Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării lansează concursul pentru selectarea membrilor Comisiei Naționale pentru Antreprenoriat Social din partea societății civile



Ministerul Economiei informează despre lansarea concursului pentru selectarea membrilor
Comisiei Naționale pentru Antreprenoriat Social din partea societății civile.


Modul de organizare și desfășurare a concursului este stabilit în anexa nr.3 la Hotărîrea
Guvernului nr.1165/2018 cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare
a Comisiei Naționale pentru Antreprenoriat Social şi a listei genurilor de activitate ce constituie
activități de antreprenoriat social.


Cerințele față de candidați:
1) deține cetățenia Republicii Moldova;
2) nu i-a fost instituită prin hotărîre judecătorească măsură de ocrotire judiciară;
3) are studii superioare sau echivalentul acesteia;
4) nu are antecedente penale, inclusiv stinse, ori care a fost absolvită de răspundere sau
pedeapsă penală, inclusiv printr-un act de amnistie sau de graţiere;
5) nu a fost privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități,
ca pedeapsă principală sau complementară, printr-o hotărîre judecătorească definitivă;
6) în privința căreia nu s-a constatat, prin act definitiv, încălcarea regimului juridic al
conflictelor de interese, al incompatibilităților sau al restricțiilor;
7) în privința căreia nu există o hotărîre irevocabilă a instanței de judecată prin care s-a
dispus confiscarea averii nejustificate;
8) cunoaște limba de stat.


Dosarul de participare la concurs va include următoarele acte:
1) formularul de intenție privind participarea la concurs (poate fi descărcat de la acest LINK:
anexa nr_3_1_HG Nr_ 1165 din 28_11_2018_ro.docx );
2) scrisoarea de motivare;
3) copia de pe buletinul de identitate;
4) copia de pe diploma de studii superioare sau echivalentul acesteia;
5) scrisori de recomandare din partea a cel puțin 5 organizații necomerciale, întreprinderi
sociale şi întreprinderi sociale de inserție care desfășoară activități de antreprenoriat social,
inclusiv a organizației din care face parte sau cu care conlucrează;
6) tabelul centralizator cu semnături ale reprezentanților organizațiilor care susțin
candidatura persoanei (nume entitate juridică, cod fiscal, date de contact (adresă, email, telefon),
reprezentant legal, semnătură, data de semnare).
7) declarația pe proprie răspundere privind întrunirea condițiilor (poate fi descărcat de la
acest LINK: anexa nr_3_2_HG Nr_ 1165 din 28_11_2018_ro.docx )
8) acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal (poate fi descărcat de la acest
LINK: anexa nr_3_3_HG Nr_ 1165 din 28_11_2018_ro.docx ).


Dosarul de participare la concurs se depune de către candidat la sediul Ministerului
Economiei, biroul 226 (permisul de acces în Casa Guvernului poate fi solicitat la numărul de
telefon 022 250 533) sau în format electronic prin e-mail la următoarele adrese:
secretariat.comisia.as@me.gov.md; ludmila.timbaliuc@me.gov.md.


Termenul limită de depunere a dosarelor – 23.03.2023.


Bibliografia concursului:
• Legea nr. 223 din 02.11.2017 privind modificarea și completarea unor acte legislative;
• Hotărîrea Guvernului nr. 1165/2018 cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare
şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Antreprenoriat Social şi a listei genurilor de
activitate ce constituie activităţi de antreprenoriat social

Articol adaugat de: Diana Tutu