COVID-19 în satele din Republica Moldova: unele reflecții asupra vulnerabilităților

Distribuie prietenilor:


O perspectivă analitică a Institutului pentru Inițiative Rurale (IRI), 5 Iunie 2020

COVID-19 a scos în evidență, a câta oare, vulnerabilitatea mediului rural din Moldova în față crizelor cu impact sistemic. Datele statistice sugerează un număr disproporționat de mic al locuitorilor de la sate în populația totală infectată. Dar aceasta vorbește nu despre o robustețe a sătenilor, ci mai degrabă despre persistența unor atitudini culturale depreciative privind propria sănătate și privind pericolul pe care-l prezintă pandemia. Aceste atitudini au fost probabil amplificate de receptivitatea mai mare a sătenilor față de miturile și falsurile legate de COVID-19. Deși deocamdată nu există evidențe statistice clare privind impactul socioeconomic al pandemiei pe medii de reședință, iar criza nici pe departe nu este terminată, este clar că gospodăriile rurale prezintă un grad mai înalt de expunere imediată la șocurile externe, deoarece în structura veniturilor gospodăriilor rurale remitențele au o pondere dublă față de cele urbane. Riscurile pe care le prezintă criza pentru gospodăriile rurale sunt amplificate și de capacitățile mai mici pentru adaptarea la noua realitate, după cum arată, cazul particular al accesului mai redus al copiilor din mediul rural la tehnologiile moderne necesare pentru învățarea online.

Sunt sătenii mai rezistenți în fața COVID-19..?

Datele oficiale privind infecția cu COVID-19 în Republica Moldova prezentate publicului nu fac dezagregarea pe medii de reședință al numărului persoanelor infectate, tratate și decedate. Practica statisticii medicale naționale ne înclină să credem că o asemenea dezagregare există sau este ușor de realizat. Motivele necolectării sau neprezentării datelor pe medii sunt cu atât mai neclare cu cât mediul de reședință este unul din cei mai puternici factori predictivi ai vulnerabilității economice și sociale.

Distribuția teritorială a numărului total de cazuri înregistrate de la începutul epidemiei, ne permite să estimăm că între 40% și 50% din toate persoanele infectate sunt în mediul rural. Această estimare crudă este bazată pe coroborarea datelor privind prevalența teritorială a COVID-19 cu distribuția teritorială a populației generale și cu datele privind instituirea carantinei la nivelul unor localități.

Însă populația rurală are o pondere de 62% în totalul populație. În situația când, orientativ, numai jumătate din cazurile totale sunt din sate, înseamnă oare că populația rurală este mai imună decât cea urbană? Evident că nu există nici o premisă pentru o asemenea afirmație. Din contra, datele oficiale sugerează că populația sătească are o sănătate mai precară decât cea orășenească: în anul 2016, circa 49,5 din populația rurală percepea starea proprie de sănătate ca fiind „bună sau foarte bună”, față de 52,1% în mediul urban. O cotă de 14% din cei care locuiau la sate considerau propria sănătatea ca fiind „rea sau foarte rea”, în timp ce în orașe media era de 10,2%. O sursă privată și mai recentă identifica în 2019 că 19,3% din populația rurală autodeclara starea de sănătate ca fiind rea sau foarte rea, față de 12,8% în mediul urban. Astfel că, datele dezagregate pe medii de reședință ale persoanelor decedate de COVID-19, ar putea să arate cu totul altfel decât cele privind numărul de persoane infectate.

Subreprezentarea populației rurale în populația totală infectată cu coronavirus reflectă mai degrabă factori culturali, de adresabilitate și accesibilitate a serviciilor de sănătate. Este proverbială preferința sătenilor de a se trata cu „dezinfectant intern”, preferabil de producție casnică și cât mai tărișor. Adică, este foarte posibil că mulți săteni care au fost infectați cu forme ușoare sau medii, pur și simplu s-au „autotratat”, cazurile date neintrând în statistica oficială. În plus, poate că mulți care bănuiau că au coronavirus în forme ușoare sau medii, au și intenționat să se adreseze medicului, dar frica de a nu se îmbolnăvi pe bune la spital a fost mai mare și i-a ținut acasă.

... sau mai dezinformați?

