1. Context

Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM), prin campania Votează Tinerii, va organiza pe data de 28 septembrie 2025 un eveniment de tip Election Night. Scopul acestuia este mobilizarea și informarea tinerilor, urmărirea în timp real a rezultatelor alegerilor parlamentare, facilitarea discuțiilor și crearea de materiale multimedia pentru promovarea implicării civice.

2. Obiective

Obiectivul principal al acestui ToR este identificarea și contractarea unui prestator de servicii care să asigure un spațiu potrivit și servicii conexe pentru buna desfășurare a evenimentului, pentru un grup de 50 de persoane.

3. Servicii solicitate

Prestatorul selectat va trebui să asigure:

  • Spațiu de lucru: sală/cameră potrivită pentru 50 de persoane, cu posibilitate de reamenajare a mobilierului pentru filmarea materialelor video; sala trebuie să fie exclusive în folosire doar pentru CNTM.
  • Ore de funcționare: acces continuu începând cu 28 septembrie 2025, ora 09:00 până la 29 septembrie 2025, ora 05:00;
  • Alimentație: furnizarea de mese și gustări (prânz, cină, gustări de noapte, băuturi) pentru 50 de persoane, incluzând opțiuni vegetariene;
  • Flexibilitate pentru filmări: deschidere pentru re-aranjarea sălii în vederea realizării de interviuri și înregistrări video.

4. Rezultate așteptate

  • Spațiul pregătit și disponibil la 28 septembrie, ora 09:00;
  • Catering livrat conform programului și adaptat la diverse nevoi alimentare;
  • Posibilitatea de reamenajare a sălii la solicitarea CNTM.

5. Durata

Serviciile contractate se vor desfășura în perioada 28 septembrie 2025, ora 09:00 – 29 septembrie 2025, ora 05:00.

6. Criterii de selecție

Selecția prestatorului se va baza pe:

  • Experiența în organizarea de evenimente și servicii de catering;
  • Capacitatea de a asigura acces pe o perioadă lungă și flexibilitate logistică;
  • Eficiența costurilor și raportul calitate-preț.

7. Proces de aplicare

Prestatorii interesați sunt invitați să trimită ofertele lor care să includă:

  • Descrierea și fotografii ale spațiului propus;
  • Ofertă financiară detaliată pe servicii.

Ofertele vor fi expediate către CNTM până la data de 21 septembrie, la adresa de email corespondenta@cntm.md.

Termen extins: 23.09.2025!

Organizații vizate: