Dezbateri STOP FALS!: „Cere-le jurnaliștilor informații de calitate!”



Asociația Presei Independente (API) și Centrul de drept din Căușeni au organizat dezbateri cu locuitorii satelor Feștelița (Ștefan-Vodă) și Săiți (Căușeni) despre falsurile din mass-media. Directorul executiv al API, Petru Macovei și președinta Consiliului de Presă, Viorica Zaharia, au discutat cu participanţii despre încrederea în mass-media, au examinat cazuri de informare falsă şi distorsionată pentru a înţelege mai bine cum să nu se lase manipulaţi.

”Eu sunt ferm convins că toți cetățenii vor să aibă acces la informație veridică, de calitate, și nu una manipulatoare”, a spus în deschiderea dezbaterilor Ion Oboroceanu, directorul Centrului de drept din Căușeni.

”Manipularea poate avea loc în mai multe feluri: fie redacţiile şi jurnaliștii nu reflectă în general anumite evenimente de interes public care nu le convin patronilor lor, fie le prezintă selectiv sau distorsionat. Manipularea se poate produce inclusiv prin titluri și imagini, deseori titlul unei știri spune una, iar în text scrie altceva. O știre trebuie să răspundă la cinci întrebări: Cine? Ce? Unde? Când? De ce? Dacă nu găsiți răspuns la toate aceste întrebări, alegeți și alte surse din care să vă informați. Dacă la dezbaterile televizate sunt invitate persoane care au aceeași opinie, acestea nu sunt dezbateri veritabile, deoarece nu este asigurat pluralismul de opinii. De multe ori, vedem la televizor imagini care favorizează anumiți politicieni sau partide. Dacă a avut loc un eveniment la care au participat conducătorii ţării, iar lumea i-a criticat, ni se prezintă doar cum oficialii ţin cuvântări, iar criticile oamenilor se „taie” din reportaj. Asta este o manipulare. Trebuie să vă informaţi din mai multe surse şi să analizaţi dacă jurnaliştii au prezentat evenimentele echilibrat şi obiectiv, dacă au utilizat surse cu opinii diferite, dacă nu şi-au expus propriul punct de vedere în ştiri, situându-se de o parte sau alta. Doar aşa ne putem proteja de manipularea informaţională”, a explicat Viorica Zaharia.

”Este important să învăţăm cum să distingem o ştire adevărată, obiectivă, de una falsă, distorsionată, şi să nu credem tot ce ni se spune de mass-media, dar să gândim critic. Când urmăriți un post TV este bine să cunoașteți cine este proprietarul și ce interese are. Informația jurnalistică este un produs pe care noi îl consumăm, la fel cum consumăm produse alimentare. Cum alegem în magazin sau la piață alimente bune și cu termen de expirare valabil, cam așa și produsul jurnalistic trebuie ales, să fie unul calitativ. Cereți-le jurnaliștilor informații de calitate, căci jurnaliștii nu au numai libertăți și drepturi, dar și responsabilitate în fața publicului să transmită informații obiective”, i-a îndemnat pe participanți directorul executiv al API, Petru Macovei. El a prezentat câteva cazuri de știri false şi tendenţioase difuzate la posturile de televiziune din Rusia, retransmise şi în Moldova, dar și falsuri și materiale tendențioase publicate în presa din R. Moldova, România și Ucraina. Unul din cazurile analizate a fost articolul din publicaţia „Косомольская правда в Молдове” cu titlul «В аптеках Кишинева перестали говорить на русском языке даже с гостями Молдовы: Не нравится – умирайте!» (traducere: „În farmaciile din Chişinău au încetat să mai vorbească în limba rusă, chiar şi cu oaspeţii veniţi în Moldova: Dacă nu vă place, muriţi!”). Ziarul a prezentat distorsionat şi unilateral un incident dintr-o farmacie şi a generalizat situaţia, lăsând să se înțeleagă că în toate farmaciile din Chişinău vorbitorii de limbă rusă sunt discriminaţi pe criterii lingvistice, ceea ce este un fals.

Întrebați în ce măsură sunt mulțumiți de informația difuzată de instituțiile mass-media din țară, participanții la discuții au spus că intuiesc că majoritatea posturilor de televiziune nu sunt obiective, selectând doar anumite imagini și declarații. ”Unii jurnaliști spun o informație, alții spun altceva. Ne mai adunăm între noi și mai discutăm. Nu știm care ar fi soluția, dar înțelegem că deseori încearcă să ne mintă”, a precizat Petru Cibotaru, locuitor al satului Feștelița. ”Ei arată că în țară e totul bine, dar nu e așa. La dezbateri, invitații, în loc să discute, se acuză reciproc și se ceartă”, este părărea Galinei Gîrjău. ”Observăm că la dezbaterile televizate sunt invitate aceleași persoane, care spun aceleași lucruri. Și când iau interviuri pe stradă de la oameni, de multe ori, jurnaliștii șoptesc și răspunsurile sau arată doar ce le convine patronilor”, spune Sergiu Cebotaru din satul Săiți. ”Cu părere de rău, nu prea avem acces la informație. Noi, de exemplu, putem privi doar Moldova1, Publika, Prime, Canal 2, care deseori arată aceeași informație”, afirmă Raisa Bondarenco.

Evenimentul a fost organizat în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociația Telejurnaliștilor Independenți din Moldova (ATVJI).

Pentru detalii, contactați-o pe Diana Lungu, coordonatoare comunicare API, la numărul de telefon 0 22 210602 sau la adresa de e-mail diana.lungu@api.md.