Procurorul General, Valeriu Gurbulea, a incalcat legea, sustin mai multe ONG-uri



Procurorul General, Valeriu Gurbulea, a incalcat legea atunci cand si-a permis sa faca acuzatii la adresa opozitiei in filmul «Atacul asupra Moldovei II». Cel putin asa considera 70 de organizatii neguvernamentale, membre ale Coalitiei 2009.

Printr-un comunicat de presa, organizatia "atrage atentia Procuraturii Generale asupra nerespectarii articolului 35 din legea cu privire la Procuratura, incalcat prin exprimarea publica a opiniei Procurorului General, Valeriu Gurbulea, in filmul "Atacul asupra Moldovei"".

Coalitia spune ca "lansarea unor astfel de declaratii politice pune sub semnul intrebarii independenta justitiei din Moldova".

In comunicat se mai spune ca mass-media, care a difuzat recent productia, "a avut un comportament denigrator si incorect, iar utilizarea in continuare a aceleiasi practici deterioreaza grav climatul in care urmeaza sa se desfasoare alegerile anticipate".

Totodata, Coalitia 2009 se arata ingrijorata de posibilitatea interceptarii convorbirilor telefonice si utilizarea lor ulterioara in scopuri politice, precum si de nerespectarea prezumtiei nevinovatiei in cazul dosarelor penale intentate in legatura cu evenimentele din 6-8 aprilie.

ONG-urile cer Procuraturii Generale si Serviciului de Informatii si Securitate sa se abtina de la lupta politica dintre partide.

Legea cu privire la Procuratura stipuleaza ca Procurorul General nu poate sa-si exprime public opinia cu privire la dosare, la procese, cauze aflate in curs de desfasurare sau cu privire la cele despre care dispune de informatie in legatura cu functia exercitata, altele decat cele care sunt in gestiunea sa.

 

Stirea Zilei