Avocati si procurori recunosc ca in sistemul judecatoresc fenomenul coruptiei persista



Aproape 90% dintre avocati si peste 70% dintre procurorii care au completat chestionare in cadrul celui de-al treilea raport de monitorizare a activitatilor anti-coruptie in cadrul Planul Preliminar de Tara (PPT) a corporatiei "Provocarile Mileniului" au recunoscut ca in sistemul judecatoresc fenomenul coruptiei persista, transmite Info-Prim Neo.

Jumatate dintre avocatii respondenti si 28% dintre procurori au mentionat ca sunt stiu despre situatii in care s-au oferit bani si alte foloase pentru a solutiona cazul in favoarea partii interesate.

Desi respondentii spun ca inteleg ca impactul negativ al fenomenului, gasesc scuze pentru actele de coruptie. Conform studiului, 73% din procurori si 68,7% din avocati considera ca fenomenul coruptiei in sistemul judecatoresc este generat de nivelul scazut de salarizare, dar si ca nu oricine poate rezista unei asemenea tentatii. Ambele categorii de respondenti mentioneaza incalcarea in tegritatii si irezistenta la coruptie ca fiind una din cauze (procurori-15,9%, avocati-25,4%).

Aproape jumatate din avocati considera ca legislatia deficitara (52,2%) si interventia politicului (47,8%) ar fi o cauza care genereaza coruptia in sistem. Procurorii par a fi mai rezervati, legislatia deficitara fiind mentionata in 34,8% de raspunsuri si interventia politicului in 33,35% de raspunsuri.

Printre cei mai frecventi factori care favorizeaza fenomenul procurorii au mentionat lipsa reactiei in combaterea actelor de coruptie (57,1%) si oportunitatea unor castiguri suplimentare (44,4%).

În opinia respondentilor, cea mai eficienta masura pentru stoparea coruptiei ar fi cresterea nivelului de salarizare (65,6% - procurori si 63,8% - avocati), dar si sanctionarea promta a celor care comit acte de coruptie (53,1% - procurori si 49,3% - avocati. La fel, avocatii acorda o atentie mai mare necesitatii de perfectionare a legislatiei, dar si mediatizari i cazurilor de coruptie.

Raportul de monitorizare privind implementarea PPT este un produs al societatii civile ce are drept scop reducerea coruptiei in baza unor masuri tangibile. Proiectul este implementat de Alianta Anticoruptie, „Ex lege", Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului, Centrul Pro Marshall din Moldova, Transparence International Moldova si Centru de Analiza si Prevenire a Coruptiei.

 

www.info-prim.md