Beneficiarii Programului de Granturi Locale al UE, Media și Comunicare au primit certificatele de grant

Distribuie prietenilor:


Cele 14 organizații neguvernamentale beneficiare ale Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene, Media și Comunicare, și-au primit certificatele de grant în cadrul unui eveniment online desfășurat la 11 septembrie 2020. La eveniment au participat reprezentanții organizațiilor societății civile locale și partenerii lor din mass-media locale și regionale.

Organizațiile beneficiare din toate regiunile țării au menționat că prin abilitarea cetățenilor se subînțelege inclusiv informarea și mobilizarea, implicarea și participarea cetățenilor în procesele și proiectele de schimbare. Altfel spus, responsabilitate și parteneriate care contribuie la îmbunătățirea condițiilor de trai ale oamenilor din regiunile țării.

Prezent la eveniment, Ambasadorul Uniunii Europene în R. Moldova, Peter Michalko, a încurajat echipele să continue cu entuziasm activitățile începute: „Noi acordăm mare atenție și importanță activităților realizate de Dvs. și căutăm toate posibilitățile prin care putem să susținem presa independentă, inclusiv cea la nivel local și regional. Presa are rolul foarte important de a oferi informații cetățenilor, inclusiv informații despre susținerea din parte Uniunii Europene”.

La eveniment a fost abordat subiectul mobilizării și implicării cetățenilor în dezvoltarea comunităților și îmbunătățirea serviciilor publice locale.

Valentina Pleșca, șefă Unitate Abilitarea Cetățenilor, GIZ Moldova: „Numai printr-o conlucrare între cetățeni, autorități și partenerii internaționali de dezvoltare pot fi atinse rezultate. Partenerii internaționali ne oferă doar suport, deciziile sunt ale noastre. Noi mizăm că acest program de granturi va avea un mare impact asupra abilitării și responsabilizării cetățenilor”.

Petru Macovei, director executiv API: „În cadrul acestui program avem proiecte care vor lucra cu tinerii, este foarte important să fie implicați și ei, pentru că în viitor ei vor lua decizii pentru comunitățile lor și pentru țară. Prin aceste proiecte putem să influențăm felul lor de a gândi, astfel să avem viitori conducători conștienți de importanța comunicării cu cetățenii, dar și cetățeni care nu doar cer, dar și se implică în procesele decizionale din comunitățile lor”.

Programul de granturi locale al UE, Media și Comunicare, a oferit granturi de 5 mii și până la 15 mii euro pentru 14 organizații neguvernamentale locale: Regiunea Nord – Info Dava, Anima, Nord Media, Regiunea Centru – Expresul, Universal Media, Eurodemos Plus, ASCED, Asociația Jurnaliștilor de Mediu şi Turism Ecologic, Media Grup Meridian, Regiunea Sud – Cahul 2030, Prospect, Feed-Back, UTA Gagauzia – Piligrim Demo și Media Birlii Uniunia Media. În perioada următoare, organizațiile beneficiare vor desfășura activități de informare și promovare în domeniul serviciilor publice (aprovizionarea cu apă și canalizare, managementul deșeurilor solide, eficiența energetică) și a protecției mediului, împreună cu partenerii lor din rândul instituțiilor mass-media regionale: ziarele „Observatorul de Nord” din Soroca, „Expresul” din Ungheni, „Gazeta de Sud” din Cimișlia, revista „Natura”, portalurile Nordnews.md din Bălți, Ziuadeazi.md din Cahul, Nokta.md și Laf.md din Comrat,  Ecopresa.md, posturile de televiziune Albasat TV din Nisporeni, Media TV din Cimișlia, Bas TV din Basarabeasca, ATV din Comrat, posturile de radio Eco FM și Radio Orhei. 

Evenimentul organizat de API a putut fi urmărit live pe Privesc.eu și pe pagina oficială de Facebook API.

Accesați Api.md şi Eu4civilsociety.md pentru a urmări cum vor realiza proiectele organizațiile beneficiare.

Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).


Distribuie prietenilor:


Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet