Nataşa

Nataşa seamănă cu o copiliţă. Are 2 cosiţe roşcate şi priveşte nedumerită în jur.  Când cineva i se adresează întoarce capul spre maică-sa. Nu-i zice nimic. Maică-sa,  o doamnă peste 60, ştie şi singură ce are de făcut. Îi traduce fiecare cuvând şi tot ea răspunde în locul ei. Nu, nu are deficienţe de vorbire. Nataşa are aproape 40 de ani, s-a născut şi a trăit până acum în Chişinău, dar nu ştie limba română.

În schimb Nataşa de 2 zile e cetăţean român. A depus jurământul şi acum stă la coadă la Starea Civilă din  Bucureşti ca să depună pentru certificatul de naştere, acolo unde am şi cunoscut-o. Sunt curioasă cât timp i-a luat Nataşei să înveţe pe de rost fraza asta “Jur să fiu devotat patriei şi poporului român, să apăr drepturile şi interesele naţionale, să respect Constituţia şi legile României“. Nu vreau să par răutăcioasă, dar chiar sunt de părerea că Statul Român trebuie să acorde selectiv cetăţenia. Să fie un examen de limba şi cultură română valabil pentru toţi: basarabeni, ucraineni, cubanezi sau turci. Şi câte Nataşe mai sunt doritoare de paşaport roşu, românesc…