PSC ofera granturi pentru initiative de sporire a efectelor dezvoltarii



ONG-urile pot depune, la Oficiul Bancii Mondiale din Chisinau, cereri pentru granturi in cadrul Programului pentru societatea civila (PSC) „Angajarea civica a tineretului". Termenul limita este 6 martie. Pentru anul 2009 bugetul PSC alocat Moldovei este de 40 mii de dolari, iar granturile oscileaza intre 2 si 6 mii, transmite Info-Prim Neo.  Potrivit unui comunicat al Bancii Mondiale, oficiul din Moldova, PSC va sprijini initiative de sporire a efectelor dezvoltarii. Sunt eligibile organizatiile care activeaza in conditii legale de cel putin 1 an, dispun de experienta si integritate financiara.

„ONG-urile centrale sau nationale sunt eligibile, numai daca au un ONG-partener din teritoriu, astfel ca impreuna cu acesta sa implementeze activitatile in spatiul rural. Nu sunt cereri de finantare inaintate de structuri comerciale, agenti economici sau organizatii lucrative, institutii publice sau de stat, partide si miscari politice. Nu sunt eligibile nici ONG-urile care au beneficiat de finantare PSC in ultimii 2 ani", se mai spune in comunicat.

Conditiile si modelul cererii de grant pot fi accesate de pe pagina internet a Bancii Mondiale. Cererile completate se vor depune numai in scris, in limba romana, impreuna cu informatiile suplimentare necesare. ONG-rile din UTA Gagauzia si din raionul Taraclia sunt incurajate sa trimita proiectele in limba romana, in cazuri aparte vor fi acceptate si proiecte in limba rusa de la ONG-urile din zonele respective. PSC finanteaza pana la jumatate din bugetul propus pentru un proiect.

PSC, anterior Programul de granturi mici (PGM), a fost lansat de catre Banca Mondiala in anul 1983 la nivel global, iar din anul 1998 acesta a fost descentralizat, astfel incat o serie de oficii ale Bancii Mondiale din tarile-client administreaza PSC in mod autonom. Printre acestea se afla si Oficiul din Moldova care implementeaza PSC deja de 12 ani la rand (1998-2009). Suma totala alocata Moldovei in aceasta perioada este de circa 440 mii de dolari SUA. Beneficiari de granturi PGM au devenit 105 de ONG-uri din Moldova - 50 nationale si 55 locale. 

Info-Prim Neo