Epidemia de COVID-19 a arătat, o dată în plus, cât de ușor de influențat și de manipulat sunt oamenii, mai ales când nu le-a fost educată o gândirea critică. Miturile legate de COVID-19 apărute în lume în ultima jumătate de an au găsit teren fertil și în mințile moldovenilor. După cum arată datele unui sondaj sociologic realizat la comanda WatchDog.md, peste 1/3 din moldoveni cred în toate falsurile proliferate în Internet vizavi de COVID-19. Însă, mediul rural este departe mult mai vulnerabil la dezinformări și zvonuri: în medie, 38% din săteni consideră adevărate ideile populare eronate despre originea, formele de manifestare și tratamentul COVID-19, față de 31% din orășeni. 

Dacă am face un sumar al celor relatate, sătenii sunt mult mai înclinați decât orășenii să creadă că un guvern mondial, în frunte cu Bill Gates, îi vrea „cipați” și vaccinați, ca să-i facă controlabili prin intermediul unui virus care nu este mai periculos decât gripa și care poate fi prevenit cu usturoi. Susceptibilitatea particulară a sătenilor față de aceste falsuri poate fi explicată prin propaganda activă făcută în sursele de informare preferate de ei (în special unele posturi TV și rețele sociale), prin interesele de manipulare din partea unor actori locali de influență și prin lipsa deprinderilor individuale de a gândi în mod critic lumea și propria viață.

Evident, credința în aceste mituri a influențat atitudinile și comportamentul epidemiologic al oamenilor. Într-o societate în care atâția oameni consideră că nu există nici o epidemie, nu trebuie să ne mire că la mai bine de două săptămâni de la ridicarea stării excepționale, COVID-19 rămâne în plin avânt în Republica Moldova. Mai mult decât atât, aceste mituri subminează încrederea pe termen lung a oamenilor față de sistemul de protecție a sănătății și medici, față de autorități (care, ar trebui să recunoască că nu au reușit să aibă o comunicare coerentă, credibilă și exemplificată prin propriul comportament în legătură cu epidemia) și față de vaccinare ca posibil cea mai bună soluție pe termen lung.

Sursa: WatchDog.md, Socio-political trends and disinformation impact during the pandemic, https://www.watchdog.md/wp-content/uploads/2020/06/Covid-Omnibus_May.ppt

Care a fost impactul socioeconomic al crizei?

Deocamdată nu sunt suficiente observații statistice referitor la cum s-au descurcat moldovenii pe perioada stării de urgență și cum carantina instituită le-a influențat bunăstarea. Posibil că din anumite puncte de vedere sătenii sunt mai avantajați decât orășenii. De exemplu, ei au la dispoziție mai multe stocuri de produse agricole rămase din recolta anului trecut și pentru autoizolare ei nu trebuie să se încuie, la propriu, între patru pereți ai unui mic apartament urban. De asemenea, agricultura, sectorul economic în care sunt ocupați o bună parte din populația rurală, nu a fost în mod direct vizată de restricțiile administrative pe perioada stării de urgență.

Pe de altă parte, nici în mediul rural nu toate gospodăriile dispun de suficiente rezerve de produse agricole. În plus, sătenii sunt dezavantajați de economiile lor bănești care sunt mai mici decât ale populației urbane. Mai mult decât atât, să ne amintim că COVID-19 a adus cu sine, pe lângă șocul economic intern, și o puternică lovitură economică externă – prin intermediul remitențelor.

Datele Băncii Naționale a Moldovei arată că transferurile de peste hotare au scăzut cu 7% în luna martie (față de martie 2019) și cu 13% în aprilie. Judecând după cronologia propagării crizei epidemiologice și economice în Italia și Rusia, în mai-iunie scăderea va fi mai mare. Or, gospodăriile sătești au fost mult mai expuse în această privință, decât cele orășenești: în medie, 16% din veniturile unui familii sătești tipice provin din remitențe (pentru comparație, media este de 8,5% în gospodăriile urbane). Dacă facem un zoom-in în datele statistice, vedem că familiile sătești relativ tinere, cu vârsta soților de până la 30 ani, cu soțul lucrând peste hotare și cu soția rămasă acasă cu 1-2 copii, aceste familii, deci, sunt cele mai vulnerabile, remitențele furnizând aproape 50% din veniturile lor. Cum se vor adapta acestea la noile realități și cum va arăta această realitate pentru ei în a doua jumătate a anului 2020 și mai departe – iată o întrebare la care nu există un răspuns evident.

Și cum s-au adaptat la măsurile de izolare?

Măsurile de carantină au avut un impact major asupra bunăstării emoționale, calității comunicării și performanțelor școlare a copiilor, mai ales în familiile numeroase. Întreruperea comunicării vii cu învățătorii și prietenii de școală, grădiniță și mahala, suprapusă cu trecerea pe online a lecțiilor și activităților didactice implică schimbări dramatice pentru un copil și au lăsat, probabil, o amprentă emoțională profundă pe care psihologii ar trebui încă să o cerceteze atent. Am dori totuși să formulăm o întrebare importantă din punct de vedere al politicilor publice – dar câți copii au avut posibilitatea efectivă de a continua lecțiile online, inclusiv în mediul rural?

