Știri sociale
- Detalii
Rezultatele proiectului de prevenire a traficului de ființe umane, anul 2013
Prevenirea traficului de ființe umane și a migrației ilegale, prin facilitarea integrării sociale și profesionale a copiilor fără îngrijire părintească, este scopul unuia dintre proiectele CIDDC, iar prevederile și rezultatele lui din anul 2013 au fost prezentate public, vineri, 13 decembrie 2013.
Printre invitații evenimentului s-au numărat specialiști în protecția drepturilor copilului, reprezentanți APL, ai instituțiilor de învățământ și ai agențiilor pentru ocuparea forței de muncă.
„Prin acest eveniment ne-am propus să informăm invitații despre prevederile proiectului și să-i încurajăm să instituționalizeze modelul după care lucrăm în proiect, pentru a putea răspunde necesităților fiecărui copil în parte și pentru preveni riscurile și problemele căror acești copii nu le pot face față”, spune Aliona Stepan, coordonatorea proiectului.
Proiectul „Prevenirea traficului de ființe umane în rândul copiilor rămași fără îngrijre părintească în Republica Moldova” este implementat în gimnaziile internat din Bender, Orhei și Leova și prevede 2 programe.
În primul – elevii din clasele a 8-a și a 9-a sunt instruiți în domeniul dezvoltării abilităților de viață și orientării profesionale, sunt consultați în perioada de perfectare a actelor necesare la admitere și sunt însoțiți în timpul depunerii documentelor pentru continuarea studiilor la colegiu, liceu, școală proesională sau de meserie.
Anul acesta, 99 de copii au participat la seminarele axate pe teme legate de: stimă de sine, auto-cunoaștere, valori personale și profesionale; alegerea și analiza profesiei, pregătirea actelor necesare la admitere; au vizitat instituții de învățământ și au învățat cum să administreze bugetul personal. În final, 89 de absolveți ai gimnaziilor au ales să-și continue studiile.
În al doilea program, pe durata unui an școlar, 30 de fete și băieți – absolvenți ai gimaniilor internat, beneficiază de suport în continuarea studiilor: taxă achitată pentru cazare în căminele studențești, manule, rechizite, lucuri personale; asistență medicală și psihologică; cursuri pentru dezvoltare personală și profesională și suport în căutarea unui loc de muncă și în procesul de angajare.
În anul 2013, asistenții sociali din proiect au mai identificat necesitățile de soluționare a conflictelor apărute în viața independentă, au dezvoltat deprinderi de gestionare eficientă a bugetului și au oferit suport în depășierea problemelor ce țin de integrare sau de ordin psihologic în cazul a 30 de beneficiari în perioada ianuarie-iunie și 25 de beneficiari în perioada septembrie-decembrie.
Proiectul „Prevenirea traficului de ființe umane în rîndul copiilor rămași fără îngrijre părintească în Republica Moldova” este implementat de Centrul de Informare și Documentare privind Dreptruile Copilului din Moldova, în parteneriat și cu sprijinul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md