Educație pentru sănătatea digitală și calitatea somnului la tineri
Program gratuit pentru tineri: sprijin psihologic și ateliere despre dependeța de tehnologie, tulburări de somn și igienă informațională
Centrul de Cercetări Științifice în Psihologie (CCSP) lansează un program gratuit destinat tinerilor care se confruntă cu dependența de tehnologie, tulburări de somn sau anxietate informațională (infodemie). Inițiativa combină ședințe individuale de consiliere psihologică cu seminare interactive (online și offline), oferind suportul necesar pentru o viață mentală și digitală mai echilibrată.
Ce oferim?
- Două ședințe individuale gratuite cu psihologi specializați pe temele alese
- Ateliere de instruire pentru gestionarea timpului petrecut online, îmbunătățirea somnului și filtrarea informațiilor
- Ghidare practică pentru dezvoltarea unor obiceiuri sănătoase și reducerea stresului digital
Cui se adresează?
Tinerilor între 18 și 35 de ani care se confruntă cu dependența de tehnologie, tulburări de somn sau copleșirea informațională și își doresc să-și recâștige echilibrul emoțional, concentrarea și claritatea mentală.
Tematici abordate:
Dependența de tehnologie – scăderea concentrării, pierderea motivației și relații afectate
Tulburările de somn – dificultăți de adormire, treziri nocturne, epuizare
Infodemia – suprasolicitare și anxietate informațională, stres și confuzie
Participare:
Programarea la consilierie individuală se fac online, iar sesiunile au o durată de 60 de minute. Participarea este gratuită.
Detalii, programarea și instruirile sunt disponibile pe site: www.consiliere.ccsp.md
Proiectul “Educație pentru sănătatea digitală și calitatea somnului la tineri” este implementat de AO Centrul de Cercetări Științifice în Psihologie, cu suportul Agenția Națională pentru Tineret, în cadrul Programului anual de Granturi pentru Organizațiile de Tineret 2025.