Termen extins pentru selectarea unei companii/agenții de creație care să dezvolte o campanie națională de informare și sensibilizare a populației privind prevenirea accidentului vascular cerebral (AVC)



Termeni de referință pentru selectarea unei companii/ agenții de creație care să dezvolte o campanie națională de informare și sensibilizare a populației privind prevenirea accidentului vascular cerebral (AVC)

Informații generale

Bolile netransmisibile (BNT) reprezintă prima cauză de morbiditate (îmbolnăvire) și mortalitate în lume și în Republica Moldova. BNT-urile constituie 87% din numărul total al deceselor la nivel național, fiind condiționate, preponderent,  de bolile aparatului circulator (56,3%). (2020, ANSP/MS)

În anul 2021, comparativ cu anul 2020, mortalitatea prematură (la persoanele cu vârsta de 30-70 ani) cauzată de bolile aparatului circulator a fost în creștere: 473,1 (2021), comparativ cu 469,7 (2020) la 100000 populație. Decesele premature pe seama bolilor circulatorii au prevalat la bărbați față de femei și au fost mai multe la locuitorii din zonele rurale, față de locuitorii din urbe.

Pentru reducerea poverii înalte a bolilor aparatului circulator sunt prioritare și esențiale aplicarea combinată a celor mai bune intervenții de sănătate publică la nivel populațional și de bune practici la nivelul sistemului de sănătate. Pandemia de COVID-19 a accentuat vulnerabilitatea persoanelor cu BNT și importanța accesului timpuriu la asistența medicală.

Proiectul „Viață sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile” este în cea de-a doua fază de implementare și sprijină continuu Ministerul Sănătății în demersul acestuia de implementare a politicilor naționale privind controlul și prevenirea BNT prioritare, precum și a celor mai bune practici clinice în managementul bolilor vizate. Viziunea proiectului este ca Republica Moldova, către anul 2030, să-și atingă obiectivele privind Acoperirea universală cu servicii medicale (UHC) și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) legate de sănătate. Urmând această viziune, scopul proiectului este de a contribui la îmbunătățirea stării de sănătate a populației țării prin reducerea poverii BNT.

Proiectul își desfășoară activitatea în Republica Moldova prin intermediul Unității de Facilitare a Proiectului (UFP), cu sediul la Chișinău.

În contextul creării a 11 Unităţi Primare de deservire a victimelor unu accident vascular cerebral (AVC) și pentru accelerarea accesului pacientului la asistența medicală specializată, Ministerul Sănătății a solicitat susținerea din partea Proiectului „Viață sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile” în desfăşurarea campaniilor de sensibilizare a populației privind cunoașterea primelor semne ale AVC pentru ca populația să apeleze cât mai timpuriu după ajutorul medical, dar și pentru a promova serviciile nou create. Drept răsăpuns, planul de lucru al Proiectului pentru anii 2022-2023 include sub-activitatea „Sensibilizarea populației privitor la riscurile AVC, primele semne și apelarea precoce la ajutor prin activități concrete integrate în toate pachetele de lucru ale Proiectului, inclusiv prin dezvoltarea materialelor informative și altor produse cu diseminarea acestora”.

Astfel, Proiectul „Viață sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile” este în căutarea unei companii/agenții de creație care să dezvolte o campanie națională de informare și sensibilizare a populației privind importanța cunoașterii semnelor AVC-ului în vederea luării unor măsuri imediate pentru a reduce povara individuală și comunitară a patologiei.

Contextul campaniei

Patologia cerebrovasculară rămâne constant la un nivel înalt în Republica Moldova. În anul 2022 au fost înregistați 77 748 de pacienți, dintre care peste 10 mii de persoane au suferit un AVC, 13% din care sunt de vârstă activă.

Accidentul vascular cerebral sau AVC-ul este o urgență medicală care apare ca urmare a  întreruperii sau reducerii alimentării cu sânge a unei părți a creierului, fapt care cauzează moartea rapidă a celulelor creierului. Un pacient netratat pierde aproximativ 1.9 milioane de neuroni în fiecare minut din zona afectată. 

AVC-ul este una dintre principalele cauze de mortalitate și invaliditate în lume, și în țara noastră. Experții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) estimează că până în anul 2030, AVC-ul va deveni principala cauză de mortalitate [2]. Patologia este o consecință a mai multor factori de risc comportamentali și maladii (hipertensiunea arterială, maladiile cardiovasculare), dar și a cunoștințelor limitate despre această boală.

