Alegatorii din regiunea transnistreana sunt discriminati in exercitarea dreptului la vot, Promo-LEX



Cetatenii R. Moldova domiciliati in regiunea transnistreana sunt discriminati in exercitarea dreptului la vot in raport cu cetatenii din alte regiuni ale tarii, se arata in primul Raport privind monitorizarea procesului electoral in regiunea transnistreana pentru alegerile parlamentare din 2009, transmite Info-Prim Neo.

Raportul, prezentat marti, 24 martie, este elaborat de Asociatia Promo-LEX, membra a Coalitiei civice pentru alegeri libere si corecte „Coalitia 2009". Monitorizarea procesului electoral in regiunea din stanga Nistrului, efectuata in perioada 10 februarie - 18 martie 2009, este prima in istoria alegerilor din R. Moldova.
Pavel Postica, jurist al Promo-LEX, coordonator in cadrul proiectului de monitorizare, a spus ca, de la primele alegeri parlamentare din 1994, se observa o crestere lenta, dar continua, a numarului de persoane care doresc sa-si exercite dreptul la vot.

Înca la 3 martie 2009, CEC a declarat ca vor fi deschise 500 de sectii de votare in regiune. Ulterior, din cauza neintelegerilor dintre autoritatile de la Tiraspol si organele constitutionale din R. Moldova, la 10 martie CEC a adoptat o hotarare prin care alegatorii din regiune vor putea vota in zece sectii de votare deschise in dreapta Nistrului.
Observatorii au semnalat imposibilitatea intocmirii listelor electorale, deoarece in regiune administratia publica locala nu se afla sub jurisdictia autoritatilor constitutionale.

Expertii mai constata ca autoritatile nu au prevazut situatia in cazul schimbarii locului de sedere in interiorul regiunii. „Din cauza lipsei listelor electorale pentru cetatenii din regiunea transnistreana, alegatorii din acest teritoriu nu vor putea obtine certificatul pentru dreptul de vot la o alta sectie de votare, decat la una din cele 10 sectii deschise in raza domiciliului lor, reflectat in actele de identitate", a spus Ion Manole, presedintele Asociatiei Promo LEX.

Potrivit datelor furnizate Asociatiei Promo-LEX de catre Ministerul Dezvoltarii Informationale, in regiunea transnistreana sunt inregistrati 223 580 cetateni ai R. Moldova cu drept de vot. Respectiv, peste 22 mii de alegatori revin la o singura sectie de votare. Totodata, legislatia electorala prevede ca numarul alegatorilor la o sectie de votare nu trebuie sa depaseasca 3 mii de persoane. În plus, la aceleasi 10 sectii de votare unde vor putea vota locuitorii din regiunea transnistreana isi vor exercita dreptul de vot si locuitorii localitatilor din preajma regiunii, cum ar fi Dorotcaia, Cocieri, si altele. Cea mai serioasa problema, potrivit raportului, e legata de cele doua sectii de votare constituie pentru localitatea Varnita. La aceste sectii de votare, ambele cu sediul in casa de cultura, vor putea vota alegatorii din Bender si Tiraspol, plus numeroase localitati rurale din r.Slobozia, iar numarul alegatorilor din aceste localitati constituie peste 100 de mii. Expertii de la Promo-LEX se intreaba daca aceste doua sectii de votare vor fi capabile sa asigure in deplina masura dreptul cetatenilor la vot.

Raportul mai arata ca mass-media din regiune s-a referit indirect la alegerile parlamentare din 2009, iar continutul informatiilor a fost in mare parte negativ, exprimand pozitii impotriva participarii la vot.

„Activitatile specifice campaniei electorale sunt practic absente. Cele mai active partide pot fi considerate Uniunea Centrista, Partidul Liberal Democrat si Miscarea Actiunea Europeana. Majoritatea partidelor nu au organizat intalniri cu alegatorii in aceasta regiune", a adaugat Manole. În acest context, Asociatia Promo-LEX recomanda concurentilor electorali sa adopte pozitii nediscriminatorii fata de alegatiorii din localitatile aflate sub controlul regimului de la Tiraspol. Recomandari in acest sens au fost adresate si observatorilor international si Comisiei Electorale Centrale.

Proiectul este sustinut financiar de Fundatia Eurasia din resursele acordate de Agentia Suedeza pentru Dezvoltare si Cooperare Internationala (Sida/Asdi) si Agentia SUA pentru Dezvoltare Internationala (USAID).

Descarca raportul aici:

 

Info-Prim Neo