Cerere de oferte de prețuri pentru amenajarea unui studio TV

Ajută-ne să distribuim acest articol:

Asociația Promo-LEX este o organizație non-guvernamentală, apolitică și nonprofit. Asociația Promo-LEX a fost înregistrată la Ministerul Justiției la 19 iulie 2002 și își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Misiunea Asociației Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea și apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice și consolidarea societății civile.

Contextul anunțului: Asociația Promo-LEX desfășoară în perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019 Programul “Democrație, Transparență și Responsabilitate”, susținut financiar de către Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), Contract de Grant AID-117-A-16-00002. În cadrul programului Promo-LEX va desfășura de asemenea și Misiunea de observare a Alegerilor Parlamentare din 24 februarie 2019.

Misiunea de Observare va fi organizată, inclusiv, cu suportul altor donatori precum: Ambasada Marii Britanii în Republica Moldova (Proiectul “Reducerea oportunităților de corupție și susținerea democrației în contextul alegerilor Parlamentare din Moldova”); Fundația Soros Moldova (Proiectul ”Monitorizarea listelor electorale și a litigiilor electorale în alegerile Parlamentare din 24 februarie 2019”) și Consiliul Europei (Proiectul „Susținerea monitorizării alegerilor parlamentare în circumscripțiile electorale și secțiile de votare create peste hotare”).

În cadrul Programului “Democrație, Transparență și Responsabilitate”, Promo-LEX va organiza în parteneriat cu IPNA Teleradio Moldova un ciclu de dezbateri electorale la postul TV Moldova 1.

Scopul anunțului este identificarea și selectarea celei mai bune oferte de prețuri pentru amenajarea unui studio TV.

CAIET DE SARCINI (Tabel 1)

Ofertanții interesați vor completa oferta după modelul prezentat în Tabelul 1 de mai jos:

Nr.

Denumirea

Descrierea

 

Unitatea de măsură

Cantitatea

Preț unitate, MDL, TVA 20%

Preț total, TVA 20%

Preț unitate, MDL, TVA 0%

Preț total, TVA 0%

Termen de realizare

1

 

Panou cu lumină decorativă (LED RGB, Spot), (2500 x 4000), 10 buc.

Țeavă metalică, grunt, vopsea (neagră), roți cu stopare, policarbonat gri – 8mm, PVC – 6mm, Plexiglas – 3mm, compozit-oglingă, spot – 18 buc., banda LED RGB

Buc.

10

 

 

 

 

 

2

 

Podea cu lumină LED RGB (triplex) (9000 x 10000), H-300, 1 buc.; (set din 30 buc – 1500 x 2000)

1. Țeavă metalică, grunt, vopsea, lumina LED RGB, desen cu pelicula neagra.

2. Triplex (sticla ori plexiglas - 8 mm x 3 buc.)

m2

90

 

 

 

 

 

3

 

Masă din 2 secții - (3000 x 400 x 950) - 2 buc.; masă (1) secție - (1500 x 400 x 950) 1 buc.

Țeavă metalică, Plexiglas (semitransparent 8mm – 10mm)

Buc.

5

 

 

 

 

 

4

Gradene pentru spectatori 1600 x 3000, 3 rânduri câte 6 locuri – 8 seturi

Țeavă metalică, grunt, vopsea, placaj (negru) – 8mm, roți cu stopare, piele artificială

Buc.

8

 

 

 

 

 

5

Bordură decorativă (1200 x 400 x H 700) - 4 buc.

Plexiglas – 6mm (mat), lumină LED RGB

Buc.

4

 

 

 

 

 

 

Caietul de sarcini pentru amenajarea unui studio TV are la bază proiectul de design propus de IPNA Teleradio Moldova – vedeți Anexa 1.

Dosarul de aplicare trebuie să conțină următoarele documente și informații:

  • Certificatul de înregistrare al companiei / Licența;
  • Oferta comercială va fi prezentată în formatul de mai sus (vezi Tabel 1) cu indicarea obligatorie a termenilor de executare/livrare. Oferta obligatoriu trebuie să includă prețul cu TVA inclus și la cota TVA 0 (proiectul este scutit de TVA, Promo-LEX va prezenta actele necesare companiilor contractate), oferta va fi prezentată în MDL;
  • Poze/link-uri care ilustrează modelele materialelor propuse și lucrări similare realizate anterior;
  • Minim 2 referințe la beneficiari anteriori (cu date de contact incluse).

Dosarul de aplicare mai trebuie să conțină:

  • Datele de contact ale ofertantului;
  • Numele persoanei de contact;
  • Date bancare;
  • Semnătura persoanei autorizate;
  • Ștampila umedă a ofertantului.

Dosarele de aplicare trebuie prezentate în format electronic și expediate prin e-mail la adresa: tender@promolex.md cu mențiunea „Amenajare studio TV”.

Criterii de evaluare a ofertelor:

  • Experiența ofertantului (companiei): prezență pe piață, clienți /referințe;
  • Preț competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preț-calitate;
  • Termenul minim de executare a comenzii (zile calendaristice).

Termenul limită de prezentare a ofertelor: 9 ianuarie 2019, ora 18.00. Dosarele depuse după termen nu vor fi examinate.

Dosarele de aplicare incomplete sau care vor fi depuse după termenul limită nu vor fi examinate. *Doar ofertanții preselectați vor fi contactați.

Pentru informații suplimentare contactați: Nicolae Panfil, Coordonator de Program - GSM: 079381842, e-mail: nicolae.panfil@promolex.md.



Organizații vizate: Asociația Promo-LEX |



Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.