Conform datelor Registrului internațional RES-Q (care cuprinde datele a 15 spitale din republică) în anul 2022 - 12,4% din pacienți au decedat în perioada acută și 16,8% au decedat în decurs de 3 luni de la debutul bolii [4], majoritatea pacienților ramân cu sechele în urma AVC, datorită paraliziei totale sau parțiale, în așa mod prezentând un grad de handicap. Conform datelor științifice peste 30% din pacienți rămân dependenți de rude și sunt incapabili de a se autodeservi [5].

Cercetătorii afirmă că 80%-90% din cazurile de AVC ar putea fi prevenite, prin modificarea stilului de viață și prevenirea factorilor de risc comportamentali, adică modificabili: alimentația nesănătoasă, sedentarismul, consumul de tutun, alcool [3]. În contextul poverii bolilor netransmisibile, și în special al AVC-ului, nevoia de educație pentru sănătate rămâne a fi o prioritate.

Intervențiile proiectului în alfabetizarea populației[1] privind factorii de risc modificabili pentru hipertensiunea arterială (HTA) a sporit cu 10% nivelul de alfabetizare în sănătate, dar și cunoașterea complicațiilor hipertensiunii arteriale (HTA), inclusiv AVC, în rândul populației din 10 raioane pilot din Faza I a proiectului (aa. 2016-2020) comparativ cu cele 10 raioane control.

Totodată, conform datelor studiilor STEPS 2021 și 2013, la nivel de țară, ponderea personelor de 18-69 ani care au 3-5 factori de risc ai BNT este în creștere cu aproximativ 2%, în special la bărbați față de femei.

Potrivit datelor registrului RES-Q, populația se adresează târziu pentru asistență medicală în cazul apariției simptomelor AVC. În perioada anilor 2017-2022, circa 75% din pacienții cu AVC nu s-au încadrat în fereastra terapeutică (timpul optim în care se poate interveni pentru a diminua gravitatea sechelelelor, care constituie 3,5 - 4 ore de la debutul simptomelor AVC). În anii 2021-2022, timpul mediu de la debutul simptomelor AVC până la spitalizare a constituit între 9 - 15 ore.

Problema: Populația adultă nu cunoaște factorii de risc modificabili care conduc la AVC, majoritatea vârstnicilor, adulților, tinerilor, preadolescenților, adolescenților nu cunosc semnele AVC-ului și nu ajung la spital în fereastra terapeutică (maxim 4,5 ore de la debutul bolii).

Publicul-țintă primar: populația generală, adulții (>18 ani) – bunici, părinți, copii (rol în familie).

Acest public, fiind informat și sensibilizat despre factorii de risc ai AVC-ului și ai semnelor AVC-ului, îi va recunoaște și va putea interveni adecvat în vederea prevenirii patologiei și a complicațiilor acestora. 

Publicul-țintă secundar: preadolescenți (10-14 ani), adolescenți (15-19 ani) – copii, nepoți, elevi, studenți (rol în familie și social).

Acest public, fiind informat și sensibilizat despre factorii de risc ai AVC-ului și semnele AVC-ului, va putea influența comportamentul părinților, bunicilor în vederea recunoașterii factorilor de risc pentru AVC și ai semnelor AVC și va putea interveni adecvat în vederea prevenirii patologiei, respectiv, și a complicațiilor acestora. 

Scop: Să informeze și sensibilizeze populația din Republica Moldova despre factorii de risc, semnele/manifestările clinice ale AVC-ului în vedrrea luării unor măsuri imediate pentru a reduce povara acestei patologii asupra rudelor/populației/țării.

Obiectiv 1: Să informeze populația despre factorii de risc comportamentali și biologici ai AVC.

Obiectiv 2: Să sensibilizeze populația despre semnele/manifestările clinice ale AVC-ului și eminența de a acționa, apelând la 112.

Obiectiv 3: Să promoveze disponibilitatea celor 11 centre primare de AVC și a unui centru complet de AVC.

Mesajele campaniei vor respecta principiile egalității de gen și vor asigura incluziunea socială a celor mai vulnerabile și afectate persoane de BNT.

