Electorala 2019: Programele electorale economice și politice – absente, iar partidele politice au devenit anexa politicienilor



La 24 februarie ne așteaptă un nou scrutin nou pentru Republica Moldova, care este cu mai multe necunoscute. Există foarte multă confuzie față de aceste alegeri. Deși a fost schimbată legislația electorală deocamdată nu observăm îmbunătățiri. Procesul electoral a fost personalizat în detrimentul partidelor politice, constată în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic”, expertul în politică IDIS Viitorul, Ion Tăbârță.

O parte dintre cetățeni știu că s-a schimbat sistemul electoral, dar nu știu ce anume. Deși mulți cunosc de circumscripțiile electorale, cea mai mare parte nu cunosc în ce circumscripție sunt și care sunt candidații. În localitățile din țară lucrurile sunt mai simple pentru că oamenii cunosc unde trebuie să voteze, de aceea mai puțin contează numărul circumscripției. Cu totul altfel stau lucrurile stau în municipiul Chișinău, unde mulți cetățeni nu cunosc din ce circumscripție fac parte, nu mai spunem de concurenții electorali. Or, ca să amplifice confuzia, partidul de guvernământ a introdus inițiativa de organizare  a referendumurilor consultative cu nuanță populistă. Prima întrebare este dacă alegătorul este de acord cu reducerea numărului de deputați și a doua vizează revocarea din funcție alesului poporului.

„Vedem că majoritatea actorilor politici ignoră acest referendum, iar cetățenii nu pătrund în esență și la sigur nu vor fi întrebați la urnele de vot dacă doresc sau nu să participe la referendum. Pur simplu li se vor da buletinele de vot în mână”, spune Tăbârță

Referindu-ne la schimbarea sistemului electoral, partidul de guvernământ, dar și PSRM au argumentat schimbarea prin îmbunătățirea lui. Asta deși instituțiile internaționale au venit cu recomandarea să nu fie schimbat ca urmare a riscurilor pe care comportă. Contrar recomandărilor sistemul electoral a fost schimbat. Estimabil, rapoartele Promo-LEX arată că nu se atestă o îmbunătățire a sistemului electoral și în special la reprezentativitatea de gen, etnie, transparență, finanțare etc. Dimpotrivă, procesul electoral  din Republica Moldova  a devenit mai opac pentru cetățeni, dar și pentru cei care monitorizează procesul electoral

Succesul democrațiilor moderne constă în funcționalitatea instituțiilor. Or, partidele politice sunt cele care leagă cetățeanul de guvernare. Iar în urma schimbării sistemului electoral în Republica Moldova se observă o personalizare a procesului politic.

Potrivit lui Tăbârță, la precedentele alegeri se discuta despre programe electorale, ideologie și programe economice. Disputa se ducea între partidele politice, politicienii fiind reprezentanții formațiunilor. În prezent, situația s-a schimbat, partidele au devenit o anexă pentru liderii politici care au schimbat accentele procesului politic. Avem o schimbare totală a logicii funcționării procesului politic. Schimbarea accentelor nu a dus la creșterea funcționării instituțiilor statului. Ba dimpotrivă, s-a dat amplificat impresia că Republica Moldova este considerată drept un stat captiv, explicată prin faptul că funcționalitatea instituțiilor statului a fost subordonată intereselor unor politicieni.

Totodată, numărul partidelor politice, care participă în scrutinul electoral s-a redus drastic. Avem un număr restrâns de partide. Sunt  partidele mari și cele care îndeplinesc rolul de spoileri politici. În stânga eșichierului politic avem partidul de guvernământ, care la moment dictează regulile jocului politic în Republica Moldova. Acesta este asistat de partide loiale – PSRM și Partidul „Șor”. Estimările arată că PSRM va acumula de la 40 de mandate în sus în noul legislativ, iar partidul „Șor” participă în cursa electorală pentru a nu permite PSRM-ului să acumuleze majoritatea pentru a putea guverna de unul singur. Tot pe stânga politică avem Partidul Nostru, care și-a propus real să lupte cu partidul de guvernământ, PSRM și Partidul „Șor”. Pe stânga mai este și PCRM a cărui rol încă nu este clar. Va fi „cântecul de lebădă” a liderului Vladimir Vornin pentru a-și mobiliza electoratul să-l voteze sau rolul lui se va rezuma la un banal spoiler electoral.

Pe dreapta avem blocul „ACUM” constituit din PAS și Platforma „DA”. Alți concurenți pe dreapta sunt: Partidul Liberal și Mișcarea Antimafie, care volens nolens s-au plasat ca spoileri electorali. Partidul Antimafie din start a adoptat acest rol pentru a discredita blocul „ACUM”.  PL, care intenționa să intre în blocul „ACUM”, merge de unul singur ca reprezentat al unioniștilor. Că s-a făcut asta intenționat sau așa s-a ajuns în urma eșecului negocierilor  este o altă problemă. Cert este că plecarea lui Valeriu Munteanu de la PL și alinierea la blocul „ACUM” a fost acel moment care a separat blocul „ACUM” de PL, decizia liberalilor s fost să meargă pe cont propriu în alegeri.

În concluzie, expertul în politică, Ion Tăbârță a precizat că modificarea sistemului electoral a dus la o anumită confuzie în rândul cetățenilor, iar funcționalitatea instituțiilor statului politice nu au fost îmbunătățită, ba dimpotrivă se observă personalizarea lor.

Emisiunea este realizată de către IDIS „Viitorul” în parteneriat cu Radio Europa Liberă.

Pentru alte detalii, vă rugăm să contactați responsabilul pe presă, Victor URSU la următoarea adresă: ursu.victoor@gmail.com  sau la numărul de telefon 069017396.