Antreprenoriatul social: de la idee la cifre



 RollUp Est Europene 1200x2000 PREVIEW 01 145 de reprezentanți ai organizațiilor societății civile din toate regiunile țării, inclusiv din regiunea transnistreană și UTA Găgăuzia, au participat la cursul de instruire Antreprenoriatul social – de la idee la cifre. Trainingul a fost organizat în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării” implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul CONTACT și Asociația Businessului European, cu susținerea financiară a Uniunii Europene și cofinanțarea Suediei.

Ce este antreprenoriatul social, cum poate un ONG să aplice acest instrument pentru a atrage resurse financiare și a răspunde nevoilor beneficiarilor și comunității, care sunt prevederile legale și pașii de înregistrare a unei întreprinderi sociale? Aceste întrebări, și nu doar, au fost puse în discuție în prima zi de instruire, participanții/participantele având posibilitatea de a schița un plan de afacere și să învețe cum să-l implementeze.

La fel, pentru a practica antreprenoriatul social, participanții/participantele au urmat un modul de planificare financiară, care să-i ajute să înțeleagă cum să ajungă de la o idee, la cifre (resurse financiare) și ce oportunități fiscale oferă statul.

Iulia Culicenco este din satul Chircăieștii Noi, r. Căușeni. În anul 2020 a înființat un atelier de cusătorie în localitate, iar această activitate a ajutat-o să înțeleagă problemele comunității în care trăiește. „Văzând exemple de antreprenoriat social atât în afara țării, cât și la noi în Republica Moldova, m-am gândit că am putea și noi să rezolvăm lipsa locurilor de muncă pentru femei și tinere în comună, transformând atelierul de cusătorie în unul social. Din acest motiv, m-am înscris la aceste instruiri, vreau să cunosc mai bine acest domeniu și să aflu care ar fi posibilitățile noastre de a dezvolta atelierul de cusătorie în direcția de antreprenoriat social și cum am putea ajuta fetele și femeile, care nu au posibilitate de a se angaja în câmpul muncii”, spune Iulia.

La fel ca și Iulia, beneficiarii instruirii vor reveni în localitate și vor face o analiză a problemelor cu care se confruntă oamenii, încercând să contribuie la rezolvarea acestora, printr-o inițiativă de afacere socială. Despre acest exercițiu, dar și despre drumul unei afaceri sociale de succes, le-a povestit antreprenoarea socială Victoria Novac, fondatoare „EduJoc” și Sergiu Gurău, fondator „Foare de Cireș”. Invitații speciali au vorbit despre impactul antreprenoriatului social în rezolvarea problemelor sociale, educaționale, de mediu, dar și despre crearea locurilor de muncă pentru persoanele din categorii vulnerabile.

După instruire, participanții/participantele vor realiza, în cadrul organizației delegate, o activitate practică și anume: elaborarea unei schițe a planului de afaceri. Acest exercițiu îi va ajuta să se înscrie la concursul de granturi pentru lansarea afacerilor sociale, oferit în cadrul Proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării”.

Dacă sunteți curioși să descoperiți și alte  proiecte ale Centrului CONTACT, vă îndemnăm să urmăriți pagina www.contact.md sau pagina de FB: https://www.facebook.com/Contact.md

Fiți cu ochii pe noi!