Termen extins: A.O. The Moldova Project selectează companie furnizoare de ghiozdane pentru școlari


Termeni de referință pentru selectarea companiei furnizoare de ghiozdane pentru școlari 

Prezentarea generală
Asociația Obștească “The Moldova Project” (TMP) este o organizație neguvernamentală și apolitică, ce are drept scop promovarea și protecția drepturilor copiilor, ce provin din familii defavorizate, preponderent din mediul rural. Asociația oferă lunar un spectru larg de servicii și produse fiecărei familii beneficiare, având o conlucrare strânsă cu autoritățile publice locale și centrale, cu partenerii externi și interni. Palierul educațional  este de importanță strategică, motiv pentru care Asociația dezvoltă proiecte de sprijin educațional și promovează educația alternativă la nivel național.

Scopul concursului: 
TMP anunță concurs public pentru selectarea companiei ce va furniza ghiozdane pentru școlari. 

Obiectul concursului public: Compania câștigătoare va livra ghiozdane pentru școlari.

Perioada de livrare a bunurilor:
Compania câștigătoare va furniza bunurile agreate, în baza unui contract de furnizare a bunurilor, care va avea o valabilitate de 2 (doi) ani. 

Livrabilele în urma furnizării bunurilor:

Pachetul de bunuri care urmează a fi procurate conțin următoarele caracteristici:

Produsele vor fi solicitate prin transmiterea separată a comenzilor preventive, în funcție de necesitățile TMP, unde vor fi specificate denumirea produsului necesar, cantitatea, dimensiunile, caracteristicele bunurilor, termenul de furnizare/livrare;
Serviciile de livrare a bunurilor solicitate.

Oferta de participare la concurs:
Dosarul aplicantului la prezenta procedură de achiziție va conține obligatoriu:

Date generale despre entitate, inclusiv denumirea deplină, sediul/locația, date de contact, date bancare, administratorul Companiei, datele și numărul de telefon al persoanei de contact, alte informații relevante;
Copia autentificată a Extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice;
Descrierea modalității de furnizare/livrare a bunurilor solicitate;
Experiența în furnizarea bunurilor similare cu prezentarea portofoliului de clienți din ultimii 3 ani, inclusiv datele lor de contact (minimum 2 contacte); 
Prin depunerea dosarului, compania ofertantă acceptă că TMP își rezervă dreptul să verifice implicit informația furnizată;
Declaraţia privind existența/inexistența unui conflict de interese  (în cazul în care este stabilită o asemenea situație, documentul se va completa în formă liberă);
Recomandarea/Recomandările din partea unui sau câtorva clienți constituie un avantaj.

Oferta financiară:
Se va prezenta prețul unitar pentru o listă prestabilită de bunuri conform formatului Excel atașat (Anexa nr.1). Lista finală a bunurilor și cantităților aceastora poate varia, în funcție de specificul programelor și a activităților implementate de TMP;
Prețurile indicate de Participant în oferta financiară, vor fi stabilite obligatoriu în Lei MD, inclusiv TVA;
Oferta prezentată în altă valută, va fi convertită în MDL, la cursul oficial stabilit de BNM, la data limită de prezentare a setului de acte de către Participant. Oferta financiară va fi prezentată în conformitate cu formularul anexat;
Oferta financiară ce nu va corespunde cerințelor înaintate, se va considera neconformă, cu ulterioară respingere a ei;
Valabilitatea ofertei financiare va fi de un termen de minimum 30 zile.
Evaluarea şi compararea ofertelor primite: 
În scopul determinării ofertei/ofertelor câştigătoare, se vor evalua dosarele aplicanților în 3 etape:

Etapa I „Evaluarea inițială” care presupune analiza dosarelor din punct de vedere a completitudinii și termenilor de referință;
Etapa II „Evaluarea caracteristicilor ofertei tehnice”. Grupul de lucru pentru achiziții vor analiza ofertele conform următoarelor criterii de evaluare: 
reputația și experiența ofertantului (20 puncte);
disponibilitatea livrării/furnizării, în termen a ghiozdanelor pentru școlari (10 puncte);
disponibilitatea realizării comenzilor/ previzualizării bunului și a caracteristicilor acestuia prin intermendiul magazinului on-line (a se indica linkul de acces) (20 puncte);  
modul de furnizare (termen, grafic, transport, etc) (20 puncte);
Corespunderea caracteristicilor bunului ofertat cu descrierea bunului solicitat (30 puncte). 
Fiecare criteriu realizat de mai sus presupune acumularea punctajului maxim precum este indicat în rând. În total, în cazul îndeplinirii tuturor criteriilor acumulându-se un punctaj de 100 de puncte.

Etapa III „Evaluarea ofertei financiare”. Pentru a fi calificate în cea de-a treia etapă ofertele vor acumula minim 70 puncte la evaluarea ofertei tehnice. Prețul oferit de către companiile participante trebuie să fie unul competitiv cu respectarea raportului preț-calitate. Cea mai mică ofertă financiară calificată în concurs va primi scorul de 100 de puncte, iar pentru următoarele oferte punctajul se va calcula după formula: (valoarea ofertei minime / valoarea ofertei evaluate) *100. 
Punctajul final se calculează: Punctajul Final = (Scorul evaluării caracteristicilor ofertei tehnice * 0,70) + (Scorul evaluării ofertei financiare * 0,30).

După finalizarea evaluării comparative a ofertelor depuse, TMP va informa în scris toți participanții ofertanți, despre rezultatele prezentei proceduri de achiziție, prin intermediul poștei electronice.

Termen limită de aplicare: 23 iunie 2025, ora 18:00.
Setul de acte va fi expediat electronic la următoarea adresă: achizitii@themoldovaproject.org,  cu indicarea în titlul e-mailului: Oferta „Denumirea companiei participante”, pentru livrarea ghiozdanelor pentru școlari.
Pentru detalii suplimentare:

puteți apela numărul de telefon: 069398749.
TMP promovează incluziune și nu acceptă comportament discriminatoriu și orice formă de corupere. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice.




Civid Digital Solutions SRL

PORTALUL INFORMATIONAL CIVIC.MD

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Toate anunțurile și articolele sunt adăugate de către membrii comunității. Dacă aveți îngrijorări sau dubii față de un material apărut pe site expediați-ne un mesaj la support@portal.civic.md.

Administrația portalului va șterge orice material care instigă la ură sau violență.
Utilizaţi informaţia din acest site pe propriul risc!

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale, folosiți butonul de mai jos.

Înregistrează-te

Am uitat Login-ul | Am uitat parola