21 de zile în greva foamei, în puşcărie la Tiraspol



Un bărbat, în vârstă de 33, de ani ţine greva foamei de 21 de zile în penitenciarul nr. 3 din Tiraspol. El cere să-i fie schimbat procurorul şi să i se respecte drepturile.

Preşedintele Asociaţiei „Promo-LEX”, Ion Manole, a declarat sâmbătă, 26 decembrie, pentru Info-Prim Neo, că tânărul a fost arestat la 1 septembrie, dar că i-a fost numit un avocat abia la 17 decembrie, după ce declarase greva foamei. Manole spune că a aflat de la rudele bărbatului că înainte de a fi arestat, acesta a fost dus de către reprezentanţii pretinsului minister al securităţii de stat de la Tiraspol pe malul Nistrului, unde a fost ameninţat cu arma.

„În acest fel securiştii au vrut să-l oblige să declare că a săvârşit infracţiunea de care este învinuit. Bărbatului este acuzat de coţcărie. El nu are nici un drept în închisoarea în care este ţinut. Este o bătaie de joc faţă de el. Ne exprimăm îngrijorarea faţă de starea de sănătate a deţinutului şi cerem autorităţilor şi actorilor implicaţi în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean să se autosesizeze în acest sens”, a declarat Manole. El susţine că bărbatul trebuie să fie supus în măsură de urgenţă unui examen medical. „El necesită asistenţă medicală specială. Trebuie să fie internat şi să-i fie aplicat un tratament special”.

„Noi ştim care este situaţia în penitenciarele din dreapta Nistrului, pe un teritoriu unde există autorităţi constituţionale, societate civilă şi misiuni internaţionale – una gravă din punctul de vedere al respectării normelor. Putem doar să ne imaginăm care este situaţia în stânga Nistrului”, a conchis Manole.

Info-Prim Neo