Liderii comunitari din Crihana Veche se mobilizează pentru a rezolva problemele acute de mediu



Liderii comunitari din Crihana Veche se mobilizeaza pentru a rezolva problemele acute de mediu

35 cei mai activi cetăţeni ai satului Crihana Veche din raionul Cahul s-au întrunit miercuri, 17 septembrie 2009, la o adunare publică, pentru a dezbate soluţiile de asigurare cu apă potabilă şi de gestionare eficientă a deşeurilor. Evenimentul s-a produs în cadrul proiectului „Susţinerea democratizării administraţiei publice locale din Moldova”, finanţat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe, implementat de IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu organizaţia „Agora Central Europe” din Cehia.

Localitatea Crihana Veche, alături de Step-Soci (Orhei) a fost selectată de un juriu independent pentru a beneficia de asistenţă la implementarea unei iniţiative comunitare, considerate prioritare. Iniţiativele vor fi finanţate din contul bugetelor locale. Suportul proiectului constă în elaborarea unui sondaj care să radiografieze percepţia membrilor comunităţilor faţă de problema aleasă şi să evidenţieze posibilele soluţii.

Astfel, adunarea publică a debutat cu prezentarea rezultatelor cercetării sociologice, efectuate în perioada iunie-august 2009. Potrivit sondajului, fiecare al cincilea sătean este de părere că prima problemă locală de rezolvat este evacuarea gunoiului. 16% afirmă că prioritară este construcţia apeductului.

„De obicei, la asemenea întâlniri, vin cei mai activi membri ai comunităţii. Oamenii au vrut să afle rezultatele acelui sondaj la care au participat. Cetăţenii au venit cu propriile soluţii, ceea ce este foarte important, deoarece nu se limitează la rezolvări impuse de autorităţi. Toţi care au participat doresc să ştie ce se va întâmpla în viitor cu aceste idei pe care le-au dat. Acesta este un prim pas spre participarea la soluţionarea problemelor respective.”,  afirmă moderatul evenimentului, Diana Cheianu-Andrei.

„Eu locuiesc la trasă. Am avut vite, am fost nevoită să renunţ fiindcă nu aveam unde duce gunoiul. Eram nevoită să-l duc peste drum. Fiind profesoară, în momentul când le vorbeam elevilor despre salubrizare, ecologie, mă simţeam prost, fiindcă eu singură aruncam gunoiul peste drum.”, relatează profesoara de limbă română Maria Chiriac.

Pentru a lichida gunoiştile neautorizate, e nevoie de mobilizarea crihănenilor, spune primarul localităţii, Rodica Cucereanu: „Planificăm un eveniment de salubrizare de amploare. Apelăm la agenţii economici care dispun de tractoare. Doar aşa vom putea evacua deşeurile în locul autorizat”. Vasile Ivanov, pensionar şi totodată paznic, pare să fie de acord la rândul său că doar prin participare pot fi soluţionate problemele comunitare: „Trebuie să ieşim să facem curat, fiecare după puterile lui. Eu sincer cred că trebuie de pus amenzi celor care aruncă pe jos. Altfel, unii oameni nu înţeleg că de fapt aruncă în sănătatea lor cu gunoi.”

Satul dispune de o gunoişte autorizată, situată însă la 7 km depărtare. Distanţa respectivă i-a făcut pe unii din locuitori să arunce resturile inclusiv în zona de protecţie a fântânilor, poluând astfel apele. Asta în condiţiile în care doar 20% din gospodării sunt conectate la apeduct. „Strada mea nu e conectată la sistemul de canalizare. Aşteptăm să vină tractorul să ne aducă apă cu cisternele şi, când e mult noroi, se împotmoleşte. Nu mai vorbesc de iarnă, când e gheţuş. Ne e foarte greu să menţinem gospodăria.”, afirmă aceeaşi Maria Chiriac.

Edilul localităţii, Rodica Cucereanu, susţine că deja a pregătit un proiect de construcţie a unui apeduct pe distanţa de 23 km şi că mizează pe susţinerea donatorilor europeni. Fântânile arteziene, în acest caz, ar deveni o sursă alternativă de alimentare cu apă.

Acum două luni, primăria Crihana Veche a fondat o întreprindere municipală, care se va ocupa de evacuarea deşeurilor şi de distribuirea apei potabile. La momentul de faţă, întreprinderea are patru angajaţi, doi dintre care foşti şomeri. Se preconizează ca, contra unui cost agreat cu sătenii, să fie colectate deşeurile la un anumit interval. „E important să aflăm opinia fiecărui cetăţean; intenţionez să fac asta la Adunarea generală a satului. Când este colaborare şi transparenţă, sunt şi rezultate. Altfel nu se poate”, subliniază Rodica Cucereanu.

Dezvoltarea comunitară este o prioritate de durată a IDIS „Viitorul”. În perioada 2005-2008, IDIS a promovat la nivel naţional cele mai bune practici locale de administrare publică eficientă.

#  #  #

IDIS „Viitorul” reprezintă o instituţie de cercetare, instruire şi iniţiativă publică, care activează pe o serie de domenii legate de: analiză economică, guvernare, cercetare politică, planificare strategică şi management al cunoştinţelor.  IDIS activează în calitate de platformă comună care reuneşte tineri intelectuali, preocupaţi de succesul tranziţiei spre economia de piaţă şi societatea deschisă în Republica Moldova. Pentru a afla mai multe despre activitatea IDIS „Viitorul”, accesaţi: www.viitorul.org.

Asociaţia civică „Agora Central Europe” (Agora CE) a fost fondată în 1998 propunându-şi drept scop să ofere asistenţă pentru a consolida comunicarea şi cooperarea între cetăţeni şi primării şi a spori interesul cetăţenilor cu privire la problemele comunităţii.

Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Laura Bohanţov, tel: 221844, GSM: 069918296, e-mail laura.bohantov@viitorul.org