Violenta impotriva copiilor, un rezultat al imaginilor televizate
Protectia copiilor a devenit o prioritate indiscutabila. Acestia trebuie aparati de agresiunile evidente si oculte, fizice si culturale. Un instrument atat de important si prezent in case precum televiziunea trebuie sa se afle in avangarda acestui obiectiv. În schimb, nu se intampla asa si se afla mai mult ca oricand in centrul polemicilor din cauza influentelor negative asupra copiilor.
Nu sunt suficiente atentionarile pentru parinti la filme. Scenele reprobabile par sa fie „sarea" audientei. Nu simplele secvente reprezinta problema reala, ci climatul general, in care sunt exaltate valorile puterii absolute, ale cinismului si venalitatii. Tot atat de daunatoare pentru copii este si vulgaritatea, forma cea mai insidioasa a violentei. Violente sunt si lacrimile false, locurile comune prezentate drept adevar, demagogia, reaua credinta si falsele mitologii.
Piata stirilor de televiziune impinge la o concurenta fara frau, jucata pe care informatii dau mai multi fiori, lucru valabil si pentru anchete si „reality", unde adesea se mizeaza pe imaginile cu efect. Micul ecran nu face altceva toata ziua decat sa suscite anxiozitate celor care il privesc. Duritatea gratuita a imaginilor, continua provocarea intre concurentii constransi sa invinga prin puneri in scena a stirilor aproape niciodata vesele. Toate acestea nu le dau ragaz niciodata telespectatorilor.
Copiii risca sa se sperie mult, si prin urmare sa se inchida in atitudini de aparare si neincredere. Nu este cel mai bun teren pentru a creste. Raul concentrat pe micul ecran timp de multe ore pe zi ofera o falsa perspectiva mediilor in care traiesc copiii. În aceasta lumina televiziunea este mincinoasa.
Se spune ca televiziunea este oglinda societatii, iar societatea este plina de violente. Creste rata violentei? Televiziunea nu poate face nimic, poate numai sa inregistreze fenomenul si sa il reproduca pe ecran. Obiectia este insa falsa. Televiziunea este orice numai oglinda societatii nu, pentru ca nu sta in afara societatii, ca si cum ar fi un ochi exterior, neutru, anonim. Dimpotriva, sta in interiorul ei, este parte a jocului social, mai mult, contribuie la a-l crea, tot asa cum creeaza si face sa circule stiluri de viata, imagini de lume, valori si non-valori. Nu este niciodata un simplu mijloc, ci un mijloc in mainile cuiva.
Desigur ca televiziunea nu e scoala, sarcina sa e alta. În orice caz nu aceea de a forma oamenii. Cu toate acestea, televiziunea „formeaza". Exista generatii care se recunosc pentru faptul ca au fost modelate de televiziunea anilor 80, mai degraba decat a anilor 70, de exemplu. Daca lucrurile stau asa, cum poti spune ca televiziunea este inocenta, iar vina este a societatii? Exista responsabilitati precise, mai ales pentru cei care o fac asa cum e, plina de o violenta stupida, chiar inaintea responsabilitatilor celor care permit sa fie facuta asa.
http://eugenfrunza.wordpress.com
