“Împărțit la doi”: inegalități de gen în sistemul de sănătate



În Republica Moldova, obiceiul face ca responsabilitatea  pentru  planificarea familiei să îi  revină femeii. Din acest motiv, bărbații ajung prea des să ignore vizitele la medicul specialist. Și dacă femeile sunt încurajate încă din adolescență să meargă cel puțin o dată pe an la medicul ginecolog, bărbații adesea nici  nu  știu  la ce medic să  se adreseze atunci  când au  nevoie.

Care sunt cauzele care afectează sănătatea reproductivă, unde ar trebui să apeleze bărbații pentru ajutor medical, dar și de ce ar trebui în societate să fie promovat mai activ conceptul de sănătate sexuală, aflați în noul episod al emisiunii “Împărțit la doi”.

Vă reamintim că, începând cu luna aprilie, CJI realizează ciclul de emisiuni „Împărțit la doi”, prin intermediul căruia își propune să aducă în atenția publicului larg multiple aspecte ale problematicii de gen și să prezinte modele pozitive de implicare a femeilor și bărbaților în diverse sfere ale vieții. Toate emisiunile realizate până acum pot fi  găsite pe portalul CJI, www.moldova-azi.md, la rubrica Emisiuni.

Emisiunile „Împărțit la doi” sunt realizate în cadrul Campaniei „Presa echilibrează genul!” implementată de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională, prin intermediul Ambasadei Suediei la Chișinău.