Peste 100 tineri din raionul Rîşcani au valorificat oportunitatea de angajare în cîmpul muncii

Distribuie prietenilor:


La 22 mai, în Primăria Oraşului Rîşcani a fost mare forfotă! Târgul locurilor de muncă pentru tineret a întrunit cca 200 persoane: peste 100 tineri în căutarea unui loc de muncă, aproape 20 reprezentanţi ai agenţilor economici şi un mare număr de oaspeţi.
Tinerii au avut posibilitatea să-şi aleagă meseria care le este pe plac, negociind un loc de muncă direct cu angajatorul. Târgul a oferit participanților cca 100 locuri de muncă vacante în diverse domenii de activitate: de la cusători pînă la medici şi jurişti, astfel ca fiecare tînăr să-şi găsească anume acel loc de muncă, pentru care are vocaţie şi calificare.

Tinerii participanţi la eveniment şi-au expus aşteptările referitor la un loc de muncă, iar mulţi dintre ei au elaborat cu sprijinul consilierilor în carieră CV-ul şi l-au prezentat direct angajatorului. S-au bucurat de succes şi consultaţiile privind legislaţia muncii în cadrul unor sesiuni oferite de către specialiştii Centrului de Consiliere în Carieră a şcolii Profesionale din Rîşcani.
Însă nu mai puţin important este faptul că pentru prima oară angajatorii din raionul Rîşcani s-au întîlnit în acelaşi spaţiu şi în acelaşi timp cu atîta tineret dornic de a munci în Moldova! Pentru agenţii economici acest evenimet a fost un bun prilej de a comunica pe viu cu tinerii interesaţi de ofertele propuse la tîrg, de a-şi expune aşteptările de la potenţialii angajaţi, de a face schimb de informaţii cu alţi angajatori.
Evenimentul a fost organizat la sfîrşit de an şcolar, deoarece, potrivit directorului Şcolii Profesionale din Rîşcani Mircea Cherdivară, anume acum este perioada tocmai potrivită pentru a aduce faţă în faţă agenţii economici şi absolvenţii Şcolii Profesionale în pragul păşirii în viaţa independentă cu primul pas sigur – acel de angajare în cîmpul muncii".

„Tinerii din raionul Rîşcani au avut parte de un eveniment competitiv, care a deschis uşile multora dintre ei către o carieră de succes", a declarat Liliana Samcov, coordonatoarea proiectului "Oportunităţi pentru integrarea profesională a absolvenților Şcolii Profesionale din oraşul Rîşcani".

„Tîrgul locurilor de muncă, la care am participat ca partener, a fost o platformă de comunicare între angajatori ţi tinerii în căutarea unui loc de muncă, organizatori şi oaspeţi ai evenimentului. Iar atmosfera lucrativă şi prietenoasă a facilitat această comunicare, făcînd-o eficientă şi rezultativă", a subliniat Tatiana Rusu, specialist principal al Agenţiei Teritoriale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Rîşcani.

„Participăm de fiecare dată la Târgul Locurilor de Muncă pentru că ne facilitează întâlnirea cu tinerii. Şi astăzi am întîlnit tineri dinamici, dornici de afirmare la început de carieră, care doresc să crească profesional în cadrul întreprinderii noastre", a relatat Anatol Juşca, directorul Întreprinderii Individuale „T. Juşca".

„La aşa evenimente e mult mai uşor de identificat un potenţial angajat, decît sa-l cautam prin anunţuri. La acest Tîrg am avut o posibilitate rară de selectare a potenţialilor angajaţi dintr-un număr mare de candidaţi. Eveniment de aşa amploare nu a mai fost organizat în or. Rîşcani! Ar fi bine să fie desfăşurat mai des spre binele tuturor", a menţionat Igori Gonceariuc, director al întreprinderii de taxi SRL "MIRENGWKRAB", fost absolvent al Şcolii Profesionale din Rîşcani, astăzi ajuns el însuşi angajator al absolvenţilor acestei instituţii.

"Am discutat prima dată cu un angajator şi am înţeles care sunt cerinţele acestuia pentru potenţialul angajat. Acum sunt sigură că foarte mult contează pregătirea profesională", îşi împărtăşeşte impresiile Anghelina, o tînără de 20 ani.
"Pînă a participa la Tîrg, credeam că nu este de lucru la noi în Rîşcani, dar am înţeles că dacă eşti specialist bun, atunci poţi găsi de lucru chiar la tine acasă, exclamă Eduard, un tînăr de 25 ani.

„Târgul locurilor de muncă de la Rîşcani este o mare reuşită a organizatorilor şi a partenerilor acestuia. Anume astfel de evenimente de mare anvergură, la care fiecare îşi aduce contribuţia sa prin motivaţie şi efort, facilitează relaţiile intersectoriale şi stabileşte colaborări de lungă durată pentru realizarea schimbărilor economice şi sociale la nivel local", spune Ghenadie Cojocaru, Consultant Proiecte Sociale al Caritas Elveţia în Republica Moldova.

Târgul locurilor de muncă pentru tineret a fost organizat de Şcoala Profesională din Rîşcani şi Asociaţia Obştească „Demos".
Partenerii Târgului Locurilor de Muncă: Consiliul Raional Rîşcani Primăria Oraşului Rîşcani şi Agenţia Teritorială pentru Ocuparea Forţei de Muncă Rîşcani.
Sponsorul evenimentului: magazinul „LINELLA" din Rîşcani.

Evnimentul este parte componentă a proiectului "Oportunităţi pentru integrarea profesională a absolvenţilor Şcolii Profesionale din or. Rîşcani", finanţat de Caritas Elveţia din sursele Fundaţiei Leopold Bachmann şi a Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională în cadrul Strategiei Caritas Elveţia pentru Republica Moldova.

Persoana de contact:  Viorica Orac, coordonatoare Centrul de Consiliere în Carieră a Şcolii Profesionale din or. Rîşcani. Tel: /+373/ 069 68 11 00  


Distribuie prietenilor:


helpVă place portalul CIVIC.MD? Vă invităm să contribuiți lunar cu suma de 1 Euro pentru menținerea portalului.

Click AICI pentru a contribui lunar  (Card Bancar sau PayPal)

Toate serviciile comerciale oferite de portal până recent au fost suspendate. Dacă reușim să acoperim minimul necesar din aceste contribuții - toate spațiile pentru bannere vor fi oferite gratuit organizațiilor necomerciale sau agenților economici cu puternice elemente de responsabilitate socială. Absolut toate serviciile vor fi gratuite! 

Sperăm că vă veți alătura! 

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet