Termeni de referință privind selectarea unui expert/unei experte pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare
Termeni de referință privind selectarea unui expert/ unei experte pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare, a Planului de acțiuni cu integrarea perspectivei de egalitate de gen pentru 2021-2025
Context:
AO „Prosperare” (în continuare – Asociația) este organizație nonguvernamentală, apolitică și necomercială care are ca obiective fundamentale promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor omului, promovarea sănătăţii, educaţiei, ştiinţei, artelor, tradiţiilor, culturii, prezervarea monumentelor culturale, asistenţa socială, ajutorarea persoanelor defavorizate, asistenţa oamenilor dezavantajaţi, a copiilor şi a persoanelor în vârstă, activitatea de tineret, sporirea cunoaşterii şi participării civice, protejarea mediului şi naturii, sprijinirea religiei şi valorilor umane, susţinerea bunăstării sociale, sprijinirea lucrărilor publice şi infrastructurii, sprijinirea sportului.
Asociația este beneficiară de grant UN Women Moldova în cadrul proiectului „EVA - Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și beneficiază de finanațare pentru consolidarea propriilor capacități instituționale și tehnice.
Obiectiv:
Pentru realizarea Activității 1. Elaborarea Strategiei de Dezvoltare Instituțională, a Planului de acțiuni cu integrarea perspective de egalitate de gen pentru 2021-2025 a Asociației, echipa proiectului anunță concurs pentru identificarea și contractarea unui expert în domeniul dezvoltării capacităților organizațiilor nonguvernamentale.
Livrabile:
Datorită acestei activități, Asociația va obține următoarele produse:
- Strategia de Dezvoltare Instituțională a organizației pentru anii 2021-2025;
- Planul de acțiuni cu integrarea perspectivei de egalitate de gen pentru anii 2021-2025.
Expertul/ experta va fi selectată în baza următoarelor criterii:
- Studii superioare în drept, administrare, jurnalism/comunicare, management sau alte domenii relevante;
- Cunoştinţe şi experiență relevantă demonstrată de cel puțin 3 ani;
- Cunoştinţe şi abilități în elaborarea strategiilor, efectuarea analizelor și/sau a evaluărilor instituționale;
- Reputație şi integritate personală şi profesională;
- Abilități de comunicare, lucru în echipă;
- Confirmarea flexibilității în procesul de colaborare și de executare a sarcinilor;
- Cunoașterea excelentă a limbilor română şi rusă.
Procedura de aplicare și de selectare:
Persoanele interesate sunt încurajate să depună personal sau prin e-mail dosarul, care să conțină:
1. CV-ul candidatului/ candidatei;
2. Scrisoarea de intenție care să includă experiența candidatului/ candidatei în realizarea sarcinilor similare;
3. Oferta financiară (suma brută).
Oferta cu mențiunea „Expert Strategie” va fi depusă la următoarea adresă: manolezina@mail.ru
Termenul limită pentru aplicare: 7 octombrie 2021
Alte anunturi de angajare
- Local Security Officer - EUPM Moldova
- Specialist/specialistă în activitatea de lobby (advocacy, parteneriate și rețele) în cadrul A.O. „CONCORDIA. Proiecte Sociale”
- Programme Specialist/Effective Governance Cluster Lead - 17409
- Extindere termen - Școala de Jurnalism din Moldova anunță concurs pentru selectarea unui expert/expertă în domeniul Managementului Strategic
- BNM anunță concurs pentru postul vacant de expert principal recrutare personal
- National Consultant to provide gender-related trainings for private and public sector partners (UN Women)
- AO HelpAge Moldova selectează un expert/ o expertă sau o companie pentru realizarea unui studiu de evaluare inițială și finală
- Administrative Assistant
- Project Learning Environment Analyst (NPSA-8) - UNDP Moldova/Advancing Quality Education and Lifelong Learning Opportunities for All - 16760
- SMM/Copywriter в Национальный Конгресс Украинцев Молдовы