Notă: mai multe detalii despre proiectul de campanie pot fi solicitate prin e-mail: lilia.onea@viatasan.md

Sarcinile de bază

În colaborare și la recomandările Specialistului în Comunicare, compania/agenția selectată va:

  • Elabora Message-Boxul campaniei în baza informației primite de la comanditar;
  • Testa mesajele elaborate, folosind focus-grupul, ca instrument sociometric (creat din reprezentanți ai grupurilor-țintă primar și secundar);
  • Elabora conceptul final al campaniei de informare care va include canalele/modalitățile de diseminare și produsele potrivite pentru atingerea obiectivului campaniei în baza informației primare de la comanditar;
  • Face propuneri cu referire la plasarea spotului video și audio la canalele tv și radio potrivite pentru grupurile-țintă ale campaniei;
  • Dezvolta scenariile și storyboard-urile pentru spoturile video și scenariile audio ale campaniei, acestea vor include mesajele din Message-Box și vor reflecta scopul și obiectivele campaniei;
  • Produce spoturi video, conform scenariului elaborat și aprobat de comanditar.
  • Produce spoturi audio, conform scenariului elaborat și aprobat de comanditar;
  • Face modificările necesare în spoturi ori de câte ori va fi necesar, la cerința comanditarului și se va asigura de aprobarea spoturilor înainte de a fi difuzate;
  • Subtitra în limba rusă spotul video, iar pentru spotul audio va înregistra versiunea în limba rusă;
  • Dezvolta alte materiale ale campaniei (design și conținut), în baza tabelului de livrabile și la solicitarea comanditarului;
  • Gestiona procesele de producție și post producție ale campaniei;
  • Desfășura focus-grupul repetat, post-campanie pentru evaluarea calitativă a impactului campaniei;
  • Evalua impactul cantitativ, prin analiza datelor statistice ale canalelor de informare și calitativ al campaniei în baza rezultatelor focus-grupului repetat, post-campanie;
  • Elabora raportul cantitativ-calitativ al campaniei (impactul mediatic al campaniei).

Cerințele față de candidați  

Experiența necesară:

  • Experiență de minimum 3 ani de producție și post producție a produselor media și social media, inclusiv elaborare a scenariilor, a spoturilor video și audio sociale în baza principiilor de marketing social;
  • Experiență de minimum 3 ani în elaborarea conceptelor, planurilor de comunicare, rapoartelor de impact a campaniilor sociale în baza principiilor de marketing social;
  • Experiență în elaborarea, diseminarea/distribuirea materialelor sociale la canalele TV naționale și locale și în social media;
  • Experiență în măsurarea impactului produselor TV;
  • Experiență de negociere a costurilor de plasare pe canalele TV, radio, portaluri;
  • Echipament tehnic necesar pentru etapele de producție și post-producție;
  • Experiență de lucru cu donatorii externi;
  • Elaborarea și/ori implementarea campaniilor de informare/comunicare în domeniul sănătății vor fi considerate un avantaj.

Competențele necesare:

  • Echipă creativă pentru elaborarea și dezvoltarea materialelor originale;
  • Cunoștințe, abilități, capacități în elaborarea materialelor de copyright și grafice;
  • Cunoștințe, abilități, capacități în producerea spoturilor video și audio;
  • Cunoștințe, abilități, capacități în digital media;
  • Flexibilitate și mobilitate, bază tehnică proprie pentru filmări și montări ale produselor video/audio, astfel încât produsul final să corespundă cu cerințele înaintate de comanditar;
  • Capacitate de negociere a planurilor tarifare pentru costurile de plasare cu canalele TV și radio, portaluri.

Pentru mai multe detalii accesați link-ul: https://www.viatasan.md/termeni-de-referinta-pentru-selectarea-unei-companii-agentii-de-creatie-care-sa-dezvolte-o-campanie-nationala-de-informare-si-sensibilizare-a-populatiei-privind-prevenirea-accidentului-vascular-cerebral-avc-1-57 

Dosarul de participare va fi expediat în atenția proiectului la adresa de email: info@viatasan.md

Data limită de aplicare ESTE EXTINSĂ până pe8 AUGUST 2023, ora 24:00. Propunerile primite după această dată nu vor fi considerate. 

 

[1] „Studiul privind cunoștințele, atitudinile, practicile şi comportamentul populației (KAP) privind bolile netransmisibile, factorii de risc şi solicitarea serviciilor de asistență medicală în Republica Moldova”, 2017 și 2020