Organizații vizate:
- Detalii
- Categorie: Achiziție bunuri, Contractare Servicii
Asociația Obștească CCF Moldova solicită servicii unui expert/unei experte pentru evaluarea copiilor sub vârsta de 7 ani din instituții rezidențiale
Termeni de Referință
Titlu: Selectarea unui expert/unei experte pentru evaluarea copiilor sub vârsta de 7 ani din instituții rezidențiale
Proiect: „Îngrijire mai bună pentru copii” – implementat de CCF Moldova cu sprijinul UNICEF și finanțat de Guvernul Suediei
1. Introducere
CCF Moldova, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, implementează, cu sprijinul UNICEF și finanțarea Guvernului Suediei, proiectul „Îngrijire mai bună pentru copii”, axat pe dezvoltarea și consolidarea serviciilor alternative familiale și prevenirea instituționalizării copiilor.
În acest context, CCF Moldova lansează un apel pentru selectarea unui expert/unei experte (sau echipe de experți) pentru realizarea evaluării copiilor cu vârsta sub 7 ani plasați în Centrele de plasament și reabilitare pentru copii de vârsta fragedă (CPRCVF) din municipiile Chișinău și Bălți. Evaluarea va fi axată pe dimensiunea de dizabilitate și sănătate a copiilor, în scopul identificării celor mai potrivite măsuri de protecție și sprijin, contribuind la procesul de dezinstituționalizare și planificarea îngrijirii în medii familiale.
Această activitate este parte integrantă a implementării Planului național de dezinstituționalizare și a Planurilor regionale elaborate de autoritățile teritoriale, în conformitate cu angajamentele Republicii Moldova asumate în cadrul Programului Național pentru Protecția Copilului 2022–2026.
Serviciile de consultanță vor contribui esențial la procesul decizional privind plasamentul fiecărui copil, printr-o evaluare profesionistă și multidimensională, în conformitate cu metodologia și Ghidul „Transformarea Instituțiilor de Îngrijire Rezidențială pentru Copii în Republica Moldova” (MMPS, CTWWC, ianuarie 2025).
Durata contractului: Iulie – decembrie 2025 (45 de zile)
Locații: CPRCVF, mun. Chișinău și CPRCVF, mun. Bălți
2. Obiectivul general al consultanței
Oferirea de suport specializat în procesul de evaluare complexă a copiilor sub 7 ani din instituțiile rezidențiale, pe dimensiunea de dizabilitate și sănătate, în vederea planificării intervențiilor de sprijin individualizate și a identificării celor mai potrivite măsuri de protecție, inclusiv în contextul dezinstituționalizării.
3. Sarcini și livrabile
Consultantul/a selectat/ selectată va realiza următoarele activități:
- Analiza instrumentelor de evaluare complexă a copiilor pe dimensiunea de dizabilitate și sănătate;
- Participarea la ședințele echipelor multidisciplinare și colaborarea cu specialiștii locali implicați în proces;
- Completarea formularelor de evaluare pentru fiecare copil, pe baza: analizei dosarului copilului; interviurilor cu personalul instituției; interacțiunii directe cu copilul (acolo unde este posibil);
- Elaborarea recomandărilor individuale pentru fiecare copil evaluat, și, dacă este cazul, actualizarea Planului Individual de Asistență;
- Contribuția la elaborarea Raportului final de evaluare a copiilor din cele două instituții.
4. Cerințe față de expert/experta
- Studii superioare în domenii relevante: asistenței sociale, medical, psihologie, dizabilitate;
- Experiență minimă de 4 ani în evaluarea copiilor, inclusiv a celor cu dizabilități, din instituții rezidențiale;
- Familiaritate cu sistemul național de protecție a copilului, cu reforma îngrijirii rezidențiale;
- Abilități analitice solide și capacitate de lucru în echipă;
- Cunoștințe operare MS Word, Excel, platforme digitale (Kobo etc.);
- Abilități excelente de comunicare, colaborare și redactare de rapoarte.
5. Modalitatea de colaborare și supervizare
Consultantul/consultanta va activa în strânsă colaborare cu echipa CCF Moldova. Activitatea va fi coordonată și monitorizată de Directorul de Programe, care va asigura suportul necesar pentru obținerea datelor, accesul în instituții și facilitarea interacțiunii cu echipele multidisciplinare.
6. Termen de livrare și calendar estimativ:
Iulie 2025: familiarizarea cu ghidurile și instrumentele, planificarea activităților, participarea la ședințele multidisciplinare;
August - Decembrie 2025: activități de teren, interviuri, completarea formularelor de evaluare; elaborarea și predarea recomandărilor și contribuția la raportul final.
7. Livrabile finale
- Instrumente de evaluare analizate/adaptate;
- Formulare completate pentru fiecare copil evaluat;
- Set de recomandări individuale;
- Contribuție la Planurile Individuale de Asistență (dacă este cazul);
- Contribuție scrisă la Raportul final, consolidat de CCF Moldova.
8. Aspecte etice
CCF Moldova aplică o politică strictă de protecție a copilului și prevenire a abuzului și exploatării sexuale.
Toți experții vor semna o declarație de angajament privind respectarea acestor politici.
9. Modalitatea de aplicare
Data limită: 31 iulie 2025
Documente necesare:
- CV
- Ofertă tehnică
- Ofertă financiară
Transmiteți aplicația la:
📧 contact@ccfmoldova.org
📧 livia.marginean@ccfmoldova.org
Doar candidații preselectați vor fi contactați.
📞 Pentru informații suplimentare: livia.marginean@ccfmoldova.org
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md