Știri sociale
- Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)
- Ambasada Suediei
- Ministry of Foreign Affairs of Norway
- Ministry of Foreign Affairs of Denmark
- Alianța INFONET
- Embassy of Canada to Romania, Bulgaria, and Moldova
1.905 secții de votare au fost auditate după șase săptămâni de monitorizare, ceea ce reprezintă 95,82% din totalul secțiilor de vot de pe teritoriul Republicii Moldova. Auditul a fost finalizat și în raioanele Cantemir, Glodeni, Leova, Nisporeni și Rîșcani. Astfel, până în prezent, auditul a fost finalizat în 32 dintre cele 36 de Consilii Electorale ale Circumscripțiilor Electorale (CECE) din republică.
Campania „Acces Egal pentru Toți” are scopul de a asigura acces egal la vot pentru toți cetățenii din Republica Moldova, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, prin realizarea unor audite tehnice locale și propunerea unor soluții de accesibilizare a secțiilor de vot din mai multe regiuni ale țării, până la alegerile din toamna anului 2025. Această inițiativă reprezintă o continuare a colaborării dintre Alianța INFONET și partenerii regionali, Comisia Electorală Centrală și PNUD Moldova, desfășurată în perioada 2019–2022, când au fost evaluate peste 2 000 de secții de votare din țară.
Pentru mai multe informații: Victor Koroli, director executiv, Alianța INFONET
+373 69252453, vkoroli@gmail.com
Activitatea are loc în cadrul campaniei „Acces Egal pentru Toți”, parte a proiectului „Consolidarea rezilienței democratice în Moldova”, implementat de PNUD Moldova, cu sprijinul financiar al Norvegiei, Canadei, Suediei și Danemarcei.
Peste 100 de familii vulnerabile din raioanele Criuleni, Hîncești, Anenii Noi, Cimișlia și Călărași sunt beneficiarele Proiectului de Primăvară, implementat de Asociația Obștească „The Moldova Project” cu susținerea financiară a Kaufland Moldova. Proiectul are ca scop dezvoltarea de gospodării funcționale și crearea unor surse sustenabile de venit pentru familiile aflate în dificultate.
Proiectul de Primăvară răspunde unor nevoi reale identificate de specialiști în zonele rurale: sărăcie extremă, lipsă de motivație, educație financiară precară, absența unei meserii și contexte sociale vulnerabile. Prin intervenții personalizate, monitorizare constantă și suport multidimensional, inițiativa propune un model inovator și durabil de sprijin pentru familiile din sate.
Pe parcursul proiectului, familiile au primit o gamă variată de bunuri agricole și zootehnice, care includ 2 sere acoperite cu peliculă și răsad, 10 oi, 7 capre, 9 porci, 4 vaci, peste 2000 de păsări de curte, 57 pomi și arbuști, 45 de incubatoare și alte materiale necesare pentru întreținerea gospodăriilor.
Pe lângă sprijinul material, proiectul a investit în formarea profesională a membrilor comunității. Cinci mame au finalizat cursuri de manichiură și au primit seturi complete de ustensile și aparate pentru a practica meseria. Un tânăr a absolvit un curs IT, iar o altă tânără a urmat timp de trei luni cursuri de frizerie, beneficiind de ustensilele necesare pentru activitatea profesională.
„Prin această inițiativă, The Moldova Project nu doar oferă ajutor imediat, ci construiește oportunități reale pentru schimbarea condițiilor de viață și a mentalității beneficiarilor. Sprijinul nostru este complex: material, educațional, psiho-emoțional și juridic, pentru a reduce dependența de ajutorul social și a încuraja responsabilitatea și independența financiară”, menționează Victoria Morozov, președinta Asociației Obștești „The Moldova Project”.
Efortul susținut vizează mai mult decât acoperirea unor nevoi imediate. Metaforic vorbind, The Moldova Project nu oferă doar peștele pentru o zi, ci undița - instrumentul prin care familiile își pot construi propriul viitor, devenind autonome și active în bunăstarea propriei comunități.
„Ne bucurăm să susținem o inițiativă cu impact direct și real în viața familiilor vulnerabile din Moldova. Credem în puterea colaborării și responsabilității sociale, iar parteneriatul cu The Moldova Project reflectă angajamentul nostru pentru o comunitate mai puternică și mai echitabilă, în care fiecare copil are șansa la o viață decentă”, Cristina Aramă, Manager Afaceri Corporative Kaufland Moldova.
Despre The Moldova Project
De 17 ani, The Moldova Project este un reper esențial în sistemul de asistență socială și protecție a copilului în Republica Moldova. Activitatea asociației se concentrează pe grija față de copii și sprijinirea grupurilor vulnerabile, prin servicii integrate care îmbină ajutorul material, educațional, juridic, medical și psiho-emoțional. Proiectele se desfășoară în 45 de localități, acoperind raioanele Călărași, Cimișlia, Anenii Noi, Criuleni, Hîncești, Orhei și municipiul Chișinău. Echipele mobile ale organizației ajung direct în comunitățile cu cele mai mari nevoi, aplicând un model holistic de intervenție pe termen lung pentru a preveni și combate sărăcia ciclică.
Pentru mai multe detalii, vizitați www.themoldovaproject.org.
Despre Kaufland Moldova
Kaufland Moldova este parte a unuia dintre cele mai mari lanțuri de retail din Europa Centrală și de Est, implicat activ în responsabilitatea socială și susținerea comunităților locale. Pentru informații suplimentare, accesați www.kaufland.md.
