S-a desfășurat ediția 2023 a Forumului anual privind participarea tinerilor la dezvoltarea social-economică a localităților raionului Ialoveni



ForumÎn contextul sărbătorii ,,Ziua Națională a Tineretului”, la 10 noiembrie 2023, în sala mare de ședințe a Consiliului Raional Ialoveni s-a desfășurat Forumul anual: ,,Participarea tinerilor la dezvoltarea social-economică a localităților raionului Ialoveni”.

La festivitate ne-au onorat oficialitățile: domnul Mihail Silistraru, Președintele raionului Ialoveni; domnul Sorin Mereacre, Președintele Fundației Est-Europene din Moldova; doamna Galina Tonu, Vicepreședintele raionului Ialoveni; și domnul Sergiu Gurău, director executiv, Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni”, care au felicitat cordial cei circa 150 de tineri, dorindu-le succese notabile, energie inepuizabilă, perseverenţă zilnică şi performanțe valoroase în realizarea proiectelor de dezvoltare comunitară.

Administrația raionului Ialoveni a decernat diplomă de onoare Fundației Est-Europene din Moldova și Ambasadei Suediei în Republica Moldova, în semn de profundă gratitudine pentru contribuția esențială și cofinanțarea Programului raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni” și a Programului raional ,,Fondul pentru tinerii antreprenori din Ialoveni”.

În cadrul evenimentului a avut loc decernarea certificatelor de grant și a premiilor (a câte 150 lei pe echipă), inclusiv semnarea acordurilor de colaborare pentru implementarea celor 32 de proiecte ale consiliilor locale de tineret, ale consiliilor elevilor şi ale grupurilor de iniţiativă civică ale tinerilor din 17 localităţi ale raionului, în perioada 10 octombrie – 20 decembrie 2023, în cadrul rundei a XXVII-a de granturi mici a Programului raional ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni”, cu un buget total de 294 000 lei, dintre care, suma de 130 000 lei este contribuția Consiliului Raional Ialoveni, iar suma de 164 000 lei este oferită de IM Swedish Development Partner și Fundația Est-Europeană Moldova din resursele Suediei.

De asemenea, a avut loc decernarea certificatelor de grant celor 10 echipe finaliste ale Concursului planurilor de afaceri, Ediția a V-a, care au lansat, gestionează și dezvoltă 10 planuri de afaceri în 7 localități ale raionului, în perioada februarie 2023 – octombrie 2024, în cadrul Programului raional ,,Fondul pentru tinerii antreprenori din Ialoveni”, cu un buget total de 200 000 lei, dintre care, suma de 100 000 lei este contribuția Consiliului Raional Ialoveni, iar suma de 100 000 lei este oferită de Fundația Est-Europeană din Moldova din resursele acordate de Uniunea Europeană și Suedia.

După decernarea certificatelor de grant a urmat prezentarea a câteva dintre cele mai reușite proiecte și planuri de afaceri.

Formaţia folclorică „Alină-te dor” din s. Dănceni, lider – Șuba Zinaida, mentor – Ursu Mariana, a prezentat activitățile proiectului nr. 702 ,,Izvorul nemărgit de simbol şi valoare a portului popular”.

Grupul de inițiativă civică ,,Tinerii aduc schimbarea” din Gimnaziul Cărbuna, lider – Andrieș Cristina, mentor – Rață Cristina, a prezentat activitățile proiectului nr. 723 ,,Ziarul școlar ,,Clubul TAS”.

Grupul de inițiativă civică ,,Youth Klinic Avante” de la Centrul de sănătate prietenos tinerilor ,,Avante”, Ialoveni, lider – Gafton Doinița, mentor – Dunai Lilia, a prezentat activitățile proiectului nr. 716 ,,Mănâncă sănătos, simte-te sănătos!”.

Echipa de tineri din c. Răzeni, lider – Alexandru Socolov, a prezentat planul de afaceri ,,Miere și polen pentru sănătate”, domeniul de activitate: producerea și comercializarea produselor apicole.

Echipa de tinere: Doina Cimpoacă și Doina Levinte din s. Costești, a prezentat planul de afaceri ,,Hora Doinelor”, domeniul de activitate: război de țesut, bijuterii handmade, broderie manuală și cămăși tradiționale.

În cadrul evenimentului, a fost prezentat spre consultare proiectul planului de acțiuni pentru dezvoltarea politicilor de tineret ale raionului Ialoveni pentru anul 2024.

Forumul s-a încheiat cu Ceremonia de semnare a Acordului de parteneriat încheiat între Consiliul Raional Ialoveni și Asociaţia Obştească ,,Eco-Răzeni”, privind implementarea Programului raional ,,Integrarea socială a tinerilor din grupurile vulnerabile”, în perioada ianuarie – decembrie 2024, conform Deciziei Consiliului Raional Ialoveni nr. 5/9 din 22 septembrie 2023.

Evenimentul este organizat de administrația raionului Ialoveni și Asociația Obștească ,,Eco-Răzeni”, cu suportul financiar al IM Swedish Development Partner și al Fundaţiei Est-Europene Moldova din resursele Suediei.

Partenerii Programului ,,Fondul pentru Tineri Ialoveni” se bucură foarte mult de echipele de tineri activi și tinere ingenioase care se implică în scrierea și implementarea proiectelor de dezvoltare comunitară.