență trebuie promovată la maximum pentru a dezvolta un curent al participării tinerilor la viața social-economică dar și a-i motiva pe tineri să se implice cât mai mult pentru a-și crește potențialul.

Când tinerii se implică, comunitatea se dezvoltă. Acest lucru este deja demonstrat prin exempleâ multiple prin intermediul proiectelor și activităților implementate de către tineri. Și atunci când autoritățile locale vor conștientiza pe deplin cât de importantă este această participare pentru viitorului unei comunități, dar și progresul unei societăți, tinerii nu vor mai spune că nu au cum, cu ce și unde să-și petreacă eficient timpul liber.

Care sunt următorii pași pe care-i avem de făcut astfel încât să promovăm cu maxim de eficiență egalitatea de șanse în bază de gen cu implicarea tinerilor?

Dacă e să vorbim despre pași, atunci aleatoriu aceștia ar fi:

- includerea subiectelor legate de egalitatea de șanse în bază gen în curricula învățământului preuniversitar;

- susținerea proiectelor, activităților, campaniilor concrete  cu accent pe principiile drepturilor omului de egalitate, non-discriminare, transparenţă, participare și responsabilitate;

- promovarea constantă a exemplelor și istoriilor de succes.

Vă rog să numiți trei proiecte de implicare a tinerilor din Moldova, care vă inspiră.

Îmi place să spun că fiecare proiect realizat de către tineri este un pas către un viitor. Mai presus de orice, proiectele cu tineri și pentru tineri în sine sunt dovada vie că se poate și că avem cu ce.

Ceea ce mă ispiră este încrederea și entuziasmul lor că pot genera schimbarea în viața societății și astfel modifică substanțial atmosfera din jur.

Care sunt cele mai importante probleme și soluții pentru asigurarea unei participări mai active a tinerilor în toate domeniile social-politice în Moldova?

Probleme și soluții, veșnice motive de discuții și analize. Totul începe de la priorități și atitudini după care apar responsabilitățile și angajamentele. Eu zic că noi avem o participare activă a tinerilor, care trebuie susținută și pe alocuri sporită. Diferențele sunt la nivel de orașe și sate. Și dacă noi avem un cadrul legal satisfăcător privind asigurarea participării active a tinerilor, atunci la nivel de implementare și realizări sunt încă lipsuri. De obicei totul se rezumă la resurse financiare, pe când adesea cheile la probleme se află în anumite oficii și la anumiți oameni, care nu trebuie să facă mai mult decât să încurajeze, să aibă încredere și să ofere spațiul oportun de participare tinerilor. Pentru a sădi semințe, mai întâi este nevoie de un pământ fertil.

DSC 0477

Vă rog să comentați utilitatea evenimentului anual Civic Fest pentru ONG-urile din țară, dar și pentru societatea civilă.

Efortul, dedicarea, munca depusă, rezultatele atinse de către societatea civilă sunt elementele de substanță ale evenimentului. Civic Fest vine să ofere odată în an tribuna și arena organizațiilor non-guvernamentele active pentru a-și împărtăși experiențele, rezultatele, provocările și dezideratele de viitor. Or, o societate civilă activă și inteligentă cu organizații și cetățeni care-și conjugă forțele pentru soluționarea democratica a problemelor poate contribui la progresul unei națiuni.

Ce vă doriți să vedeți nou la edițiile viitoare ale Civic Fest?

Cea mai mare satisfacție pe care o am de la evenimente este unitatea pe care o văd între oameni valoroși, care sunt preocupați să găsească soluții. Unii au deja și soluții la problemele existente, care stagnează anumite procese de dezvoltare.

Vreau să văd cât mai mulți oameni și organizații valoroase atât locale cât și internaționale, care contribuie la binele, pacea și progresul comun. Și de ce nu, Civic Fist să devină un eveniment de talie internațională.

parteneri