Festivitate de premiere “Micul Ambasador din Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi”



Screenshot_1Pe data de 20 iunie 2018, Mișcarea Ecologistă din Moldova (MEM) a organizat Festivitatea de premiere a Micului Ambasador din arealul Rezervației cultural-naturale Orheiul Vechi. Evenimentul a fost organizat în contextul finalizării concursului „Potenţialul cultural şi natural al localităţii – mândria satului”, desfășurat în cadrul proiectului „Tinerii din Orheiul Vechi – vocea pentru promovarea durabilă a Rezervațieiˮ, implementat de MEM cu suportul Serviciului Silvic al SUA (US Forest Service).

Câștigătoarele concursului au fost desemnate Carţîn Ludmila, cl. VI din „Gimnaziul Ion Sârbu”, s.Maşcăuţi şi Romaniuc Xenia, cl. IX din s.Piatra, cărora le-a fost decernată Cupa Micului Ambasador din Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi. Totodată, școlilor de unde provin câștigătoarele le-a fost oferit și câte un aparat foto profesional.

Premiile au fost înmânate de invitatul special al evenimentului, domnul Constantin Mihăilescu, expert în domeniul protecției mediului al Agenției de Dezvoltare Internațională a Statelor Unite (USAID), care a venit cu un mesaj de felicitare şi de mulţumire din partea US Forest Service pentru toţi profesorii şi participanţii la acest proiect şi în mod deosebit pentru învingătorii concursului. În discursul său, domnul Mihăilescu a subliniat faptul că implicarea tinerei generaţii în cunoaşterea profundă a potenţialului natural şi a monumentelor culturale prin activităţi practice, conform principiului „learning by doing” (a învăţa prin a face),  este un factor foarte important, iar promovarea programelor educaţionale pentru tineri şi maturi este un domeniu prioritar al US Forest Service – o instituţie multifuncţională care pe lângă activităţile sale de bază de gestionare a pădurilor şi a ariilor protejate, promovează multe alte activităţi ecologice, turistice şi culturale . Proiectul „Tinerii din Orheiul Vechi – vocea pentru promovarea durabilă a Rezervațieiˮ, implementat în Republica Moldova, este una din iniţiativele prin care această abordare durabilă a US Forest Service este promovată la nivel internaţional.

La festivitatea de premiere au participat în calitate de invitați speciali și doamna Lilia Curchi, redactor-coordonator al Revistei NATURA, precum și domnul Sergiu Popescu, director al Rezervației cultural-naturale Orheiul Vechi, care la fel, au venit cu un mesaj de felicitare şi încurajare a participanţilor la Concurs.

Pe final de eveniment, toţi participanții – câștigători ai locurilor I din cele 8 localități participante în Concurs precum și profesorii lor au primit daruri precum cărţi poştale din Colecţia Moldova Pitorească a Revistei Natura, calendare şi un curs gratuit în bazele fotografiei, desfăşurat în timpul unei excursii în arealul Rezervaţiei cultural-naturale Orheiul Vechi.

Menţionăm că scopul Concursului de creație „Potenţialul cultural şi natural al localităţii – mândria satului”, a fost de a crește gradul de cunoaștere și atașament al tinerilor din arealul Rezervației Orheiul Vechi față de potențialul cultural și natural al localității de baștină. Concursul s-a desfășurat începând din luna martie până în luna iunie 2018, fiind implementat de MEM și partenerii săi – școlile din localitățile Trebujeni, Furceni, Ivancea, Mașcăuți, Marcăuți, Susleni, Holercani și Piatra. Competiția a fost realizată în două etape: etapa locală, la care elevii din cele 8 școli implicate în proiect s-au întrecut, la nivel local, în a-și prezenta potențialul cultural și natural al localității printr-o lucrare formată din compunere și desen. În rezultatul primei etape, în fiecare școală au fost selectate cele mai bune lucrării fiind desemnați câștigătorii locurilor I, II și III – în total 48 de lucrări din cele 297 participante în concurs. Etapa regională s-a desfășurat între câștigătorii locurilor I din cele 8 localități, lucrările cărora au fost analizate de juriul Mișcării Ecologiste din Moldova sub aspectul creativității și ingeniozității în modalitatea de prezentare a localității.

În paralel cu desfășurarea Concursului, pentru a-i ajuta pe copii să-și cunoască mai bine localitatea, profesorii au organizat lecții practice sub forma unor excursii în raza satului. În total, peste 20 de obiective din cele 8 localități au fost prezentate în cadrul a 32 de excursii (câte 4 excursii în fiecare localitate) la care au participat peste 500 de elevi.

Mai multe detalii despre proiectul  „Tinerii din Orheiul Vechi – vocea pentru promovarea durabilă a Rezervațieiˮ găsiți aici: http://mem.md/tineri-din-orhei-vocea-pentru-promovarea-durabila-a-rezervatiei/

Galerie foto