Despre Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă
Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este o organizație prezentă în peste 160 de țări, implicată activ în proiecte umanitare și de dezvoltare comunitară. Prin programele sale de ajutorare, biserica sprijină persoane și comunități aflate în dificultate, oferind asistență în domenii precum sănătatea, educația, securitatea alimentară și dezvoltarea economică. Mai multe informații puteți găsi pe www.churchofjesuschrist.org.
În perioada 12–17 mai 2025, Automobil Club din Moldova (ACM) s-a alăturat celei de-a 8-a ediții a Săptămânii Globale a Siguranței Rutiere ONU, dedicată promovării siguranței pentru pietoni și bicicliști. Tema din acest an fiind „Faceți mersul pe jos sigur” și „Faceți ciclismul sigur”, ACM a organizat o serie de activități educative, simbolice și interactive în mai multe regiuni ale țării, aducând împreună copii, tineri, cadre didactice, autorități locale și poliție pentru a susține mesajul vizibilității, și evidențierii necesității unei infrastructurii sigure.
La Telenești, copiii au transmis un mesaj puternic de solidaritate: unii pe biciclete, alții pe jos, au pornit din direcții diferite și s-au unit într-un marș simbolic, reprezentând participanții vulnerabili la trafic. Activitatea a fost organizată cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Telenești, INSP și Ministerului Educației și Cercetării.
La Orhei, echipa ACM s-a întâlnit cu tinerii de la Centrul de Tineret Orhei, unde a organizat un flashmob tematic și o discuție interactivă despre regulile esențiale ale siguranței în trafic. Atmosfera a fost una energică, iar mesajul campaniei a fost susținut cu entuziasm de participanți.
În cadrul Săptămânii Siguranței Rutiere, echipa ACM a vizitat și IPLT Spiru Haret din Chișinău, unde elevii claselor a V-a și a VI-a au participat la o lecție interactivă despre siguranța pietonilor. Copiii au urmărit materiale video educative, au învățat cum să traverseze în siguranță și au participat la o prezentare în aer liber susținută de Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP). Ca în toate activitățile, copiii au primit materiale reflectorizante, pentru a fi mai vizibili în trafic.
La data de 17 mai, ACM a participat la concursul național de siguranță rutieră „ABC-ul Drumului în siguranță”, dedicat tinerilor din treapta gimnazială, organizat de către Centrul Republican pentru Copii și Tineret „Artico” și Ministerul Educației și Cercetării. Activitatea a inclus câteva runde educaționale, jocuri și provocări rutiere, cei mai buni fiind premiați pentru contribuția la formarea comportamentelor sigure de la cele mai fragede vârste.
👉Video de la concurs puteți urmări aici.
Prin aceste acțiuni, Automobil Club din Moldova reamintește că siguranța rutieră este o responsabilitate comună și că educația și implicarea autorităților sunt esențiale pentru a proteja viețile celor mai vulnerabili participanți la trafic și a asigura o infrastructură sigură pentru toți utilizatorii mobilității urbane. Activitățile petrecute au fost implementate cu suportul Ministerului Educației și Cercetării, Agenția Națională pentru Tineret și Inspectoratul Național de Securitate Publică.
La fel, în această săptămână, experții ACM au prezentat Ghidul ”Străzi sigure, străzi pentru viață” destinat autorităților publice locale drept un îndrumător practic pentru promovarea vitezelor sigure în comunități. Seria de sesiuni de informare a fost începută cu un atelier de formare destinat polițiștilor. Ghidul pentru implementarea zonelor cu viteză redusă a fost elaborat de către Automobil Club din Moldova, cu suportul EASST (Alianța Estică pentru Transport Sigur și Durabil), având scopul de a încuraja limitele de 30 km/h în zonele unde participanții vulnerabili la trafic se intersectează cu traficul motorizat.
Toate aceste activități au marcat începutul proiectului „Generația sigură: educație și acțiune pentru drumuri sigure”, lansat de Automobil Club din Moldova în parteneriat cu Agenția Națională pentru Tineret. Prin acest proiect, ACM își propune să implice activ tinerii în promovarea siguranței rutiere, combinând educația practică cu inițiative locale și colaborare directă cu autoritățile. Participarea lor în Săptămâna Globală a Siguranței Rutiere a fost doar primul pas dintr-un efort mai amplu de a crea comunități mai conștiente și drumuri mai sigure pentru toți.
Mai multe articole …
- Uleiuri cu suflet și inovație: oportunități noi pentru Olium-Gogu după vizita în Maramureș
- Investiții comunitare: renovare, modernizare și extindere a serviciilor sociale în mai multe centre, cu suportul financiar al Uniunii Europene
- RO/РУ Ai între 14 și 35 de ani? Spune-ți părerea despre viitorul tău profesional și contribuie la crearea de soluții reale pentru tineri/Тебе от 14 до 35 лет? Поделись своим мнением о профессиональном будущем и помоги создать реальные решения для молодежи
- „Interacțiune fără bariere”: „autodezvoltare responsabilă a individului – cheia dezvoltării țării”
- Jurnalul Monitorului de Accesibilitate (V): concluzii din evaluarea infrastructurii BESV (săptămâna a cincea)
- 15 blocuri locative din întreaga țară vor beneficia de audituri energetice gratuite
- Buletinul Informativ „Pro Accesibilitate! Pro Incluziune! Pro Democrație!” nr. 1 (43) / 2025
- Banca de Alimente din Moldova marchează 4 ani de activitate: peste 440.000 kg de alimente salvate de la risipă
- Jurnalul Monitorului de Accesibilitate (IV): concluzii din evaluarea infrastructurii BESV (săptămâna patru)
- Jurnalul Monitorului de Accesibilitate (III): concluzii din evaluarea infrastructurii BESV (săptămâna a treia)
Pagina 6 din 3641
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md