Surse: BNS, Aspecte privind nivelul de trai al populației în 2018. Rezultatele Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice, https://statistica.gov.md/public/files/publicatii_electronice/aspecte_nivelul_trai/Aspecte_nivelul_trai_2018.pdf

Or, platformele de instruire online presupun accesul copilului la un computer / laptop. Un telefon mobil modern (smartphone) nu oferă aceleași funcționalități și experiență de utilizator ca în cazul unui computer. Datele statistice sugerează că din punct de vedere al accesului la computer, copiii din mediul rural sunt mai defavorizați decât cei din urban. În mediul urban, la 100 de gospodării cu copii revin în medie 104 computere, în timp ce în mediul rural – 78 computere. Situația este și mai dificilă în cazul familiilor numeroase: de exemplu, în sate, la 100 de gospodării cu 3 și mai mulți copii revin 68 de computere, față de 81 computere în mediul urban. Să nu uităm că, în foarte multe cazuri, același computer trebuie să fie utilizat de câțiva copii de vârstă școlară din familie.

În plus, pentru a accesa lecții online, ai nevoie de acces calitativ la internet. Din nou, satul stă mai rău decât orașul și din acest punct de vedere. De exemplu, dacă în Chișinău 77% din gospodării au acces la servicii în bandă largă, atunci în raioane că Fălești, Ocnița și Șoldănești indicatorul este de la 30 la 35%.

Evident, adaptarea la măsurile impuse pe perioada de carantină implică mai mult decât doar accesul copiilor la platformele de învățare online. În lipsa datelor statistice suntem nevoiți să apelăm la acest exemplu particular, dar revelator, din punctul nostru de vedere. Or, această tranziție pe online a fost unul din cele mai mari șocuri ale actualelor generații de școlari.

COVID-19, pe lângă impactul negativ major, oferă și câteva lecții pozitive. Inclusiv, a devenit clar că sunt posibile lucruri care anterior păreau din domeniul fantasticului, cum ar fi utilizarea pe scară largă a tehnologiilor informaționale în prestarea serviciilor educaționale. Numai că, dacă oamenii din mediul rural nu au aceleași șanse ca și cei din mediul urban, atunci o tehnologie modernă care ridică mult eficiența unui serviciu public ar putea să amplifice și mai mult inegalitățile în acces și utilizare.

Concluzii

Pandemia de COVID-19 a scos în evidență o serie de eșecuri și slăbiciuni pe care le are Republica Moldova din punct de vedere al maturității politice și civice a societății moldovenești în ansamblu. Guvernanții nu au fost în stare să articuleze și să impună, inclusiv prin propriul exemplu, o strategie eficientă de răspuns la criză, iar societatea nici pe departe nu a demonstrat solidaritate și ascultare, în sensul bun al acestui cuvânt. Această criză încă nu este nici pe departe depășită, dar este clar că va avea consecințe economice, politice și culturale dramatice și va crea o nouă realitate socioeconomică.

Cum se va adapta omul de la sat la această nouă realitate și care va fi rolul lui? Răspunsul este prematur în situația în care conturul noii realități încă nu este foarte clar. Ceea ce este clar, însă, de pe acum, este faptul că satul moldovenesc are nevoie de o doză bună de modernizare – în toate aspectele, inclusiv tehnologică și culturală – și de o resetare socioeconomică urgentă. Migrația sezonieră, care pe parcursul ultimelor două decenii a fost strategia salvatoare pentru cei mai mulți de la sate, mai ales, tineri, brusc și-a pierdut relevanța. Ce vor face ei, dacă vor fi puși în fața dilemei de revenire definitivă în patrie sau de rămânere definitivă peste hotare? Răspunsul este prea evident, pentru ca să merite nuanțare. Însă cei care vor prefera să rămână acasă, trebuie să aibă oportunitățile educaționale, tehnologice și economice de a ieși din găoacea existențială dictată de greutățile supraviețuirii cotidiene. Pe termen lung, politicile guvernului vor fi factorul principal al succesului sau eșecului acestei ambițioase ținte de dezvoltare.

 Articolul complet poate fi găsit aici: http://www.iri.md/wp-content/pdf/COVID-19_IRI_June_2020.pdf


Distribuie prietenilor:


Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet