Anunț de achiziții: Echipamente tehnice specializate pentru intervenții în situații de urgență
Solidarity Fund PL în Moldova este Sucursala din Chișinău a Fundacja Solidarności Międzynarodowej, Varșovia, fundație de stat, gestionată și co-finanțată de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone, creată pentru a contribui la dezvoltarea țărilor din vecinătate. În 2023, Solidarity Fund PL a finalizat cu succes procesul de obținere a certificării UE „Pillar Assessment”, alăturându-se grupului de entități cu capacități mai mari de accesare a fondurilor europene. Despre activitatea Solidarity Fund PL în Moldova puteți afla mai multe aici.
Contextul proiectului:
„EU4Moldova Rezilientă: Stat sigur, comunități puternice” (EU4MR) este un proiect de 1,5 ani finanțat de Comisia Europeană prin intermediul Serviciului Instrumente de Politică Externă (FPI) și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova (SFPL în Moldova). Acesta se lansează ca parte a sprijinului Uniunii Europene pentru Republica Moldova în contextul intensificării procesului de integrare a Republicii Moldova în UE și scăderea securității geopolitice în regiune.
Descrierea achiziției:
Achiziționarea a 6 seturi de echipamente tehnice și accesorii (Remorcă, Tocător de Lemne, Pompă de apă murdară) pentru 6 beneficiari, în conformitate cu specificațiile tehnice detaliate, adaptate tipurilor specifice de intervenții menționate în Termenii de Referință de mai jos.
Termenul estimativ de executare a comenzii:
Bunurile vor fi livrate până la 60 de zile calendaristice de la data semnării contractului. Termenul include importul echipamentului (dacă va fi necesar), inclusiv testarea, transportul internațional, formalitățile vamale, livrarea și stocarea lui în garajele întreprinderilor beneficiari, conform Anexei 2, precum și orice instruire necesară pentru utilizarea acestuia.
Notă: Termenul de executare a comenzii va fi luat în considerare în cadrul procesului de evaluare a ofertelor. În acest sens, ofertanții care vor asigura executarea comenzii într-un termen mai scurt vor primi punctajul maxim.
Sarcini și responsabilități:
Dotarea beneficiarilor, Întreprinderilor Municipale cu tehnică adecvată pentru eliminarea consecințelor intemperiilor, precum ninsori abundente, ploi torențiale, inundații, vânturi puternice, cu doborâri de arbori și necesitatea de evacuare a vegetației.
Cerințe de eligibilitate ale ofertanților:
În cadrul apelului de achiziție pot aplica persoane juridice care îndeplinesc următoarele condiții:
- Dețin experiență de activitate în domeniul importului și comercializării tehnicii agricole, inclusiv echipamente auxiliare, de minim 3 ani;
- Deține Certificate de Origine EU sau Republica Moldova pentru fiecare echipament solicitat;
- Oferă o garanție minimă de la 1,5 ani pentru echipamentele furnizate;
- Asigură servicii post-vânzare, inclusiv mentenanță și suport tehnic;
Ofertanți neeligibili:
- nu și-au îndeplinit obligațiile în raporturile contractuale anterioare cu Solidarity Fund PL în Moldova;
- subiecții care figurează în listele guvernamentale de sancțiuni ale UE și PL;
- propun echipamente și tehnică din țări care figurează in listele de sancțiuni a UE și PL;
- Au relații de colaborare activă cu Solidarity Fund PL în Moldova și/sau contract în derulare pentru același tip de serviciu sau serviciu similar.
Mai multe detalii despre criteriile de evaluare și procedura de aplicare puteți afla accesând Termenii de Referință
Termenul limită de depunere a dosarelor: 02.07.2025, 12:00
Sesiunea de informare
SFPL în Moldova va organiza, în format on-line, o sesiune de informare pentru entitățile interesate de prezentul Apel pe data de 16.06.2025, ora 10:00 – Linkul de acces către sesiunea de informare.
Dosarul trebuie trimis pe adresa de email: procurements@solidarityfund.md, cu titlul „Oferta Echipamente Întreprinderi Municipale”.
NB! Întrebările referitoare la achiziție pot fi expediate pe adresa de email: procurements@solidarityfund.md, nu mai târziu decât cu 5 zile înainte de expirarea termenului de depunere a dosarului.
Răspunsurile vor fi publicate la categoria Q&A, cu 3 zile înainte de expirarea termenului de depunere a dosarului.
* Ofertantul are dreptul de a stabili de sine stătător limitele confidențialității datelor furnizate și de a menționa care din documentele anexate la ofertă sunt confidențiale.
** Datele cu caracter personal vor fi prelucrate de Solidarity Fund PL în Moldova în scopul desfășurării procesului de achiziții, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare și regulilor interne. Furnizarea datelor cu caracter personal se efectuează în mod voluntar. Refuzul furnizării datelor duce la imposibilitatea încheierii contractului cu Solidarity Fund PL în Moldova. Persoanele fizice au dreptul de a obține informații cu privire la scopul, domeniul de aplicare și modul de prelucrare a datelor cu caracter personal, dreptul de acces la datele sale cu caracter personal, la portabilitatea și rectificarea acestora. Datele cu caracter personal pot fi transmise donatorilor, auditorilor, organelor de stat, inclusiv celor publice de drept, avocaților – în scopul controlului Solidarity Fund PL în Moldova, protecției drepturilor, rezolvării litigiilor. Datele cu caracter personal nu vor fi transmise altor părți terțe fără acordul prealabil al ofertantului. Orice întrebări privind datele cu caracter personal pot fi direcționate către Solidarity Fund PL în Moldova prin poșta electronica info@solidarityfund.md.
*** În scopul transparenței procesului de achiziție rezultatele licitației cu informația privind prestatorul selectat (denumirea/numele, prenumele, serviciul prestat, prețul, perioada) vor fi publicate pe pagina web a Solidarity Fund PL în Moldova. Participarea la licitație prin expedierea documentelor semnifică acceptarea publicării rezultatelor apelului de achiziție, cu excepția informațiilor marcate drept confidențiale.
**** Solidarity Fund PL în Moldova își rezervă dreptul să anuleze procesul de achiziție în orice moment fără careva obligații față de ofertanți.